Stiri

Elytis lansează „Suporterul Sănătății”, un program prin care 50 de copii din familii cu situație materială dificilă vor primi burse pentru a practica un sport

Pe data de 1 septembrie 2026 Elytis lansează „Elytis — Suporterul Sănătății”, o inițiativă de responsabilitate socială prin care își propune să susțină accesul copiilor la sport și să încurajeze un stil de viață sănătos încă din primii ani de viață.

În primul an al programului, 50 de copii din familii cu situație materială dificilă din municipiul Iași și din zona metropolitană vor putea beneficia de burse sportive care să îi ajute să practice sportul pe care îl iubesc sau pe care își doresc să îl descopere.

„Credem că sănătatea se construiește și prin mișcare, prin obiceiuri sănătoase și prin accesul la activități care îi ajută pe copii să crească frumos și echilibrat. Pentru unii copii, însă, costurile asociate practicării unui sport pot reprezenta o barieră. Prin Bursele Sportive Elytis ne dorim să contribuim la îndepărtarea acestei bariere și să le oferim unor copii șansa de a face sport, de a-și descoperi pasiunile și de a avea acces la un mediu în care pot crește și se pot dezvolta”, transmite echipa Elytis.

Sportul, o șansă pentru sănătate și dezvoltare

Pentru un copil, sportul înseamnă un spațiu în care își poate face prieteni, poate învăța să lucreze în echipă, își poate dezvolta încrederea în propriile forțe și poate descoperi valoarea perseverenței.

Prin programul Bursele Sportive Elytis, copiii din familii cu situație materială dificilă vor putea primi sprijin pentru a participa la activități sportive organizate în cadrul cluburilor sportive din municipiul Iași.

Programul nu se limitează la o singură disciplină sportivă. Pot fi avute în vedere diverse activități, de la fotbal, baschet, tenis și înot până la dans sportiv, arte marțiale, gimnastică, scrimă, șah și alte sporturi.

Ne dorim să privim sănătatea într-un sens mai larg. Să fim alături de comunitate nu doar atunci când oamenii au nevoie de îngrijire medicală, ci și prin inițiative care încurajează prevenția, mișcarea și un stil de viață sănătos. Copiii sunt una dintre cele mai importante investiții pe care le putem face în viitorul comunității noastre, iar sportul poate avea un rol esențial în dezvoltarea lor”, mai transmite Elytis.

Cum pot fi solicitate bursele sportive Elytis?

Prima perioadă de înscriere în program este 1 – 30 septembrie 2026.

Părinții sau reprezentanții legali care doresc să solicite o bursă sportivă pentru un copil pot transmite o solicitare la adresa de email csr@elytis-hospital.ro.

În mesaj, aceștia sunt invitați să ofere câteva informații despre copil, sportul pe care îl practică sau pe care dorește să îl practice, clubul sportiv la care este înscris sau la care dorește să se înscrie, precum și despre situația familiei și motivul pentru care sprijinul oferit prin program ar fi important.

Programul se adresează copiilor din familii cu situație materială dificilă, iar activitatea sportivă trebuie să se desfășoare în cadrul unui club sportiv din municipiul Iași.

Solicitările sunt analizate în ordinea primirii, în baza criteriilor de eligibilitate ale programului și în limita burselor disponibile.

În primul an, programul prevede 50 de burse sportive, însă numărul acestora poate fi suplimentat în funcție de numărul solicitărilor și de posibilitățile de extindere a programului.

 

„Elytis — Suporterul Sănătății” este o campanie construită în jurul ideii că sănătatea se formează zi de zi, prin alegeri, obiceiuri și oportunități. Iar pentru un copil, șansa de a practica un sport poate însemna începutul unui drum care îl ajută să crească mai sănătos, mai încrezător și mai echilibrat.

Elytis — Suporterul Sănătății.

Pentru copii. Pentru mișcare. Pentru șansa de a merge mai departe.

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Stiri Contact
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top