In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe Instagram, Facebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.
Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.
CURS VALUTAR
Euro – 5.0985 Lei 
Dolar american – 4.3417 Lei 
Lira sterlină – 5.8335 Lei 
Francul elveţian – 5.4743 Lei 
Gramul de aur – 601.0836 Lei 
(P) Raiffeisen Bank oferă bonus de până la 600 de lei pentru clienții noi.
“Nu cuiele L-au răstignit pe Hristos, ci Iubirea” – Feodor Dostoievski.
Paște fericit!
STIRI DIN Iași
● Program special de Paște în proiectele IULIUS: trambulina și caruselul din Palas, dar și Cinema City din Iulius Mall, deschise în fiecare zi.
● Șefa DNA Iași a fost numită procuror general al României de președintele Nicușor Dan, care a și lăudat-o pentru activitatea ei, în ciuda faptului că, în 2017, Cristina Chiriac l-a protejat pe fostul episcop de Huși, condamnat ulterior la 8 ani de închisoare pentru abuzuri sexuale. (hotnews.ro)
● DNA Iași a făcut trei rechizitorii în 2025. Chiriac ajunge PG cu cel mai slab bilanț din țară: prejudiciile nu acoperă nici salariile procurorilor. Au prins un agent de pază. Serviciul Teritorial Iași al DNA a înregistrat în anul 2025 unul dintre cele mai scăzute randamente la nivel național, conform Raportului de activitate al DNA. Deși funcționează cu schema completă de șapte procurori de execuție, aceștia au emis doar trei rechizitorii într-un an întreg. (reporteris.ro)
● Sportiva ieșeană Ilinca Rață aduce două locuri I pentru România la concursul internațional de echitație CSIO Ch Nations Cup Youth Belgia. Sportiva ieșeană Ilinca Rață (14 ani), legitimată la Clubul Sportiv Equester Iași, a încheiat CSIO Ch Nations Cup Youth (Opglabbeek, Belgia) cu o serie de rezultate remarcabile: victorie în prima zi în Small Tour (1,15 m), parcurs fără penalizare în proba de 1,25 m și o nouă clasare pe primul loc în proba de viteză, arbitrată conform „Table A – Against the clock”, aducând astfel României două locuri I într-o competiție de nivel european.
● Iașul angajează – Peste 1.000 de joburi disponibile prin AJOFM, plus numeroase oportunități în Europa. În ce țări sunt cele mai multe oferte. Cei care caută un loc de muncă în județul Iași au în prezent la dispoziție nu mai puțin de 1.072 de posturi vacante, potrivit datelor de la AJOFM Iași. Ofertele vin de la 160 de angajatori și acoperă o gamă largă de domenii și niveluri de pregătire, de la meserii practice până la funcții care necesită studii universitare. Ce-i drept însă, cei cu diplomă în buzunar au la dispoziție doar 111 de oferte din numărul total de posturi vacante în acest moment. (Ziarul de Iasi)
STIRI DIN TARA & DIVERSE
● România a început să trăiască un fenomen semnificativ de migrație inversă. După ani de zile în care românii au ales să plece în căutarea unui trai mai bun în Spania, tot mai mulți dintre ei aleg acum să se întoarcă în țară. În ultimul deceniu, comunitatea românească din Spania a scăzut cu peste 30%, potrivit datelor oficiale. Dacă în 2012 erau înregistrați aproape 900.000 de români, în 2022 numărul acestora a ajuns la aproximativ 620.000. (Cotidianul)
● The Economist Intelligence Unit a retrogradat Republica Moldova și a upgradat România în Democracy Index. Republica Moldova a fost retrogradată de The Economist Intelligence Unit din categoria „democrație imperfectă” în „regim hibrid”, pe fondul problemelor legate de cultura politică, participarea civică și funcționarea guvernării. Clasificarea de „regim hibrid” a mai fost atribuită Chișinăului în perioada influenței oligarhului Vlad Plahotniuc. În același timp, Romania a fost promovată din categoria „regim hibrid” în „democrație imperfectă”, marcând o îmbunătățire a evaluării privind funcționarea instituțiilor democratice și a proceselor electorale. (Link)
● În urma ieftinirilor de vineri, prețul motorinei (de 9,58 lei/l în stațiile Petrom) a coborât la un nivel care nu a mai fost înregistrat din 20 martie, iar cel al benzinei (8,72 lei/l) a ajuns la cotația practicată în stații de liderul pieței pe 18 martie. (Profit.ro)
● Secretarul de stat american Marco Rubio a discutat, joi, cu ministrul român de Externe, Oana Ţoiu, pentru a mulţumi României că a fost ”un partener adevărat, oferind un sprijin prompt şi decisiv operaţiunilor SUA menite să promoveze securitatea în Orientul Mijlociu”. Cei doi au analizat şi extinderea cooperării bilaterale în domeniile apărării, energiei, tehnologiilor emergente şi mineralelor critice. (News.ro)
● Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat că aproape 500 de persoane au fost depistate fără contracte de muncă, într-o singură săptămână, ceea ce reprezintă un semnal de alarmă. ”Nu e puţin. Nu e normal. Şi nu poate fi ignorat”, a transmis ministrul, anunţând că vor continua verificările în întreaga ţară. (News.ro)
● Președintele rus Vladimir Putin a anunţat un scurt armistiţiu în Războiul din Ucraina, pe timpul Paştelui ortodox. Confruntările armate urmează să fie oprite la 11 şi 12 aprilie. (News.ro)
● Iranul va permite trecerea a nu mai mult de 15 nave pe zi prin Strâmtoarea Ormuz, în urma armistiţiului cu o durată de două săptămâni pe care l-a convenit cu SUA, a declarat joi agenţiei ruse de presă TASS un oficial iranian de rang înalt. (Digi24)
● Centralul Istvan Kovacs și asistenții Mihai Marica şi Ferencz Tunyogi vor oficia la meciurile Campionatului Mondial de fotbal din această vară.
● Filmul zilei: The Beast in Me | Official Trailer | Netflix
























