Stiri

Sisteme moderne de colectare a deșeurilor au fost montate în Iași

Primăria Municipiului Iași continuă modernizarea sistemului de salubritate. Astfel, Salubris SA, societate aflată în subordinea municipalității, a reușit să achiziționeze 30 de stații stradale inteligente pentru colectarea deșeurilor mixte. Acestea sunt realizate de BigBelly, liderul mondial în sisteme inteligente de gestionare a deșeurilor și reciclare, valoarea achiziției fiind de 1.148.308,35 lei, inclusiv TVA. Cele 30 de compactoare de înaltă capacitate vor fi amplasate în toate cartierele din Municipiului Iași.

Sistemele moderne de colectare a deșeurilor vor fi montate în zonele Ștefan cel Mare și Sfânt (zona Palat), Casa Modei, Independenței (stația de autobuz), UMF, Târgu Cucu (stația de tramvai), Piața Eminescu (Carol I), rond tramvai Agronomie, Carol (Universitate), parcul Copou (intrarea principală), parcul Expoziției (rond interior), zona Olimp, zona Neptun, esplanada Nicolina I, esplanada Nicolina II, parcul Nicolina II (strada Măgurei), esplanada Oancea (platoul mijlociu), esplanada Bărboi (Hala Centrală), esplanada Mimoza (parcul de joacă), Vasile Lupu (Han Tătar), Socola (strada Bucium), Păcurari (Moara 1 Mai), rondul Zimbru, Podu Roș (parc pensionari), parcul 1001 Articole, Gară (McDonald’s) și Tudor Vladimirescu (căminul T17), în zona aleii Sadoveanu – Universitatea Agronomică (două bucăți) și în stația de tramvai Piața Unirii (două bucăți).

Caracteristicile sistemelor inteligente de colectare:
• Alimentat cu energie solară – după opt ore de lumină naturală, unitatea funcționează timp de o lună.
• Detectează nivelul de umplere și activitatea.
• Compactează deșeurile, având cu până la de opt ori mai mare capacitatea medie a coșurilor de gunoi tradiționale (de 120 litri).
• Monitorizează și raportează atunci când volumul este plin către CLEAN.
• GPS activat – serviciu de localizare asistată GPS; GPS integrat; conexiune celulară.
• Facilitează instalarea și logistica flotei – oferă stare și date în timp real. Listă optimizată a rutei, trimisă prin e-mail către supraveghetor înainte de fiecare tură de colectare programată.
• Oferă avertizări și mesaje cu diferite informații.
• Posibilitatea de a oferi hotspot pe raza de acțiune unde este amplasat.
• Permite utilizatorilor să prioritizeze colectările și să optimizeze operațiunile în curs de desfășurare.
• Oferă scăderea colectărilor săptămânale cu 75%.
• Colectare separată de mucuri de țigară (circa 2.000 de bucăți/recipient);
• Platformă cloud care asigură monitorizarea de către achizitor a nivelului de umplere a coșurilor și generează un complex de date statistice pentru eficientizarea managementului deșeurilor.
• Rezistent la acțiunea factorilor de mediu, cu strat final de pudră de poliester stabilizat cu UV pe toate piesele exterioare.

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top