Barfa de Iasi

Restaurantul „La Mario”

E o vorbă la franțuji care spune „La noblesse oblige”.  Pe la noi, se spune „Dai un ban, da’ stai în față”. Sau, „Dai un ban, da’ știi că nu-l mai ai”. Panseurile cu pricina mi-au fost provocate de o vizită la resaurantul de lângă pârnaie, pe numele lui „La Mario”, unde găsești vreo patru stele pe tigaia de la ușă, aceea cu numele localului. I-am auzit pe unii spunând că stelele alea sunt așa, cam ca epoleții unui general de operetă. Adică fițoase și cam fără acoperire. Alții, spuneau că, din contră, locul e „cool” și merită vizitat. Având în vedere că s-a ivit ocazia (o zi de naștere, persoană importantă, nu spun cine), am zis „ia hai, dom’le, să vedem noi, cu ochiul din dotare, ce e cu stelele alea.”

Zis și făcut. Și așa a văzut lumina zilei textul de mai jos.

Clientelă selectă. Da’ cu lipsuri

La MarioDe cum am intrat pe ușă… nu s-a întâmplat nimic. Adică nu ne-a întâmpinat nimeni. Un hâtru, din gașca cu care eram, a zis că n-ar fi rău să luăm un tablou de pe perete și să-l punem în cușca câinelui din vecini. Evident, în glumă, cu cine credeți că ies prin crâșme?! Ne-am abținut, mai ales că reproducerile de pe pereți nu erau chiar de prost gust (am remarcat ceva impresionism pe acolo). Așa că am ochit o masă pe partea opusă pușcăriei și ne-am așezat, trăgând speranțe că o să ne bage careva în seamă. Chestie care s-a întâmplat, dar peste vreun sfert de oră. Ne-au băgat în seamă în schimb câțiva meseni alăturați, cu figuri de mafioți de a doua generație. Știți genul, haine fine, croială bună, ceasuri de aur, companie feminină de cinci stele dar priviri și gesturi de beizadea de senator. Adică de neamuri proaste cu bani mulți. Măcar nu făceau gălăgie, nu sorbeau din farfurie cu zgomot și nu-și sugeau măselele. Chestie pe care am apreciat-o.

Într-un târziu, a venit și chelnerița, să ne ia comanda. După care a mai venit unul, ați ghicit!, să ne ia comanda. A trebuit să-l dezamăgim, deja îi însărcinasem colega cu această grea responsabilitate. Dar aspectul ne-a dat de gândit.

Așteptându-l pe Godot

Cum mâncarea cam întârzia să vină (și doar nu cerusem treburi de-alea de se prepara timp de două zile la foc mic), am zis că niște oameni civilizați se mai spală și pe mâini înainte de masă. În consecință, am intrat la toaletă. De unde am ieșit, apoi, plăcut impresionat. Totul la locul lui și ceva peste, adică stil și eleganță, nu numai funcționalitate. Cu un zâmbet în colțul gurii și cu gândul că era cazul să mai vedem și așa ceva prin Iași, m-am întors la masă. Evident că mi-a pierit zâmbetul cu pricina când am văzut că salata de pui cu nimic special în ea întârzia să vină. Și petrecusem ceva timp pe la budă, admirând peisajul și dotările! Ei, nu fiți răi, mi-am spălat și mâinile. Atunci, ce ne-am zis? Măi, dacă ăștia tot ne testează răbdarea, ia hai să scanăm noi puțin zona, să vedem ce am putea povesti nepoților noștri despre „La Mario”.

Design interior de bun gust

La MarioSpațiul interior este generos deși nu foarte larg. Și asta poate din cauză că cine a hotărât amplasarea meselor și a făcut designul interior a făcut o treabă bună. Culorile mobilierului și ale celorlalte dotări au fost alese cu gust. La fel, obiectele „vintage” de pe pereți și din jur. Observația se poate extinde și la tablouri, așezate cu la fel de mult bun gust. Mai puțin unul, care era și strâmb. Însă n-are rost să fim cârcotași, eram într-o crâșmă, nu într-o pinacotecă. Priveliștea spre cartierul Păcurari era superbă, văzută pe ferestrele dinspre apus ale restaurantului. Mai ales că era noapte, ziua probabil n-ar mai fi fost la fel de drăguț. Între timp, plecaseră și beizadelele de mai sus, așa că puteam admira în voie luminile orașului, fără să creadă gherțoii cu bani că ne uităm pe furiș la minijupele și decolteurile domnișoarelor. După toată această baie de bun gust, ne așteptam să avem o surpriză la fel de plăcută legată de mâncare.

Să rupem vraja

Dragi telespectatori, trebuie să rupem vraja și să spunem ca haleul a fost cam nasol. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în piesa lui Samuel Beckett, Godot al nostru a apărut într-un târziu. Nejustificat de târziu pentru ce am comandat. La urma urmei, o salată, oricât de frumos și de sexy ai orna-o, rămâne o salată, care nu-ți ia mai mult de zece-cinșpe minute. La noi a durat peste jumătate de oră, timp în care am ascultat o muzică discretă, într-un tempo plăcut dar fără prea multe legături cu stilul locului și cu numele restaurantului. Deci, o fi crâșma de patru stele dar playlistul era de nici jumătate de tinichea. Revenind la mâncare, pieptul de pui din salata cu pricina părea reciclat. Adică, rece, tare și cam fără nici un gust. Mult mai proaspete erau celelalte ingrediente, pe care le-am consumat cu plăcere.

Toate chestiile astea ne-au mirat, auzisem că omul care se ocupă cu de-ale gurii la „La Mario” ar avea ceva experiență prin țări cu pretenții în ale gastronomiei. Mă gândesc că l-om fi prins noi într-o pasă proastă. Sau poate o fi gătit pentru bezadelele de mai sus niște chestii atât de fine și de greu de făcut, încât salata noastră o fi căzut în sarcina vreunui ajutor de băgător de seamă de prin bucătărie. Serios acum, au dat-o cu mucii în fasole la faza asta. Mă pregăteam să le dau note mai mari. A propos de note, nici pentru parcare nu pot să dau o notă prea mare, pentru că trebuie să-ți lași mașina pe stradă, în fața stabilimentului. Dacă nu e loc, trebuie să parchezi ceva mai departe și, având în vedere vecinatatea pușcăriei, parcă nu prea-ți vine.

Mi-aș trimite un prieten la „La Mario”?

Da, răspunsul este pozitiv. Dar cu mențiunea că e bine să precizezi godoților care îți iau comanda că n-ai toată ziua la dispoziție. Și că vrei ceva de patru stele, așa cum pretinde firma de la intrare. Că de plătit, le plătești pe toate patru. Sincer, cred că s-au cam grăbit când au pus toate stelele acelea pe ușă. Pentru că nici la plecare nu ne-a condus nimeni, deși l-am miluit pe chelner cu cei zece la sută aferenți unei atenții pe care noi o numim bacșiș, iar americanii o numesc „tip”. Mă rog, sună cam nasol bacșiș dar, asta e, nu trăim acolo, ci aici. Iar asta nu mai e de mult o scuză pentru multe lucruri. Ca să rezum, „La Mario” este un loc plăcut, cam scump pentru calitatea serviciilor, cam scump pentru mâncarea ce ne-a fost servită, însă amenajat și aranjat cu gust.

Nota pentru „La Mario” – 7,29. Menținem o posibilitate de mărire dacă proprietarii vor ajunge la concluzia că business-ul le cam este torpilat de chelnerii fără chef. Sau nemotivați. Și de mâncarea cam prost preparată pentru un restaurant cu pretenții.

Note:

Tarife/prețuri: 6

Mâncare/băuturi: 7

Servire: 7

Curățenie: 10

Ambianță: 9

Muzică: 8

Parcare: 4



Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

elefant.ro%20
To Top