A avea un copil este cel mai frumos si mai pretios lucru din lume, pentru orice parinte. Nasterea ascestuia este pentru oricine un motiv de bucurie si sarbatoare si mai mult de atat, creaza intre parinti o legatura si mai stransa, bazata pe dragoste, intelegere si incredere, aspecte esentiale pentru buna crestere si dezvoltare a oricarui copil. Iar asta se aplica indiferent de varsta acestuia, chiar si noi, cei ajunsi la maturitate inca suntem considerati de parintii nostri copii iar asa sa va intampla si in cazul generatiei noastre, ca in orice alt caz si pentru orice generatie, trecuta, prezenta si viitoare.
Un moment important in viata abia inceputa a celui mic este botezul. In mod clar, nu este un eveniment de care noi ne putem aminti, acesta avand loc atunci cand noi avem doar cateva luni insa de care aflam prin intermediul povestilor spuse de parinti si de cei prezenti precum si din marturii precum imagini si filmari, pentru ca acestea, ca si in alte cazuri, sunt aproape obligatorii. Exista de altfel si amintiri de alte tipuri, precum hainele in care am fost imbracati atunci, trusoul sau anumite accesorii si obiecte ce merita pastrate ca amintire a acelui moment special.
Cea mai importanta parte a unui botez, cel putin la noi in tara sau in religia Crestina am putea spune, este slujba religioasa, numita si crestinare. Aici, participantii la acest eveniment merg la biserica aleasa, alaturi se parinti si nasi, elementele principale ale acestui proces, unde va avea loc slujba religioasa. In acest proces, cel mai important este trusoul. Acesta se refera la elementele, produsele necesare slujbei, care sunt dupa cum urmeaza: Prosop pentru bebelus, un prosop mai mic pentru preot, sticluta pentru mir, panza de mir, fasa, batista si sapun, fiecare avand rolul sau bine stabilit si care asadar trebuie alese cu grija, pentru un botez special.
Exista, la noi in tara, numeroase magazine, fizice si online, dedicate evenimentelor importante din viata unei persoane, precum botezul sau casatoria, unde pot fi gasite elementele esentiale atat pentru slujbele religioase cat si pentru alte obiceiuri ce se doresc a fi respectate. Cel mai mult conteaza diversitatea cu care acestea pot fi gasite, alaturi de calitatea fiecarui material si produs necesar, la urma urmei fiind vorba despre ceva ce poate fi pastrat ca amintire, precum prosopul, batista sau sticluta pentru mir. Acestea pot fi gasite in magazine atat pentru fetite cat si pentru baietei, in numeroase culori si modele, bordate cu diverse motive sau simple, dupa cum doreste fiecare parinte dar si nasii, pentru ca, trusoul poate fi realizat si de catre acestia, mai exact de catre nasa.
Desi in cele mai multe magazine pot fi gasite doar modele standard de trusou, exista si acele magazine speciale care le ofera clientilor, proaspetilor parinti sau nasi posibilitatea de a-l personaliza cu diverse elemente. Ei bine, practic, totul poate fi schimbat, in ceea ce priveste materialul, culoarea, marimea si tot asa. Doua dintre elementele care pot fi in final extrem de frumoase sunt prosopul celui mic precum si sticluta pentru mir, cineva cu experienta fiind capabil sa brodeze, imprime, picteze sau deseneze pe acestea motive care mai de care mai frumoase.
Este un moment magic asa ca totul trebuie sa fie absolut iesit din comun asadar, alegerea trusoului nu este o sarcina care sa poata fi realizata in graba ci mai degraba cu mare atentie, la toate detaliile. Pana si sapunul poate fi personalizat, in ceea ce priveste forma, ca de exemplu unul in forma de bebelus, culoarea si aroma, mirosul acestuia. Totodata, culoarea celorlalte obiectelor poate fi aleasa in functie de bebelus, daca este o fetita sau un baiat, fiind astfel oferite diverse game de culori si modele.
Multe astfel de trusouri vin la pachet cu un landou, care este practic un carucior pentru cei mici. Ca si elementele necesare din trusou, si landoul poate fi personalizat in anumite limite cu numele bebelusului sau initiale si poate fi pastrat ca o amintire frumoasa a acelor momente magice cand cel mic si-a primit si numele dar si religia.
Trusoul si realizarea acestuia sunt cele mai importante aspecte din cadrul unui botez insa nici celelalte pregatiri nu trebuie neglijate, in ceea ce priveste algerea unei biserici si a restaurantului sau localului in care are loc nelipsita celebrare a celui mic, de dupa slujba religioasa. Aici, trebuie ales un decor adecvat, muzica precum si preparatele ce urmeaza a fi servite. Totul trebuie sa se combine cat mai bine si sa creeze o atmosfera memorabila de care toti cei prezenti sa isi aminteasca peste ani cu bucurie. Comparativ cu o nunta, la un botez pot fi prezenti si mai multi copii si astfel, meniurile pot fi adaptate si pentru acestia sau in functi de alte aspecte. De asemenea, si locatia poate fi aleasa astfel sau in caz contrar, pot fi incluse elementele necesare, la fel si muzica si celelalte activitati la care se pot gandi parintii sau nasii.
Ceea ce conteaza cu adevarat este ca toti cei invitati sa se simta bine sa si ramana cu amintiri frumoase de la un astfel de eveniment si de asemenea, parintii, nasii, bunicii si toti membrii familiei sa stie ca au facut tot ceea ce se poate pentru ca cel mic sa aiba parte de o celebrare pe cinste. Iar pentru ca in tot timpul in care va fi prezent, atat la biserica cat si dupa, bebelusul va fi in centrul atentiei, trusoul si landoul alese trebuie sa fie cu atat mai potrivite.


























