Bratari maritime
Curierul de Iasi

Revista „Însemnări ieşene” a împlinit 75 de ani de existenţă

Sâmbătă, 26 februarie, în cadrul unei manifestări organizate la Primăria Municipiului Iaşi, colectivul redacţional şi apropiaţii revistei Însemnări ieşene au aniversat cei 75 de ani de la înfiinţarea publicaţiei.

Istoria revistei a fost una zbuciumată, ea fiind precedată de avatarurile a celorlalte două importante publicaţii literare editate la Iaşi. Mai întâi, Convorbiri literare, apărută în 1867, a fost strămutată în 1885 la Bucureşti. Apoi Viaţa românească, scoasă la Iaşi în 1906, a migrat după 1930 la Bucureşti şi, în 1936, Însemnări ieşene, interzisă în 1940, dar al cărei principal co-fondator, Grigore T. Popa, a plecat şi el în Capitală.

Însemnări ieşene, publicaţie lunară de formatul Vieţii româneşti, a apărut vreme de cinci ani, între1936 şi 1940, propunându-şi să trateze, precum afirmau fondatorii revistei, “chestiunile literare şi ştiinţifice cu o altă conduită decât aceea pe care au urmat-o marile publicaţii apărute în acest cadru cultural” şi să redea polemicii un prestigiu intelectual.

Ţinuta intelectuală a rămas la fel, vehemenţa a fost însă una mult mai pronunţată, iar colaboratorii aceeaşi de la Viaţa românească: Mihail Sadoveanu, Mihai Codreanu, Ştefan Procopiu, Ionel Teodoreanu, Otilia Cazimir, Demostene Botez.

Noile “Însemnări ieşene”

În 2004 a fost reluată editarea celei de-a doua serii a Însemnărilor ieşene. Directorul revistei a fost regretatul prozator Corneliu Ştefanache, iar redactor-şef – criticul şi istoricul literar Alexandru Dobrescu, din colectivul editorial mai făcând parte, printre alte semnături de marcă, poetul Emil Brumaru şi reputatul traducător Emil Iordache. Din păcate, viaţa noii ediţii a revistei a fost una foarte scurtă, pe piaţă apărând doar un singur număr. Începând cu anul 2009, Primăria Municipiului Iaşi a reînviat spiritul Însemnărilor ieşene, editând o a treia serie a publicaţiei. Într-o vreme în care criza economică este adesea folosită drept pretext pentru a falimenta actul cultural, municipalitatea ieşeană îşi îndeplineşte o datorie de onoare, redând oraşului tradiţia publicistică a dezbaterilor de idei şi literaturii de calitate.

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



curatatorie incaltaminte iasi Iasi

 
To Top