Evenimente

Essence Foundation Therapeutic Process, seminarul transformațional susținut de Dr. Menis Yousry ajunge la Iași

Între 5 și 7 decembrie la Iași, dr. Menis Yousry, psihoterapeut și fondator al Essence Process, va susține un seminar transformațional dedicat autocunoașterii și dezvoltării personale.

Cunoscut pentru abordarea sa blândă, empatică și profundă, dr. Yousry îi ghidează pe participanți printr-o serie de procese experiențiale menite să aducă în lumină emoțiile, tiparele și credințele inconștiente care ne influențează viața. Seminarul oferă un spațiu sigur și conținător, în care fiecare participant poate explora, în ritmul propriu, ceea ce îi împiedică în a se conecta autentic cu ceilalți și cu sinele interior.

Seminarul de la Iași este ultimul din acest an și face parte dintr-o serie de întâlniri organizate anual în România, adresate tuturor celor care simt chemarea către un proces autentic de transformare interioară, indiferent de experiența anterioară în dezvoltarea personală. Este recomandat în special celor care:

  •  Simt că repetă aceleași tipare în relațiile importante;
  •  Caută claritate și eliberare emoțională;
  •  Își doresc relații mai autentice,  libere și mai profunde.

Mai multe informații despre program și despre modalitatea de înscriere sunt disponibile pe pagina oficială a evenimentului, Essence Process România.

Seminarul va fi în limba engleză, cu traducere în limba română.

Despre Essence Process

Essence Process este o abordare profund transformațională creată de Dr. Menis Yousry care oferă participanților un cadru sigur pentru a-și înțelege tiparele emoționale, convingerile limitative și dinamica relațiilor personale.

Dr. Menis Yousry, fondatorul Essence Foundation, lucrează cu adevărul interior, autenticitatea și conștientizarea, ajutând oamenii să-și regăsească echilibrul și să-și vindece răni emoționale din trecut. Cu o metodologie unică și blândă, Essence este potrivit atât celor aflați la început de drum în dezvoltarea personală, cât și celor care au parcurs deja diverse procese de introspecție.

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Stiri Ziarul Bancar
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top