Bratari maritime
Curierul de Iasi

500 de spectatori au ascultat «Povestea unui cântec»

Concertul caritabil care l-a avut invitat pe Costel Busuioc a adunat un numeros public

Marţi, 3 mai 2011, MCAmazing (echipă  formată din masteranzi ai  Universităţii Al. I. Cuza, Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor, Masterul de Marketing şi Comunicare în Afaceri, anul 2) în parteneriat cu asociaţia non-guvernamentala  “Familia Nostra”  a organizat concertul caritabil ”Povestea unui cântec”,  desfăşurat  la Casa de cultura a Studenţilor,  sala Gaudeamus.

În cadrul evenimentului a concertat  orchestra de camera Finalis, formată din profesori de la Liceul de Artă  „Octav Bancilă” şi studenţi de la Universitatea de Arte  „George Enescu ” Iaşi sub bagheta dirijorului Bogdan Chiroşcă   şi tenorul Costel Busuioc, câştigător al  trofeului  „Hijos de Babel”  din Spania.

Aflat la Iaşi special pentru acest eveniment, Costel Busuioc  ni s-a alăturat în sprijinirea celor 13 copii din cadrul asociaţiei   „Familia Nostra” pentru a le   transforma  amintirile, nu întotdeauna cele mai plăcute, tristeţea şi  necazul, în adevărate împliniri.

Acest eveniment a susţinut cauza a 13 copii din cadrul Asociaţiei Familia Nostra care provin din mediul rural, defavorizaţi socio-economic, cu risc crescut de abandon şcolar, asigurându-le tot  ce au nevoie pentru o educaţie solidă, sănătoasă, începând cu rechizite, mobilier, haine, cărţi şi până la oferirea unei excursii cu scop educativ.

Intrarea în scena a tenorului Costel Busuioc s-a făcut cu aplauze neîntrerupte de către cei 500 de spectatori  prezenţi la acest eveniment. Costel Busuioc şi-a susţinut momentul  într-o atmosferă plină de căldură şi entuziasm, ridicând sala in picioare.

Obiectivul final a fost atins: sala de spectacol  a fost plină, astfel, cu banii obţinuţi din vânzarea biletelor  vom sprijini copiii din cadrul asociaţiei Familia Nostra, asigurându-le tot ceea ce au nevoie pentru o educaţie solidă,  începând cu rechizite, mobilier, haine, cărţi, jucării şi până la oferirea unei excursii cu scop educativ, la muzeele şi mănăstirile din jurul Moldovei.

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



curatatorie incaltaminte iasi Iasi

 
To Top