În weekendul 20-21 iunie 2026, comuna Aroneanu a devenit epicentrul celei mai iubite curse cu obstacole și noroi din România.
Ediția a XIII-a, desfășurată sub conceptul simbolic „Dansând la Lună”, a înregistrat un succes extraordinar, reunind în cele două zile peste 2.500 de persoane. Participanți curajoși și un public entuziast s-au bucurat împreună de mișcare, zâmbete și emoții trăite la intensitate maximă.
Conceptul acestei ediții a fost despre bucuria de a fi împreună, transformând ediția într-una cu adevărat memorabilă. MC-ul și DJ-ul au asigurat o atmosferă extraordinară, cu ritmuri care au ținut publicul în mișcare până la final. Scena a vibrat datorită momentelor speciale și energiei transmise de artiștii invitați: Vladi Drums, Palatul Copiilor Iași, Do Re Mi Academy, Daphélie, San Mitch și Rejected Records Romania & Aiov.
O atracție majoră a evenimentului a fost zona expozițională susținută de instituțiile de forță, care au expus tehnica și echipamentele din dotare, stârnind încântarea și fascinația copiilor prezenți. Dincolo de zona Expo, duminică, 21 iunie, echipele instituțiilor partenere – Batalionul 151 Infanterie „Războieni” – Lupii Negri, Jandarmeria Iași, ISUJ Iași, IPJ Iaşi – au luat startul la Cursa Principală. Determinarea și spiritul lor de echipă au oferit o motivație uriașă celorlalți participanți, ducând sentimentul de mândrie la cote maxime.
Experiența a fost completată de zona vendorilor, care au oferit preparate delicioase și de partenerii prezenți în zona expozițională. Pentru ca acest weekend să fie perfect, a fost nevoie de o armată de oameni dedicați. Organizatorii transmit profunde mulțumiri celor care au făcut magia posibilă:
Tuturor participanților, Comunei Aroneanu – pentru găzduire, sponsorilor și partenerilor – pentru că au ales și sprijinit „Asaltul”, dând viață acestui eveniment.
Echipei tehnice și celei foto – pentru profesionalismul, munca impresionantă din culise și pentru că au surprins cele mai prețioase amintiri.
Minunaților noștri voluntari – pentru entuziasm, implicare și ajutorul oferit la fiecare pas, pe și pe lângă traseu.
„Dansând la Lună” se încheie aici, însă conexiunile și momentele create în noroiul de la Aroneanu, rămân…


























