Bratari maritime
Curierul de Iasi

Salba de prăvălii şi locante a străzii Lăpuşneanu

Bogată şi înzestrată cu mulţime de clădiri ochioase pentru prăvălii, fosta uliţă închinată domnitorului Alexandru Lăpuşneanu, ştirbită mai apoi de război şi hărtănită de sistematizarea anilor 80’, se întindea de la Băcănia Ermacov (înlocuită în zilele noastre de Blocul Amandina) şi până în colţul străzii Carol, vegheat odinioară de cochetul palat Jockey-Club, demolat prin 1960. Strada de plimbare duminicală şi de întâlnire a tinereţii ieşene, cu vestite magazine şi ispititoare locante cu podiumuri pentru spectacole, se mai numea Strada Veseliei sau Strada Muzicii.

Cam pe vremea lui Eminescu, la capătul din vale se înălţa, fără seamăn, eleganta cofetărie Madame Alexandre cu bomboneturi parisiene, scenă, muzică, teatru şi multă tinerime, găzduind şi Clubul studenţesc. Ocupa locul parcării din faţa Hotelului Astoria.

O concura, de vizavi (din casa de azi a pictorilor), nu fără succes, Cofetăria Italiană Passini cu “napolitane şi fondante glaceeşi-n care se întreceau fanfarele militare.

La coasta acesteia, oleacă mai sus, pe unde-i acum grădina Corso, era Hala de Bere cu un pâlc de canele automate, la gura cărora licoarea din malţ şi hamei ţâşnea spumoasă, cântată de taraful chitaristului Ionică Barbu (nepotul vestitului Barbu Lăutaru).

Stăpânii casei Cantacuzino, în care a locuit domnitorul Alexandru loan Cuza şi care adăposteşte astăzi Muzeul Unirii, închiriind bucata din jos a grădinii, un întreprinzător şi-a încercat norocul deschizând Berăria Unirii, cu încă o scenă. Curajul era mare şi zbaterea riscantă, căci în coasta casei, dinspre nord, se afla Grădina Primăriei, tot cu scenă, pe care evolua trupa tinerilor actori de la Teatrul Naţional. Încântat de talentul lor, gazetarul Mihai Eminescu le-a dedicat o cronică în Curierul de lassi“, lăudându-le spectacolele din luna august şi din septembrie 1876.

Ceva mai sus, tot pe dreapta, în colţul pasajului ce trece pe sub Bolta stomatologilor spre Strada de Sus (numită acum Bulevardul Independenţei), se instalase locantierul Barothi cu o cârciumioară frecventată de actori, gazetari, poeţi cărora nu ştia cum să le intre în voie pentru a nu-şi lua zborul la rivalul său cu Grădina Tivoli, gazda spectacolelor lui Matei Millo şi a turneelor trupelor germane şi israelite. Acesta se aciuase într-o livadă bătrână din fosta stradă Banu, cu intrare pe lângă uşa vechiului Palat al Telefoanelor.

Urmau apoi câteva bodegi animate de mici tarafuri cu scripcă şi cobză şi se dădea peste Otelul Binder. Ocupa colţul nordic al Străzii de Sus cu Lăpuşneanu şi nu era nici el tăcut. În gradina sa umbroasă, ieşenii sorbeau berea venită cu butoaiele. Localul somptuos odinioară şi atât de uitat şi jerpelit în zilele noastre – căci îşi păstrează cu îndărătnicie poziţia lipit de blocul Expres – găzduia aniversările societăţii literare Junimea.

Cu doi ani mai înainte, la 24 octombrie 1876, membrii Junimii ţinuseră tradiţionalul banchet în palatul Sturza, proiectat de Gheorghe Asachi şi luat în stăpânire de Jockey Club societatea marilor boieri ce aveau şi pasiunea creşterii cailor de rasă. Clădirea, cu grădină veselă, adăpostea elegante cofetării şi luxoase restaurante, fiind un punct de mare atracţie pentru aristocraţia târgului. Demolată prin 1960, a fost înlocuită de zidirea Casei Studenţilor.

Staniştea magazinelor muzicale

În această suită de locaşuri pentru bună dispoziţie, nu puteau lipsi nici magazinele muzicale. Aici era şi staniştea lor. Parte dintre automatele şi aparatele muzicale din colecţia Muzeului Tehnic a Palatul de Cultură, prezente odinioară în bogatele case ieşene, îşi făceau, de obicei, prima apariţie pe Lăpuşneanu stârnind curiozitatea străbunicilor.

Unele se perindau prin căsoaia lui loan Strasshoffer,aflată odinioară cam pe locul blocului înălţat peste drum de Galeriile Anticariatului. Vreme de aproape o sută de ani, sub bolţile tavanelor rotunjite de la parter ocupate înaintea dărmării (1988) de o librărie, o unitate CEC şi de un atelier fotografic, au răsunat nenumărate piane, violine, pianine şi tot felul de cutii muzicale, numite aristoane, simfonioane, gramofoane, patefoane şi magnetofoane (ultimele prin anii 1970).

Alte „drăcovenii” cântătoare – cum le spuneau bătrânii – aveau vadul în vechile clădiri existente acum vreo douăzeci de ani în urmă pe locul blocului Expres. Acolo, la colţ cu strada Conta, funcţiona prin anii lui Eminescu Librăria muzicală Cosma, editoare de partituri şi furnizoare de piane şi felurite instrumente şi obiecte dragi melomanilor.

Ultimele noutăţi, direct de la Viena

De obicei, cochetele magazine muzicale, mereu preschimbate şi înzestrate cu alte noutăţi ce soseau fulgerând de la Viena, aveau mici cabine pentru ascultarea melodiilor înregistrate pe discuri metalice, pe benzi de hârtie sau plăci de patefon, spre marea satisfacţie a tinerilor iubitori de muzică.

Clădirea înaltă cu trei nivele de lângă biserica Banu, care a dispărut după cutremurul din martie 1977, lăsând locul gol până prin 1988 când s-a construit blocul Telefoanelor, avea şi ea la parter câteva prăvălii luxoase, printre care Magazinul Conservatorului, condus după primul război de fraţii cehi losef şi Mihail Braşcu (Blaiska). Mai spaţios decât alte magazine în el străluceau monumentalele piane cu coadă, uriaşe contrabasuri, violoncele şi alămuri (trompete, flaute, tromboane), gramafoane cu pâlnii uriaşe, teancuri de plăci şi note muzicale-unele din ediţii proprii. În cuprinsul magazinului prin anii 1926,studenţii lipsiţi de instrumente, îşi exersau temele, melomanii încercau noile partituri şi deseori, dumineca, muzicienii pasionaţi dădeau aici concerte de cameră cu losef Braşcu, virtuos basist şi membra în orhestra maestrului George Enescu.

Câte odată se adunau atâţia instrumentişti la Braşcu încât orchestra nu mai încăpea în magazin şi ieşea pe trotuar.

Pe Lăpuşneanu lua fiinţă Filarmonica, în 1942

Mai la vale, la numărul vechi 38 (sau 26 din 1936), într-o clădire (dăr=mată de bombe), aflată pe locul ocupat acum de Grădina Corso, funcţiona prin 1942 Conservatorul de Muzică şi Arte Dramatice sau Academia de muzică, mutată din strada Banu. Aici, la 8 iulie 1942 un grup de vreo 23 intelectuali ieşeni constituiau Filarmonica Moldova.

Muzica fiind pe strada Lăpuşneanu în largul ei, dincolo de cinematograful Trianon (azi Republica), funcţiona din 1912 magazinul muzical Weinstein, reprezentantul pentru România al fabricilor de orchestroane şi piane electrice, marca “Patria “, ce se puneau în funcţie cu o monedă de 10 bani şi „înlocuiau orice orchestră sau fanfară.

Trecând vremea dulapurilor şi cutiilor muzicale, cu corzi şi manivele, la Librăria Viaţa Românească, deschisă pe colţul din Lăpuşneanu al hotelului Traian, printre teancurile de cărţi şi plăci Columbia, Poliphon, His Master-s Voice, apăreau prin 1926, nişte cufăraşe cu pastiluţe, sârmuliţe şi lămpi. Se numeau radiofoane, tetradine, supradine, heterodine (Philips, Standard, Telefunken, Volvo) şi aduceau “‘muzica cerului“, împrăştiind-o printr-o trompeţică sau talger numit difuzor. Din ele se auzeau, printre pocnituri şi cârâieli “greierii Europei”: vocile posturilor de radio apropiate, Varşovia, Viena, Moscova şi prindea a zumzăi şi greieraşul românesc: Radio Bucureşti.

Era radiodifuziunii şi războiul

În următorii ani, strada Lăpuşneanu se umplea de prăştine şi catarge cu lungi sârme între ele numite antene, înălţate în faţa elegantelor magazine muzical – radiofonice ce-şi schimbau numele, locul şi norocul: Radio-electrice, Sportul Modern. Magazinul General, Odeon, Radio pentru Toţi. Toate, cu difuzoare afară, deasupra uşii. pentru atragerea publicului

Mergând în pas cu tehnica, Strada Muzicii intra în era Radiodifuziunii, păstrând privilegiul veşnicei tinereţe.

A venit apoi războiul, bombele, sistematizarea din anii 80’, care i-au distrus vechile înzestrări şi încetul cu încetul Strada Veseliei a intrat în marasmul uitării, din care încearcă s-o scoată, acum, câteva suflete entuziaste: de la Primărie, Muzeul Unirii şi Asociaţia Alexandru Lăpuşneanu.

Iaşul are nevoie de o stradă a veseliei

Declarată stradă pietonală la începutul lunii iulie din fericitul an 2005, prin sârguinţa Primăriei, bătrâna cale Lăpuşneanu a primit bănci făurite în stil de epocă, pe care se aşează cu plăcere trecătorii.

Pentru înviorarea străzii ar fi de dorit deschiderea unor magazine turistice, expoziţii (ca acelea pitoreşti de antichităţi iniţiate de Galeriile Anticariatului), librării cu ilustrate şi amintiri, confesării (cofetării) tradiţionale, măcar o grădină de vară cu spectacole şi câteva berării populare cu mesele întinse pe trotuare şi orchestre ce ar trezi din adormire freamătul vieţii de odinioară. Se cuvine să redăm străzii Lăpuşneanu farmecul de altădată.

Ion Mitican

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



curatatorie incaltaminte iasi Iasi

 
To Top