Auto - Moto

Premieră mondială: Dacia lansează noile Sandero, Logan și Sandero Stepway 2020

Dacia lansează astăzi o nouă generație a familiei de automobile Sandero – Logan, nucleul dur al gamei sale, cel care face cea mai mare parte a vânzărilor pe aproape toate piețele lumii pe care marca este prezentă. Noile modele reprezintă cel mai mare salt pe care Dacia îl face de la înființarea sa, în 1966 – 1967, datorită accesului la tehnologie de ultimă oră. Mai jos gasiti un text preluat integral de pe Profit.ro

Industria auto din România are parte astăzi de o zi importantă, odată cu premiera mondială a modelelor Dacia Logan, Sandero și Sandero Stepway. Acesta din urmă a devenit, o dată cu această generație, un model cu personalitate distinctă față de Sandero, el fiind, de altfel preferatul clienților pe multe dintre piețe, încă de la generația anterioară.

Design Ceea ce surprinde la noile modele, încă de la prima vedere, este designul modern, surprinzător, proaspăt, cu linii fluide, musculare și faruri cu LED, care atrag imediat atenția cu o linie în formă de Y răsturnat, noua semnătură luminoasă a mărcii.

Evoluția față de generația anterioară este evidentă, chiar dacă designerii au încercat să păstreze stilul generației 2, pentru a menține o continuitate estetică. Dacă Sandero intră în lumea hatchback-urilor mainstream, Logan face un pas și mai mare și depășește zona simplă în care se regăsea cu generația anterioară și primește o caroserie mult mai fluidă, mai elegantă, care va relansa, cel mai probabil, acest model pe piețele pe care va fi menținut.

Și asta pentru că pe multe din piețele vestice Lgoan va deveni istorie și nu va mai fi prezent în ofertă. Am lăsat la final Sandero Stepway special, pentru că el vine cu o transformare aproape miraculoasă. Mici trucuri de design, o gardă la sol ridicată, bare longitudinale de plafon și deja Sandero Stepway concurează fără probleme cu toate miniSUV-urile de clasă B de pe piață.

Față de Sandero, are câteva elemente în plus, printre care o capotă mult mai profilată, ornamentele specifice de crossover, roți și jante de dimensiuni mai mari și barele de plafon care vin cu un sistem ingenios: ele pot fi răsucite transversal, astfel că nu mai este nevoie de alte bare pentru prinderea portbagajelor sau a altor obiecte. Nu în ultimul rând, trapa de plafon, o premieră pentru aceste modele, suplimentează gama de opționale.

Noul Sandero Stepway

Interiorul noilor modele a suferit și el operații estetice radicale. Noi materiale, un bord foarte modern, cu linii simple și elegante, guri de ventilației cu un design inovator, creează o atmosferă mult mai plăcută decât la generația anterioară, iar sistemele media oferite se ridică la nvielul oricărui competior.

Noul Logan 3

 

Logan a crescut ușor în lungime, cu 4,39 metri, lățimea fiind identică cu Sandero, în timp ce lățimea este ușor mai mare, cu 2 mm. Garda la sol este 13,5 cm. Câștigul major este portbagajul, la 528 litri, iar pentru creșterea capacității acestuia, inginerii care au dezvoltat modelul au mărit spațiul de acces dintre portbagaj și habitaclu, inclusiv în înălțime.

O modificare la accesul în portbagaj este dispariția butonului de deschidere, acesta fiind ascuns sub marginea capotei portbagajului. Logan mai primește un bonus: un organizator pentru portbagaj extrem de practic, care permite amplasarea diferitelor obiecte și bagaje fără ca ele să se „amestece” în mers, la viraje. Conectivitate Cel mai simplu sistem multimedia este Media Control, un sistem ingenios, simplu și ieftin. Acesta nu are un display, ci poate fi comandat de pe butoanele sateliților de pe volan și afișează informațiile de bază între ceasurile de bord.

El dispune însă de conexiune bluetooth, care permite ca telefonul mobil să se transforme în display-ul de comandă. Un suport special pentru telefon și o aplicație pentru iPhone sau Android fac din telefon display-ul ideal, prin care pot fi accesate nu doar comenzile media, ci și informațiile mașinii.

Pentru cei care vor ceva mai sofisticat, varianta superioară este Media Display, care dispune de propriul display de 8 inci, patru boxe, conexiune bluetooth, Apple Car Play sau Android Auto, pentru conectarea teelfonului și chiar comenzi pentru unele sisteme ale mașinii.

Noul Sandero

Sistemul de asistență la parcare, din același pachet, are senzori clasici pe barele față/spate, o cameră de marșarier și linii de ghidaj pe display, plus avertizări audio și video. Asistența la urcare este al patrulea sistem din acest pachet și asigură o protecție la plecarea de pe loc în rampă.

Sistemul previne deplasarea spre spate în momentul în care este ridicat piciorul de pe pedala de frână, prin blocarea roților timp de peste 2 secunde, suficient pentru ca șoferul să poată apăsa accelerația.

Pe lângă aceste sisteme, noile modele mai includ sistemul ESP standard, alături de un limitator de viteză, plus un cruise control opțional.

 

Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top