In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe Instagram, Facebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.
Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.
CURS VALUTAR
Euro – 5.2088 Lei 
Dolar american – 4.4801 Lei 
Lira sterlină – 5.9779 Lei 
Francul elveţian – 5.6989 Lei 
Gramul de aur – 654.1370 Lei 
(P) Raiffeisen Bank oferă bonus de până la 600 de lei pentru clienții noi.
STIRI DIN Iași
● Se adâncește criza? Iașul în top 10 național la suspendări de firme: 350 de afaceri și-au înghețat activitatea în primele patru luni din 2026. În timp ce jumătate din județele României au înregistrat mai puține suspendări de firme față de anul trecut, Iașul a mers în sens invers. 350 de companii și-au suspendat activitatea între ianuarie și aprilie 2026, cu 16,3% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Județul se plasează în top 10 național după dinamică și în primii trei după volum, depășit doar de București și Cluj. În Nord-Est, tabloul este mixt: unele județe frânează, altele accelerează. Iar Iașul trage în sus media regiunii. (Ziarul de Iasi)
● Un pas istoric pentru infrastructura din Iași: A fost lansată oficial licitația pentru Centura Podu Iloaiei. Considerat unul dintre cele mai critice puncte rutiere din județul Iași și din întreaga regiune a Moldovei, sectorul de drum ce traversează Podu Iloaiei pe DN 28 a devenit sinonim cu cozile kilometrice și nervii întinși la maximum pentru zeci de mii de participanți la trafic. Realizarea unei șosele de centură nu mai reprezenta de mult un simplu proiect de infrastructură, ci o urgență majoră de conectivitate.
● Percheziții DNA la Primăria Iaşi în dosarul „Păcura”! Procurorii au descins în toate birourile, sute de documente şi e-mailuri sunt verificate – EXCLUSIV, VIDEO, UPDATE. Procurorii DNA au ajuns miercuri dimineață, 27 mai 2026, la Primăria Iași. Surse apropiate investigației susțin că anchetatorii verifică mai multe documente, în dosarul Păcura, legate de dispariția unei cantități importante de păcură din stocurile CET II Holboca, prejudiciul estimat depășind 2 milioane de lei. (bzi.ro)
● Nunta anului în sportul din Iași! Ștefan Lătescu se căsătorește cu Bianca Giulia, bruneta focoasă care l-a cucerit! Iată unde va avea loc evenimentul cu 500 de invitați Se anunță nunta anului în lumea sportivă din Iași, deoarece luptătorul K1 Ștefan Lătescu se căsătorește cu Bianca Giulia. Cei doi sunt împreună de aproape cinci ani și au o fetiță de un an și jumătate, iar acum au decis să facă marele pas. Evenimentul va avea loc la Hotel Capitol, unde sunt așteptați în jur de 500 de oameni. (bzi.ro)
● O primă decizie favorabilă pentru autostrada Iașului: UMB rămâne câștigător pe Moțca – Tg Frumos. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins sesizarea depusă de Danlin XXL împotriva reevaluării făcute pe tronsonul Moțca – Tg Frumos, parte din A8. În urma acestei decizii, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) are undă verde să semneze contractul de execuție cu UMB: acesta ar fi primul acord de lucrări aferent autostrăzii Iașului, între Pașcani și Vamă (Podul peste Prut de la Ungheni). (apix.ro)
● Investiție industrială la Pașcani: stații de betoane pentru lucrări mari de construcții. Compania All Concrete AG SRL vrea să construiască la Pașcani un ansamblu industrial cu stații de betoane, instalație de reciclare și spații administrative. Investiția depășește pragul de un milion de euro, conform documentației consultate de APIX.ro. Capacitatea stațiilor este propusă la 150 mc/oră, ceea ce indică o instalație orientată către proiecte de infrastructură și volume industriale mai mari. (apix.ro)
● Primele contracte SAFE pentru drumul expres Suceava – Siret pot fi semnate. Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) a respins toate cele opt contestații depuse în cazul primelor două loturi ale drumului expres Suceava – Siret. Aceste tronsoane sunt propuse spre finanțare prin programul SAFE, iar deciziile CNSC permit semnarea contractelor. În cazul celui de-al treilea tronson, care cuprinde lucrări și pe teritoriul Ucrainei, sunt în analiză alte trei contestații. (apix.ro)
STIRI DIN TARA & DIVERSE
● Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, miercuri, despre negocierile pentru formarea guvernului, că nu există în acest moment o concluzie, el arătând că nu s-a discutat despre un nume de premier, explicit. (News.ro)
● România a înregistrat în după amiaza zilei de azi cea mai mare producție instantanee de energie electrică din surse fotovoltaice din istorie. Parcurile fotovoltaice au asigurat peste 60% din consumul de energie electrică din rețele la acea oră. (Economica)
● Prețul benzinei l-a depășit pe cel al motorinei și în stațiile Petrom și OMV, în urma deciziei liderului pieței distribuitoare de carburanți de a scumpi miercuri la prânz benzina cu 15 bani pe litru, lăsând neschimbat prețul combustibilului diesel. (Profit.ro)
● Proiectul de lege privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naţionale în activitatea economică a fost votat, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, în calitate de for decizional, cu 178 de voturi pentru, 103 voturi împotrivă şi 8 abţineri. USR transmite că legea prin care PSD, AUR şi SOS blochează, până la 31 decembrie 2027, vânzarea de pachete minoritare de acţiuni la companiile de stat este o lege împotriva intereselor României şi, cel mai probabil, una neconstituţională. (News.ro)
● Filmul zilei: Omul de castane: De-a v-ați ascunselea | Trailer oficial | Netflix


























