Munca de acasă sau munca de birou într-o firmă oarecare are avantajele şi dezavantajele ei. Unul dintre cele mai importante dezavantaje ţine de orele petrecute pe scaunul de la birou, în faţa unui monitor, de cele mai multe ori destul de multe. Şi de cele mai multe ori poziţia pe scaun este incorectă, coloana vertebrală are de suferit, apar şi durerile de cap, de spate, de mâini, problemele cu circulaţia sângelui.
În cazul în care lucrezi foarte multe ore la birou, probabil nu ai calculat niciodată cât timp pierzi aștepând dupa PC-ul tău să încarce un program, să deschida un fișier. Când e foarte încărcat cu diverse programe și cele mai banale taskuri se transformă în zeci de minute de stat în fața calculatorului, timp în care ai putea să iei o bine meritată pauză și sa te ridici. Scapă de acești timpi morți cu o investiție minimă într-un workstation Dell care să-ți eficitienzize timpii și munca.
Poziţia corectă pe scaunul de la birou este uşor de obţinut dacă ţii cont de câteva sfaturi simple. Totul este să începi să le pui în practică încă de la început, când ştii că vei avea o muncă de birou care se va întinde pe ore întregi şi să investeşti în scaune, birou cu ajustare pe verticală.
Tălpile trebuie să atingă mereu parchetul, genunchii vor fi ceva mai jos sau aliniaţi cu şoldurile, înălţimea scaunului se ajustează în aşa fel încât poziţia tălpilor şi a genunchilor să fie cea indicată. Stai mereu drept, cu spatele drept pe scaun, şoldurile trebuie să fie cât mai în spate în scaun. Spatele scaunului trebuie să fie înclinat într-un unghi de 100-110 grade.
Tastatura, spatele şi suportul lombar, foarte importante
Tastatura sau laptopul ar trebui să fie cât mai aproape de tine şi direct în faţa ta, monitorul va fi în faţa ochilor, ceva mai sus de nivelul ochilor, asta ca să ai gâtul relaxat şi în poziţie neutră. Relaxează umerii şi nu îi ridică spre urechi. Aliniază urechile cu umerii, pentru un unghi corect în faţa monitorului.
Suportul lombar trebuie să urmeze linia coloanei vertebrale, coapsele sunt paralele cu parchetul mereu dacă vrei o poziţie corectă pe scaunul de la birou. Nu încrucişa picioarele pentru că vei avea iarăşi postura incorectă pe scaun.
Antebraţele sunt sprijite de scaun, întinse orizontal, încheietura e dreaptă, la nivelul mesei. Spatele trebuie să fie susţinut de suportul lombar de la scaun pentru a nu avea dureri intense de spate cât lucrăm. El va fi lipit de spătarul scaunului. Dacă nu ai un scaun de birou cu suport lombar foloseşti şi o pernă ca să susţii zona lombară.
Pauze şi poziţionarea coatelor, suportul pentru încheietură
Coatele sunt îndoite mereu în unghi de 90 de grade faţă de corp, antebraţele şi mâinile formează o linie dreaptă când suntem pe scaun. Distanţa faţă de monitor va fi de 40-50 cm, totul este să ai coatele, gâtul şi poziţionarea coloanei mereu corecte. Suportul ergonomic pentru încheieturi şi tastatura care se ajustează în diverse unghiuri pentru o folosire mai simplă în poziţia corectă sunt de dorit. Preferă căştile pentru telefon şi evită să îl ţii între ureche şi umăr cât lucrezi.
La fiecare 30 de minute trebuie să ne ridicăm şi să mergem câţiva paşi, să ne întindem puţin mâinile, picioarele. Corpul omenesc nu e gândit să stea 6-8 ore într-o poziţie fixă, pe un scaun. Cu cât vei face mai multe pauze, cu atât vei reuşi să ai o zi de lucru la birou perfectă, fără dureri. Caută să ai mereu o poziţie corectă pe scaunul de la birou şi să fii conştient de orice schimbări de poziţie, să le corectezi imediat.