Conform statisticilor, grâul este cea mai cultivată plantă de pe planetă. În termeni de productivitate, el ocupă locul patru după trestia de zahăr, porumb și orez. Suprafața de teren cultivat care îi este dedicată este mai mare decât pentru orice altă cultură, iar comerțul mondial cu grâu depășește ca cifră de afaceri toate celelalte culturi, combinate.
În ciuda trendului actual orientat către o alimentație fără gluten, grâul are o serie de beneficii alimentare incontestabile, pe care le vom detalia în rândurile următoare.
Cererea globală de grâu este în continuă creștere
Grâul este considerat a fi cea mai importantă sursă de carbohidrați, la nivel mondial. De asemenea, este și cea mai importantă sursă de proteine vegetale din alimentația omului. Toate acestea au condus la progrese importante în ceea ce privește tehnologia de producție și la tratarea grâului cu substanțe eficiente în doze foarte mici, pentru combaterea bolilor.
Grâul este puternic implicat în procesul de industrializare alimentară globală și în occidentalizarea dietei, datorită proprietăților vâsco-elastice ale proteinelor glutenice. Ele sunt preferate în procesul de producție a alimentelor procesate, lucru care a influențat puternic progresele agricole în domeniul cultivării cerealelor, de la pregătirea terenului pentru însămânțat până la folosirea de erbicide pentru grâu sigure și eficiente.
Valoarea nutritivă a grâului
Din punct de vedere nutrițional, e bine de știut că 100 de grame conțin 327 kilocalorii. Pentru conținutul de proteine, fibre, mangan, fosfor și niacină, grâul este considerat un aliment cu o bună valoare nutritivă.
Conținutul de proteine al bobului de grâu este de 13% – cea mai mare valoare în gama cerealelor, dar, deși este bogat în mulți aminoacizi esențiali, este sărac în lizină. Mai mult decât atât, conținutul de lizină al făinii albe este chiar mai mic decât cel al cerealelor integrale, prin urmare este obligatorie suplimentarea alimentației cu proteine provenite din alte surse.
Fibrele din grâu
Grâul integral este o bună sursă de fibre, care reprezintă 12 – 15% din greutatea uscată. Pe de altă parte, produsele prelucrate din grâu rafinat nu conțin fibre aproape deloc. Fibrele sunt în mare parte insolubile, ceea ce înseamnă că traversează tubul digestiv aproape intacte, dând volum scaunului și combătând constipația, fără să îngrașe și fără să determine creșterea glicemiei.
Pe de altă parte, grâul rafinat are un indice glicemic ridicat, detaliu important pentru persoanele cu diabet, care ar trebui să îl evite.
Proteinele din grâu
Până la 22% din greutatea uscată a grâului este reprezentată de proteine, dintre care glutenul deține o pondere de 80%. În ciuda proprietăților sale speciale în ceea ce privește elasticitatea aluatului, glutenul este incriminat pentru probleme de sănătate la persoanele cu intoleranță la gluten sau cu boală celiacă.
Conținutul de vitamine și minerale al grâului
Conținutul de vitamine și minerale al grâului depinde de calitățile solului pe care este acesta cultivat. Afirmația este valabilă în mod special atunci când vine vorba despre conținutul de seleniu, care este direct dependent de conținutul de acest mineral al terenului agricol.
Manganul este prezent în cantitate mare în grâu, mai ales în grâul integral, dar absorbția sa se realizează greu din cauza conținutului mare de acid fitic.
Grâul alb este de-a dreptul sărac în vitamine și minerale, căci acestea sunt concentrate în special în tărâțe și germeni, care sunt îndepărtate în timpul măcinării. Având în vedere procentul pe care îl reprezintă grâul în alimentația populației, se practică îmbogățirea făinii de grâu albe cu fier, tiamină, niacină, calciu sau vitamina B6.
Care sunt cele mai importante beneficii ale grâului?
Dacă grâul rafinat este aproape exclusiv o sursă de carbohidrați ușor digerabili, grâul integral este considerat o foarte bună sursă de fibre insolubile. Sunt concentrate în tărâțe – și acestea sunt cele de care ai tu nevoie, pentru un sistem digestiv sănătos.
Tărâțele de grâu sunt prebiotice excelente, contribuind la menținerea unei flore intestinale sănătoase. De altfel, se știe că microbiomul intestinal influențează în mare măsură starea de sănătate a organismului în general și imunitatea în particular.
Fibrele integrale combat eficient constipația pentru că oferă volum scaunului și stimulează peristaltismul intestinal, scurtând durata tranzitului. Aceste două calități fac ca grâul integral să fie un aliment eficient în prevenirea cancerului de colon.
Sursa foto: shutterstock


























