Bratari maritime
Curierul de Iasi

Iaşii, la vreme de Carnaval

Criza, pacostea de criză abătută asupra Americii şi Europei, bântuie încă aman şi nu se dă plecată uşor. Pentru a i se mai ameliora efectele, se caută fel de fel de soluţii, turismul fiind socotit un mijloc ce poate înviora consumul şi viaţa oraşelor cuprinse de marasm şi tristeţe. În acest scop, se pun în valoare bogăţiile naturale, culturale, istorice, etnografice, se dezgroapă obiceiuri strămoşeşti, se organizează festivaluri, aniversări, concerte international. A[a fac veneţienii care nu uită tradiţionalul lor Carnaval, în toi zilele acestea. S-a deschis cu zborul unui înger de pe cupola basilicii San Marco, urmărit de ochii miilor de turişti.

Localnicii se aşteaptă la vreo 150.000 de vizitatori doritori să vizioneze spectacole extravagante, să se plimbe cu gondole în acompaniamentul chitariştilor, sub jocul multistelar al rachetelor, să asculte serenade şi să se veselească în străvechi costume populare din veacul al XIX-lea.

Începuturile sale se pierd prin anii 1100, fiind considerat un ecou al Saturnaliilor latine şi Serbărilor dionisiace, petrecute cu prilejul trecerii de la iarnă la primăvară sub preceptul “Semel in anno licet insanire” (“o dată pe an este permis să înnebuneşti”), ce îndemna adepţii săi ca odată pe an să trăiască altfel decât  în restul zilelor.

“Toţi la vals”

Carnavalul nu era necunoscut nici strămoşilor noştri. Bucura suflarea Ieşilor în cele vreo 8 săptămâni ale câşlegilor, până în ajunul începerii Postului cel Mare, în ziua Lăsatului sec (anul acesta, duminică 6 martie).

Dacă sărbătorile lunii decembrie se petreceau după un anume tipic, cu datini strămoşeşti, Carnavalul venea cu veselia spectacolelor stradale şi teatrale, a concertelor, a surprizelor, soarelelor, a balurilor simple sau mascate.

Plăcerile modului de trai occidental pătrunzând şi în Principate la începutul secolului al XlX-lea, balurile şi soarelele luau locul jocurilor şi horelor din câşlegile strămoşeşti intrând vertiginos în viaţa capitalelor Bucureşti şi Iaşi şi întrecându-se în bogăţie şi strălucire.

Găzduite la început de marile saloane boiereşti, soarelele erau aşteptate cu nerăbdare de tineri ca şi de vârstnici, primii dorind să petreacă şi să se cunoască,   iar părinţii să pună la cale încuscriri şi căsătoria odraslelor – preocupare importantă a străbunilor. Preluate şi de marile hanuri sau hoteluri cu saloane încăpătoare, ajungeau petreceri populare, la ele având acces orice muritor.

Femeile purtau rochii lungi şi bogate cu mănuşi de seară şi coafuri extravagante, iar bărbaţii, frac sau redingotă, cu cilindru şi perle la cravată. Nerăbdători, tinerii aşteptau comanda majordomului balului: „Toţi la vals”, pentru a porni cu partenerele emoţionate într-un un sublim zbor sideral.

Erau la modă creaţiile renumiţilor compozitori Johan Strauss, tatăl (1804-1849), şi fiul (1825-1899), care au lăsat posterităţii peste 300 de valsuri plus o sumedenie polci, galopuri şi marşuri, între care capodoperele muzicale: „Dunărea albastră” (1867), ”Sânge vienez”, „Viaţă de artist”, “Vals imperial”, “Povestiri din pădurea vieneză”, la care s-au adăugat şi vreo 16 operete ca „Liliacul”, „O noapte în Veneţia”, „Voievodul ţiganilor” şi altele, prezente pe toate scenele lumii .

Antrenant, vioi şi cuceritor, valsul vienez cu piruete largi şi unduioase, transforma perechile îmbrăţişate într-un tot unitar, cu acelaşi suflu, ritm, paşi şi gândire. Spre deosebire de celelalte dansuri în care partenerii se ţineau de mână la oarecare distanţă unul de altul, valsul revoluţiona concepţiile veacului al XVIII-lea, înlesnind apropierea trupurilor. Cu toată opunerea unor „moralişti”, care îl socoteau indecent şi cereau interzicerea sa, valsul devenea cel mai plăcut dans al tinerilor din toate straturile sociale.

Binecunoscut în saloanele celor două Principate încă de prin anii 1820, valsul vienez prilejuia adevărate spectacole de măiestrie şi talent ale tinerilor înlănţuiţi în ritmul sau ameţitor, pe la 1848 fiind dansul cel mai iubit al juneţii saloanelor bonjuriste. Indirect contribuia şi la schimbarea modei, femeile părăsind rochiile grele cu fire scumpe cât [I acele cu câteva rânduri de jupe, în favoarea crinolinelor suple, înfoiate la început pe un jupon rigid ţesut cu urzeală din păr de coadă de cal – crinolina (1839) şi apoi pe balene sau schelet din cercuri fine din oţel prinse de o centură (1856 ). Uşoare, cu poalele vălurind, mijlocul încorsetat şi bustul liber gingaşului flirt, fecioarele celuilalt veac zburau, înfiorate, în vârtejul lor ameţitor.

Pregătirile pentru balurile măscuite începeau din iarnă

Cum începuse a avea căutare şi balurile mascate, ca la Viena şi Paris, orasele unde tinerii celuilalt veac se instruiau, trupele teatrelor organizau cu succes şi asemene sindrofii, căci, pe lângă sală şi orchestră, puteau oferi şi costume pentru „măscuirea” participanţilor. Astfel, balurile mascate sau „măscuite” deveneau o atracţie, umplându-se târgurile de croitori şi croitorese ce lucrau toată iarna la costume. Apărând teatrele în Iaşi şi Bucureşti, în perioada anilor 1830, balurile deveneau mai populare organizându-se în marile săli de spectacole.

Din acest motiv, în majoritatea contractelor pe care le semnau conducătorii trupelor teatrale cu autorităţile orăşeneşti, aceştia cereau şi privilegiul organizării balurilor ”măscuite”. Reprezentau o „bogăţie” pentru sărăcia actorilor, căci participanţii plăteau o taxă de intrare, alta pentru închirierea costumelor şi ofereau privitorilor din lojă spectacole originale şi vesele.

La Iaşi această cerinţă apare în contractul trupei actorilor francezi Ioseph şi Baptiste Fouraux, care prin 1832 transformaseră casa agăi Costache Talpan în Teatru de Varietăţi . Încântată, gazeta „Albina românească” din 19 februarie 1833 scria „În mijlocul unui carnaval (câşlegi) atât de vioi, teatrul are rol de seamă”, iar gazeta din 29 ianuarie 1835 menţiona că „Adunările la curte, teatrul şi balurile măscuite cuprind mai toate sările săptămânii.” Potrivit aceleiaşi publicaţii, prin februarie 1836 balurile mascate erau foarte căutate „observându-se un mare lux de costume”.

Uneori, costumele din baluri erau specifice unei anumite mode. Sala de Gimnastică a societăţii austro-germane «Turn Verein», din strada Arcu, şi sala Societăţii de Gimnastică «Sport şi Muzică» înfiinţată de un grup de profesori în fostul atelier al Şcolii de Arte (1903) se întreceau în asemenea baluri populare cu subiecte istorice. Erau adresate tuturor tinerilor şi se deschideau de un profesor care prezenta contextul istoric. În marile încăperi devenite saloane medievale, cu ajutorul decorurilor, participanţii purtând elegante costume de epocă – proprii sau închiriate din garderobă – se sileau să intre în rolul eroilor, prezentaţi de orator şi de actorii împrăştiaţi printre dansatori drept profesori pentru Codul manierelor elegante. Societarea germană avea predilecţie pentru spectacole inspirate de la curtea din Viena sau Berlin, iar societatea profesorilor pentru acele inspirate de curţile domneşti din Bucureşti şi Iaşi.

Rămânea în istorie balul unui Carnaval de prin 1905 cu tema «Unirea din 1859», când în sală apăruseră mai mulţi Mihail Kogălniceanu, Vasile Alecsandri, Alexandru Ioan Cuza, Lascăr Catargi, toţi întrecându-se să fie cât mai naturali, unii chiar cuvântând. Pe lângă ei foiau doamne «istorice» şi se plimbau, plini de gravitate, feluriţi prinţi şi prinţese.

În zilele cu baluri costumate la «Sport şi Muzică», străzile Iaşilor erau invadate de fracuri, rochii malacof, crinoline, ştrasuri (imitaţii de pietre preţioase din sticlă), coafuri extravagante, mantile şi tot felul de măşti privite cu admiraţie de trecători. Tinerii care nu ştiau să danseze erau instruiţi pe loc, încât fiecare participant să se distreze la marea petrecere.

Balurile Societăţii „Sport şi Muzică” ajunseseră o Şcoală a vieţii. Uneori, pe la mijlocul petrecerii, întocmai ca la acele boiereşti, într-o sală alăturată se dădea şi câte un mic supeu cu preţ modic, pentru smulgerea tinerilor din locantele famate şi obişnuirea cu viaţa civilizată.

Balurile carnavalului trebuie să reînvie

Balurile fiind prilejuri de petrecere, cunoaştere manierată între tineri şi autoeducaţie pentru comportamentul civilizat în societate, fără violenţe şi manifestări alcolice, aveau un succes formidabil şi probabil nu le-ar lipsi nici astăzi.

Carnavalul reprezintă astăzi o atracţie turistică în multe oraşe de pe glob, dintre ele nelipsind zilele acestea nici Sibiul şi s-ar pot organiza cu uşurinţă şi la noi, reluând tradiţia de peste 150 de ani, curmată de război. Aşa cum s-a pornit  Târgul Ecoagris  ce se desfăşoară zilele acestea  sau Festivalul Gastronomic din 5 şi 6 martie a.c. organizat de asociaţia Euro Est Alternativ şi Primărie, în Piaţa Unirii.

Ar trebui doar ca o societate, o firmă, un teatru, o instituţie să rupă gheaţa şi să înnoade firul rupt, dând vânt balurilor populare „măscuite” .Turiştii vor sosi şi ei. Balurile Carnavalului de odinioară fiind o mare atracţie, ieşenii şi bucureştenii se vizitau reciproc, acele de la Iaşi fiind mai atrăgătoare datorită alergărilor de săniuţe cu zurgalăi pe dealul Copoului la care participau şi pitoreşti echipaje săteşti. Le îmbogăţeau concursurile de sculptat oameni de zăpadă, întrecerile sportive fistichii, şezătorile de snoave, cavalcadele cavalereşti în armuri la Jockey club, şi apetisantelor întreceri între cele mai pricepute gospodine. Meştere în gogoşele, găluşcele, jamboane cu friganele, dobă, sarmale, răcituri, trandafiri, cighiruri, baclavale, minciunele, învârtite şi fel de fel de budinci, zalatine, blamanje, halvale ofereau vechi bunătăţi moldoveneşti din cartea cu „200 Reţete cercate” de marii bucătari Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi. Se stropeau cu o cafeluţă ori un degetar de vutcă (nu votcă) sau un păhărel cu vin de Socola, Adâncata, Galata, Chetrărie, Copou şi altă strămoşească vie, din brâul de verdeaţă al vechiului Iaşi.

Ion Mitican

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



curatatorie incaltaminte iasi Iasi

 
To Top