In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe Instagram, Facebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.
Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.
CURS VALUTAR
Euro – 5.0916 Lei 
Dolar american – 4.3652 Lei 
Lira sterlină – 5.8662 Lei 
Francul elveţian – 5.4704 Lei 
Gramul de aur – 555.6475 Lei 
STIRI DIN Iași
● Toate cele patru loturi ale Centurii ușoare de ocolire a Iașului au oferte în evaluare. Costul estimat: 265 milioane de lei. Lotul ocolit de ofertanți la prima procedură a fost revendicat de o asociere de firme la reluarea licitației. (Ziarul de Iasi)
● Un recesământ rutier va avea loc în județul Iași: toate vehiculele vor fi monitorizate și înregistrate. Direcția de drumuri a Consiliului Județean (CJ) Iași va realiza, în anul 2026, un recesământ al circulației rutiere în județ. În acest sens, instituția a lansat o licitație, iar firma care își va adjudeca contractul va câștiga aproape jumătate de milion de lei. Societățile interesate pot depune oferte până pe 10 noiembrie. Înregistrarea vehiculelor va fi făcută prin intermediul a 64 de posturi. (apix.ro)
● A fost semnat parteneriatul pentru amenajarea unei păduri-parc în Cetățuia. Primăria și Arhiepiscopia Iașilor au semnat, marți, un acord de parteneriat în vederea amenajării unui păduri-parc pe o suprafață de 49 hectare de fond forestier (Pădurea Cetățuia), teren aflat în proprietatea unității de cult. Arhiepiscopia Iașilor deține 110 hectare de pădure în Cetățuia.
● Costul pasajelor supraterane din Podu Roș a crescut de aproape trei ori. Devizul, la vot în Consiliul Local. Proiectul pasajelor supraterane din Podu Roș revine pe masa Consiliului Local Iași, la șapte ani după aprobarea sa inițială. Municipalitatea propune actualizarea devizului general, valoarea estimată a investiției crescând de la 71 milioane lei la 193 milioane lei (inclusiv TVA). Documentul va fi supus votului consilierilor în ședința din 31 octombrie. (apix.ro)
STIRI DIN TARA & DIVERSE
● Cum să devii însoțitor de bord la Emirates? Află cum să te pregătești și unde ai interviuri (Noiembrie 2025). Ai visat dintotdeauna să vezi lumea și să îți transformi pasiunea pentru călătorii într-o carieră de succes? Emirates, una dintre cele mai prestigioase companii aeriene din lume, revine în România în noiembrie 2025 pentru a recruta noi membri în echipa sa globală de însoțitori de bord.
● Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a cerut premierului Ilie Bolojan să retragă propunerea privind-o pe Oana Gheorghiu, co-fondatoarea Asociației „Dăruiește Viață”, din funcția de vicepremier. Grindeanu susține, printre altele, că numirea Oanei Gheorghiu în funcția de vicepremier ar putea afecta relațiile țării noastre cu Statele Unite ale Americii. La începutul acestui an, într-o postare pe rețelele de socializare, Oana Gheorghiu l-a criticat pe Donald Trump, președintele Statelor Unite ale Americii, denumindu-l „golan”. (Cotidianul)
● Câteva țări din regiunea Europei Centrale și de Est se confruntă cu derapaje fiscale ce s-ar putea agrava, ca urmare a riscurilor politice de diverse feluri, arată o analiză a UniCredit Bank. În România, țara cu cel mai mare deficit bugetar din Europa, deși riscurile s-au atenuat după adoptarea recentelor măsuri fiscale, supraviețuirea guvernului este în pericol, iar alte probleme vin din creșterea economică anemică. (Profit.ro)
● Populaţia României, după domiciliu, era de aproape 21,7 milioane de persoane, la 1 iulie 2025, în scădere cu 0,5% comparativ cu 1 iulie 2024. Cea mai mare pondere în totalul populaţie, 8,6%, o deţin cei de 45 – 49 de ani, relevă datele INS, potrivit cărora procesul de îmbătrânire demografică s-a accentuat. (News.ro)
● Compania de stat Romgaz, la care statul deține 70% din acțiuni, a împrumutat 500 de milioane de euro de pe piața externă, cu o maturitate de 6 ani. Cererea din partea investitorilor a fost de aproape nouă ori mai mare, în timp ce la recenta emisiune de obligațiuni a Guvernului, cererea a depășit suma împrumutată de circa patru ori. Dobânda la care Romgaz a luat bani este, de asemenea, mai bună decât cea a statului. (Profit.ro)
● Președintele Nicușor Dan a declarat, într-un interviu, ca fostul canditat la președinție Călin Georgescu nu mai are un viitor în politica din România, cariera lui politică fiind terminată. (Cotidianul)
● Filmul zilei: Zootopia 2 | International Trailer























