Stiri

Topul știrilor din Iași, Luni 30 Iunie 2025

Stiri Iasi

In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe InstagramFacebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.

Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.

CURS VALUTAR

Euro – 5.0848 Lei sus
Dolar american – 4.5188 Lei sus
Lira sterlină – 6.0422 Lei jos
Francul elveţian – 5.4244 Lei sus
Gramul de aur – 469.9530 Lei sus

STIRI DIN IASI

● Iași – salariile au crescut, dar rămân sub media națională. Cum a stat județul în ultima lună monitorizată statistic? În luna aprilie, numărul salariaților din Iași a depășit borna simbolică de 200.000 de salariați. Mai exact, potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Iași, lucrau oficial în acest județ 202.017 persoane, cu aproape 3.000 de salariați mai mult decât în aprilie 2024. Creșterea cu 1,5% a numărului de angajați din județ semnalează o piață a muncii în expansiune lentă, dar stabilă. (Ziarul de Iasi)

● „Războiul româno-turc” continuă la Iași: licitația Spitalului Regional a fost din nou contestată. Vor fi luni întregi de noi întârzieri. Licitația pentru construirea Spitalului Regional de Urgență (SRU) Iași a fost din nou contestată. Sesizarea a fost depusă de asocierea de constructori români care a câștigat inițial procedura. (Ziarul de Iasi)

84 de ani de la Pogromul de la Iași. Premierul Ilie Bolojan: „Este o lecție dureroasă despre ce se întâmplă când statul devine instrument al urii”. „Comemorăm în aceste zile una dintre cele mai întunecate pagini ale trecutului nostru – Pogromul de la Iași, care a curmat viețile a peste 13.000 de oameni. Este un episod de o brutalitate greu de imaginat, care a afectat profund comunitatea evreiască din România și a lăsat răni adânci în conștiința noastră națională”, transmite șeful Guvernului.

● Cvartal de blocuri pe malul Lacului Aroneanu: peste 350 de apartamente în 10 imobile. Două firme și mai multe persoane fizice propun construirea a 10 blocuri în zona Moara de Vânt, pe malul Lacului Aroneanu. În imediata vecinătate au fost deja edificate alte 4 blocuri. Potrivit proiectului urbanistic consultat de APIX.ro, noile imobile vor găzdui 352 de apartamente și regim subsol, demisol, parter și 3 etaj. (apix.ro)

● Un hotel din zona Antibiotice va fi extins: își va tripla capacitatea de cazare. Firma Tera Beton din Miroslava a inițiat un proiect urbanistic prin intermediul căruia vrea să extindă hotelul pe care îl deține în zona Antibiotice, peste drum de Parcul Prieteniei. În prezent, unitatea are 27 de camere, iar, după extindere, va avea 72 de camere. Investiția se ridică la un milion lei. (apix.ro)

Triplul câștigător de Grand Slam, Stan Wawrinka, vine în premieră la Concord Iași Open! Ediția cu numărul 6 a turneului Concord Iași Open se pregătește de debut, în perioada 7-13 iulie, la Baza Ciric. Competiția de nivel ATP Challenger 100 va avea la start nume mari din lumea tenisului masculin, care vor evolua pe zgura de la Iași.

STIRI DIN TARA & DIVERSE

● Indicele de încredere în economie s-a contractat pentru a treia lună la rând și a intrat în zona care semnalizează recesiunea. Se remarcă un declin puternic al încrederii consumatorilor. Indicele de încredere în economie (Economic Sentiment Indicator – ESI) a scăzut în iunie la 97 de puncte, de la 99,3 puncte în mai, 100,6 puncte în aprilie și 102,4 puncte în martie. La nivelul UE, ESI a scăzut cu 1 punct, la 94 de puncte. (Profit.ro)

● Calitatea alimentelor contează mai mult decât tipul dietei alimentare, este concluzia unui studiu recent, desfăşurat pe aproape 30 de ani, pe 200.000 de persoane, care arată că sursa nutrienţilor este mai importantă decât tipul de regim la care aderăm. Dietele „low-fat” (mai puţine grăsimi) sau „low-carb” (mai puţini carbohidraţi) sunt irelevante fără alimente de calitate, iar factorul esenţial în menţinerea sănătăţii cardiace şi prevenţia bolilor cardiovasculare nu ţine în carbohidraţi sau grăsimi, ci de calitatea nutriţiei, spun specialiştii. Dietele bogate în cereale integrale, fructe, legume, nuci şi leguminoase reduc semnificativ riscul de boli de inimă, în timp ce cele bazate pe alimente procesate şi produse de origine animală au efect invers, chiar dacă se încadrează în definiţia de „low-fat” sau „low-carb”. (News.ro)

● Un bărbat de 43 de ani, care ar fi înşelat un cetăţean nigerian, încasând de la acesta aproape 400 de euro pentru o cursă taxi de la Aeroportul ”Henri Coandă” la un hotel din centrul Capitalei, a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore (News.ro). Wole Soyinka este scriitorul nigerian în vârstă de 90 de ani pe care un taximetrist l-a păcălit la Otopeni și i-a cerut 400 de euro pe o cursă de 100 de lei. A fost premiat cu Nobelul pentru literatură. (Libertatea)

O nouă poartă de intrare în județul Suceava: Simbol al tradiției și al modernității. Județul Suceava va avea în curând o nouă poartă de intrare, menită să reflecte atât bogata moștenire culturală a zonei, cât și preocuparea pentru estetică și funcționalitate. Amplasată la Drăgușeni, pe Drumul European E85, poarta va întâmpina turiștii și vizitatorii cu mesajul „Suceava – Ținutul Mănăstirilor”.

● Garanti BBVA vine cu o ofertă inedită pe piața bancară din România: începând de luni, 30 iunie 2025, banca va lansa un credit de nevoi personale cu dobândă 0% pe an. Creditul este conceput pentru a oferi o finanțare rapidă și transparentă, fără costuri ascunse legate de dobândă sau administrare. Practic, singurul cost perceput este cel legat de formalitățile legale – înscrierea în Registrul Național de Publicitate Mobiliară (RNPM). (ZiarulBancar.ro)

● Heathrow, cel mai mare aeroport din Marea Britanie și cel mai aglomerat din Europa, a avertizat asupra unei piețe transatlantice „mai dificile”, pe fondul incertitudinilor economice din SUA, semnalând primele semne de scădere pe rutele de business. Deși estimează o creștere ușoară de 0,5% a numărului de pasageri în 2025, până la 84,2 milioane, un comunicat al aeroportului menționează o incertitudine persistentă în cererea pentru zborurile transatlantice. (FT)

● Filmul zilei: Gangs of London | Season 3 Official Trailer

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Stiri Contact
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top