Curierul de Iasi

Amintiri de pe vechea stradă Costache Negri

Continuând voiajul pe strada Costache Negri, început săptămâna trecută, ajungem dincolo de Mănăstirea Sf Sava, la capătul străzii, unde, pe colţ cu Uliţa Mare (Ştefan cel Mare), am fi găsit prin 1960 clădirea boltită a fostei spiţerii cu numele „La Curte”. Fusese înfiinţată de spiţerul Ioan Lochman – unul dintre iniţiatorii «Societăţii de medici şi naturalişti» – şi fiul doftorului Ioan Lochman, angajatul Curţii Domneşti pe la 1740.

Vestită de prin 1793, spiţeria a ars în focul din 19 iulie 1827 şi a fost refăcută de Anton Lochman, care a vândut-o la 7 februarie 1880 lui Artur Linde cu 5.500 «galbeni austrieci», declarând că a moştenit-o de la părintele său, Ioan Lochman. Se afla peste drum de Trei Ierarhi şi de-a lungul timpului se mai numise «Spiţăria Domnească» şi «Farmacia Curţii» ori «La Hygea».

Fiind ameninţată de buldozerele sistematizării pentru că stingherea vederea Casei Pătrate, îi săreau în apărare mai mulţi iubitori ai vechiului Iaşi, între care profesorul Ion Arhip, directorul muzeelor ieşene. Cu toate că obţinuse aprobare pentru păstrare de la conducerea judeţului, într-o noapte, sistematizatorii o făceau dispărută.

Mai înainte se potopise, fără milă, vecina din spate a hanului spătarului Costache Pomir, cunoscut de prin 1830. La 23 decembrie 1831, „binaua din piatră cu două rânduri şi pivniţă didisupt, tot din piatră,” şi ograda „cât cuprindea”, vestit „tractir (han) pe uliţa Podului Vechiu, alăturea cu Dumnealui spiţăriul Ioan Lochman,” se vânduse spătarului Iancu Ralet. De la acesta, prin august 1832, trecuse la spiţerului Ioan Lochman, ajungând prin 1841 la Nicolae Drosu şi la alţi hangii de ocazie, poftitori să-i stăpânească vadul şi poziţia centrală. Rămasă fără ograda cuprinzătoare, ocupată de un pâlc de acareturi negustoreşti, bătrâna ospeţie rezistase cu stoicism furtunilor, pojarurilor şi cutremurelor unui veac şi jumătate, zidurile sale de cetate opunându-se cu tărie şi buldozerelor ce le trăgeau cu furie în hăul beciurilor adânci şi prăpăstioase, despre care bătrânii spuneau că duceau la Palat, la Galata, iar o hrubă la Copou, pe sub Uliţa Mare.

Parcurgând-o cu câţiva ostaşi, fostul maistru genist Vasile Căliman, însărcinat cu Apărarea Pasivă în timpul ultimului război când beciurile oraşului slujeau de adăposturi, ar fi ajuns tocmai la beciul lui Coroi din capătul Uliţei Păcurari, deasupra căruia s-a ridicat Palatul Bibliotecii „Mihai Eminescu” (vizitat şi de inginerul Andreiescu Cale). Pe parcurs întâlnise şi alte hrube laterale, precum ale „Hanului Moldavia” de lângă Biserica Catolică, ale „Hanului Pârlita” din faţa Bisericii Balş, ale „Hanului Ghimici” dinspre Palatul domnitorului Mihail Sturza, un labirint pe la casele cantacuzineşti (unde-i acum Oficiul Stării Civile) precum şi ale fostului „Han Petrea Bacalu” (înlocuit de „Cinematograful Victoria”), la urmă pierzându-se în păienjenişul de la „Otelul Binder” şi „Jockey Club”.

Dispărute ulicioare

Fiindcă din făgaşul Uliţei Vechi, cum se mai numise strada Costache Negri, se desprindeau mai multe ulicioare, astăzi dispărute, merită a fi măcar pomenite pentru a se păstra amintirea vechiului Iaşi .

Astfel printre clădirile de odinioară cu numerele 14 şi 16 (casă cu etaj şi balcon) pornea la dreapta stradela Goliei, care avea mers ocolitor spre Mănăstirea Golia, ca şi acum, dar pe care trecătorii îl scurtau luând-o la dreapta prin ograda cu un pâlc de salcâmi uriaşi înfrăţiţi şi ieşind pe sub o boltă în strada Cuza Vodă, cam pe unde-i pâlcul chioşcurilor de lângă rondoul tramvaielor. Curtea era mărginită de careul unor zidiri etajate cu cerdace, ce ţineau loc de balcoane şi loje la spectacole trupelor evreieşti jucate pe scena încropită în curte, pentru miile de coreligionari din mahalaua Târgu Cucului.

Aproape de jumătatea stradelei Golia, pe stânga, într-o casă simplă trăia pictorul Eugen Ştefan Bouşcă (n. 1914), autorul a peste 4.000 de lucrări, trecut în lumea umbrelor la 23 decembrie 1991. Clădirea, doar cu parter, avea şi o placă comemorativă, dar pe care jefuitorii de tâmplărie n-au luat-o în seamă [i au nimicit-o.

Pe aceeaşi străduţă, la numărul 10, a locuit profesorul, scriitorul şi academicianul Constantin Ciopraga (n. 1916), plecat dintre noi, într-o zi dureroasă, la 2 februarie 2009. În spatele casei sale, pe strada Cuza Vodă, la numărul 18, fusese gospodăria doctorului Steuerman, cu intrare prin faţa Mănăstirii Golia.

Dintre casele cu numerele 36 şi 38 ale străzii Costache Negri, se desprindea Uliţa Armenească, Strada Armeană din zilele noastre, iar de vizavi, la câţiva metri mai înapoi, printre clădirile de la numărul 39 unde a fost brutăria celebrului franzelar George Klein, înainte de a se muta în Strada de Sus (1902), şi de la numărul 41, a hanului Misir, se strecura ulicioara „Capela Armeană”, astfel numită după un vechi locaş de rugăciuni.

Se situa cam prin dreptul Halei din zilele noastre şi mai târziu se boteza strada Grigore Buiucliu (1840-1912), după numele ilustrului om de cultură armean, jurist, junimist şi prieten cu Titu Maiorescu. Era feciorul lui Iacob Buiucliu şi nepotul lui Hagi Manciuc (Asfadur) negustor vestit pe drumul Tatariei şi neam cu celebrul Manuc-bey, celebrul negustor şi hangiu de la Bucureşti. Locuia, cu soţia Maria, la numărul 43, lângă hanul Misir, de care se despărţea prin 1909 cu un grilaj de fier.

Uliţa Strâmbă a marilor boieri

Dincolo de biserica Sf. Sava pornea la dreapta, printre numerele 76-78, fosta uliţa Strâmbă, numită apoi Uliţa Nemţească Mare şi răsbotezată, la 29 noiembrie 1885, cu numele căpitanului de pompieri Păun. Împreună cu un sergent, un căprar şi doi pompieri căzuseră la datorie luptându-se să salveze caii din grajdul boierului Nicolae Roznovanu cuprins de un incendiu vineri 26/27 septembrie 1885. Astăzi se numeşte strada Agata Bârsescu.

Prelungirea ei la stânga, între numerele 83 [i 85 păstrase străvechiul nume: Uliţa Strâmbă căci, după câteva zeci de metri, făcea un cot şi intra în strada Anastasie Panu, cam în dreptul bisericii Sf. Neculai.

Fiind o uliţă rezidenţială, lângă Curtea Domnească, pe ea locuiau marii boieri, precum hatmanul Buhuşi, vistierul Paladi, vornicul Caraiane – a cărui fecior Iorgu vindea casa moştenită din „uliţa Strâmbă lângă Podu Vechiu”, doctorului Moise, la 15 septembrie 1662, actul fiind scris de Dumitraşcu, „diacul de pe Podul Vechiu”. Lăsa astfel o mărturie istorică despre zonă.

Pe Uliţa Strâmbă, la 20 aprilie 1664, marele comis Miron Costin cronicarul cumpărase de la Andreiaş, feciorul logofătului Toderaşco, casele „cu pivniţă din piatră subtu casă şi beci iarăşi din piatră şi cu altă pivniţă de piatră deosăbi” (I. Caproşu, “Documente privitoare la istoria oraşului Iaşi”, vol. II, nr. 64).

Tot aici, în „Uliţa Strâmbă, aproape de biserica lui Danco”, la 10 iulie 1673 Theodosie, episcopul de Rădăuţi, dăruia patriarhului Dosithei de la Sfântul Mormânt „niste case cu pivniţe de piatră” (vol III, nr. 404). Biserica s-a aflat lângă Teatrul Naţional.

Strada Nemţească Mică, ce alcătuia colţul casei cu numărul 88, a scăpat ca prin minune de prăpădul sistematizării, rămânând în spatele blocului Poştei. Se numeşte acum „Strada Băncii”, în capătul de sus, şi strada „Maestrul Ioan Baciu”, la capătul de jos, şi păstrează un pâlc de clădiri cochete ce dau mărturie despre zestrea părăduită a străzii Costache Negri.

Intrarea în piaţă se făcea după şirul de bolţi scunde ale Epitropiei armene, cu numerele 29-31, dintre care pornea Uliţa Cizmăriei, lăsând la stânga „Farmacia Beceanu”, pe colţul Străzii Anastasie Panu, iar la dreapta acareturile vechii Halei, aflată, odinioară, cam deasupra subsolului folosit acum de piaţa subterană.

Biserica Bărboi avea intrarea directă printre numerele 17 si 19.

Noua stradă umbrită de o alee de castani si cu caldarâm colorat

Cu toate că bătrâna stradă păstra mai multe clădiri reprezentative, ce ar fi trebuit selectate cu atenţie într-o oază a vechiului Iaşi, aşa cum au făcut sibienii, braşovenii, prin 1968 începea demolarea radicală. Se spulberau totodată şi străvechile zidiri din marginea Străzii Ştefan cel Mare, inclusiv frumoasele clădiri cu restaurantul „Dunărea”, cât şi modernul cinematograf „Scala”, cu tavanul mobil, făcându-se loc „Casei Pătrate” şi „Casei Cărţii”.

La 23 august 1977 se inaugura Hala nouă şi apărea şi primul bloc ridicat deasupra străzii Agata Bârsescu, extins apoi spre Ştefan cel Mare şi urmat de blocurile turn din faţa bisericii Sf. Sava (1977 – 1978) şi acele către Târgu Cucului, după 1980.

Prin august 1988, odată cu demolarea de pe strada Cucu [i Elena Doamnă cădea şi casa cu etaj de la colţul stradelei Golia, vizavi de Bărboi, în care locuise un timp doctorul „sentimental” Avram Steuerman, duiosul poet Rodion şi febrilul gazetar de la sfârşitul secolului Unirii (decedat în 1918) – alias doctorul Albert Samuell, eroul romanului „Paria” scris de Eugen Herovanu.

În spatele bisericii Sf. Sava apărea Şcoala energetică, iar la 1 septembrie 1962, se muta aici şi Liceul Vasile Alecsandri, într-un local nou căruia în anul 1965 i se adăuga şi o bază sportivă. Soarta dorise ca strada să ducă mai departe amintirea poetului care avusese în preajmă nişte dughene moştenite de la părintele său, vornicul Vasile Alecsandri, decedat în august 1854. Prin decembrie 1856, împărţindu-se moştenirea, casa din uliţa Sfântul Ilie rămânând fratelui Iancu împreună cu casele de la Galaţi, iar moşia Mirceşti şi dughenele rămâneau poetului. La 18 iunie 1858 dânsul cerea Divanului de Întărituri să întocmească lucrările pentru vânzarea cu cel „mai folositoriu preţu” a caselor cu locul lor supus bezmenului (închirierii) Mănăstirii Sf. Sava, aflătoare în ”uliţa Podul Vechiu”.

Astfel s-a născut noua stradă Costache Negri, cu caldarâmul colorat şi umbrită de o bogată alee de castani.

Ion Mitican

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

elefant.ro%20
To Top