Stiri

S-a finalizat modernizarea magazinului Billa din Iasi

S-a finalizat modernizarea magazinului Billa din IasiBILLA România anunță finalizarea procesului de modernizare a magazinului sau din Iași, din strada Arcu nr. 29. Magazinul a intrat într-un proces de renovare și remodelare în urmă cu 3 luni, iar investiția totală se ridică la peste 1 milion de euro. Noul concept al magazinului aduce o zonă Fresh cu 70% mai mare, de care ieșenii se pot bucura începând cu data de 8 septembrie.
„Sunt încântat să anunț finalizarea procesului de remodelare și pentru magazinul BILLA din Iași. Este unul dintre cele mai mari din întreaga țară și acum le oferă clienților săi o nouă experiență de cumpărături, net îmbunătățită. În cadrul remodelării am extins zona de produse Fresh, unde pot fi găsite peste 1000 de produse noi și unde clineții noștri se pot bucura de o gamă foarte largă de produse proaspete, precum și de câteva raioane noi cum ar fi cel de pescărie sau vinoteca.”, spune Filip Cristescu, Directorul de Operațiuni al BILLA România.

billa-zona-brutarie

Remodelarea aduce și o împărțire mai exactă a sectoarelor rațional și emoțional. Astfel, sectorul emoțional (zona de fresh) este vădit îmbunătățit, atât din punct de vedere al spațiului și al așezării produselor, cât și ca varietate a produselor. Zona de dry-food (sectorul rațional) aduce o mai bună organizare spațială și este concepută în așa fel încât să ofere clienților serviciile de care au nevoie, dispuse astfel încât totul să fie la îndemână.

Noua zonă de fresh cuprinde un bogat raion de legume și fructe proaspete, specialități de brutărie și panificație coapte chiar în magazin și o vitrină cu prăjituri. Tot aici se găsesc rafturi cu lactate, produse bio și produse etnice. Pentru un mic dejun sănătos, magazinul pune la dispoziție gemuri, miere, cafea sau cereale. Există și o vitrină cu mâncăruri calde, de unde clienții BILLA pot cumpăra mancare gătită chiar în cuptoarele proprii și o secțiune de carmangerie destinată vânzării de carne vrac, dar și ambalată. O altă noutate o reprezintă insulele cu servire asistată, unde clientii pot gasi salate, mezeluri, brânzeturi și delicatese.

billa-zona-carne

În premieră pentru magazinul din Iași a fost adusă vitrina pentru pește, unde se vând diferite sortimente de pește proaspăt, dar și preparate din pește. În plus, secțiunea de vinotecă le oferă de pe 8 septembrie ieșenilor o impresionantă varietate de vinuri, autohtone sau internaționale.

Noul magazin aduce și schimbări la nivel estetic, pentru ca experiența cumpărătorilor să fie mai plăcută: lumina a devenit mai caldă, culoarea pardoselii din zona de fresh este gri închis, au fost alese decoruri ce imită lemnul de nuc, precum și rafturi cu o amplasare mai joasă pentru a spori vizibilitatea.

billa-zona-delicatese

REWE International AG este liderul de piaţă în Austria pe sectorul de produse alimentare şi de drogherie şi unul dintre cei mai mari angajatori din ţară. În anul 2010, cifra totală de afaceri a companiei, provenită atât din piaţa internă cât şi de pe pieţele internaţionale a fost de 11.84 miliarde de euro, având peste 70.000 de angajaţi şi aproximativ 3.600 de filiale.
Compania este parte a REWE Group, unul dintre cele mai importante grupuri din Europa care activează în retail şi turism. Grupul REWE este activ în 16 ţări europene şi a înregistrat în anul 2010 o cifră de afaceri de aproximativ 53 miliarde de euro.
REWE International AG are sediul central în Wiener Neudorf şi operează în Austria reţelele BILLA, MERKUR, PENNY, BIPA şi ADEG şi deţine numeroase branduri proprii. Compania este de asemene activă pe piaţa de turism din Austria, prin: ITS BILLA Reisen, JAHN REISEN, MERKUR Ihr Urlaub şi PENNY PACK´N´GO. În plus, REWE International AG operează cu succes pe segmentul de supermarketuri în Italia şi alte 7 ţări din Europa Centrala şi de Est: Bulgaria, Croaţia, Republica Cehă, România, Rusia, Slovacia şi Ucraina.

billa-zona-legume-fructe

BILLA România
BILLA este prezentă pe piaţa din România din februarie 1999 când a deschis primul supermarket din Bucureşti. În prezent, BILLA operează 55 de magazine în cele mai importante oraşe din România. Principalele valori BILLA sunt calitatea ridicată, preţurile scăzute şi varietatea produselor. Compania deţine brandul propriu Clever, unul dintre cele mai recunoscute şi apreciate mărci proprii din România. BILLA România este unul dintre cei mai importanţi anagajatori din România şi a creat până în prezent peste 3.500 de locuri de muncă în întreaga ţară.

Galerie Foto Noua amenajare Billa Iasi

[fblikebutton]

1 Comment

1 Comment

  1. filme noi

    October 30, 2011 at 12:01 pm

    Bravo un post bun

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

To Top