Sushimaster Iasi Iasi
Fashion

Ne-am gandit la absolventii de liceu si facultate

Ne-am gandit la absolventii de liceu si facultateFiind perioada absolvirilor din facultăți sau licee, Brandul Seroussi a inițiat o promoție pentru toți cei care doresc să participe la evenimentele de sfârșit de an școlar, indiferent de anul de absolvire.
Am venit în întâmpinarea celor care acum își cumpără, poate, cel dintâi costum, din dorința de a le oferi un produs SLIM FIT de înaltă calitate, croit pe gusturile moderne ale celor tineri.
Dar, în același timp, dorim ca și părinții, bunicii sau invitații la această ceremonie să se simtă bine și să fie eleganți, pe tot parcursul acelei zile de neuitat.
Am propus pentru această ocazie o reducere mare de -40% tocmai la costumele negre și bleumarin, costume care nu pot lipsi din garderoba viitorilor oameni de afaceri, doctori, ingineri, directori de marketing sau orice își dorește un tânăr cu aspirații și atitudine să devină.

Costumele acestea, care fac parte din programul nostru NOS (Never Out of Stock), sunt confecționate din țesătură italiană din lână, cu 5% Lycra – pentru comoditate, confort și pentru ca produsele să își revină după purtare.

Ne-am gandit la absolventii de liceu si facultateO altă calitate a acestor produse este că sunt croite pe trei grupe de mărimi: Lung – pentru cei înalți și cu brațe lungi, Regular și Scurt – pentru cei care găsesc mai greu un sacou să le vină bine, deoarece sunt puțin mai scunzi.

Tot ca să venim în ajutorul cât mai multor domni, am croit aceste costume separat.

Astfel, dacă doriți un sacou de o mărime cu o pereche de pantaloni de altă mărime – nu veți întâmpina nicio problemă.

Nu există diferențe de culoare, deoarece țesătura este vopsită în mod special, astfel ca, la sfârșitul procesului de confecționat, oricare sacou să poată fi combinat cu oricare pantaloni (din aceeași culoare, evident).

Ne-am gandit la absolventii de liceu si facultate Avem diferite modele, care diversifică posibilitățile de a alege, în funcție de conformitatea fiecăruia, de la SLIM FIT la TAILOR FIT sau CONFORT FIT. Asistenții de vânzări din magazinele noastre vă stau la dispoziție pentru a vă ajuta în alegerea costumului care vă vine cel mai bine.

Accesorizate în moduri diferite, aceste costume pot fi purtate în cursul zilei la examene, ședințe, la interviuri pentru joburi, iar seara pot deveni un outfit de club. Sacourile pot fi îmbrăcate separat cu o pereche de blugi, iar pantalonii negri se pretează cu aproape orice altceva.

Promoția a fost planificată pe perioada 21 aprilie – 10 mai, în limita stocurilor din magazine. Deci – mai aveți câteva zile ca să vă alegeți un costum frumos, elegant, modern și confortabil!

Seroussi Iasi – Palas Mall Atrium – etaj 1, tel.0731212689

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top