Stiri

Trucuri pentru o vacanță frumoasă, la preț redus

A călători în diverse destinații ale lumii, a cunoaște noi civilizații, locuri, obiceiuri și a vedea peisaje care-ți taie răsuflarea, reprezintă, cu siguranță, o rezoluție pentru fiecare persoană. Doar că mulți oameni trăiesc cu prejudecata faptului că astfel de vacanțe sunt costisitoare și e nevoie să economisești o viață bani, pentru a putea avea acces la ele. Ei bine, nu este deloc așa.

Desigur că, beneficiind de o situație materială prosperă, accesul la vacanțe de cinci stele este garantat, însă și persoanele cu venituri modeste pot să viziteze locuri frumoase și să aibă experiențe de neuitat și unice în viață. E nevoie doar de cunoașterea câtorva trucuri utile și eficiente, dar și despre o oarecare experiență în acest domeniu, după care lucrurile devin extrem de simple, iar vacanțele, brusc, ieftine și pentru orice buzunar.

Iată ce ar trebui să faci, înainte de a planifica o vacanță frumoasă și accesibilă:

Transportul

Numeroase studii realizate în industria turismului relevă faptul că poate cea mai mare parte a bugetului dedicat vacanței merge către transport. Acesta poate să reprezinte chiar jumătate din buget sau chiar mai mult. Prin urmare, transportul este primul element la care trebuie să fii atent, în momentul în care-ți planifici o vacanță.

Dacă ești interesat de oferte care să te ajute să economisești, iar călătoria să fie una realizată în siguranță, poți să iei în calcul închiriere microbuze de la Tabitatour potrivită dacă ai o gașcă mai mare de prieteni. Dacă ai o companie de turism care oferă diverse pachete sau servicii, ai putea avea în vedere o astfel de oportunitate, nu doar pentru a-ți eficientiza cheltuielile, dar și pentru a căpăta o experiență plăcută și sigură.

Mâncarea

Atunci când vizitezi locuri îndepărtate, străine, e plăcut și tentant să optezi pentru a gusta din specialitățile locale. Fiecare țară sau regiune are propriile sale particularități culinare, iar unele dintre ele sunt de-a dreptul savuroase. Ceea ce trebuie să știi este că există localuri dedicate turiștilor, unde prețurile sunt considerabil mai mari, dar și localuri pentru locuitorii de acolo. 

Când te afli în vacanță, stai de vorbă cu rezidenții și întreabă-i unde mănâncă ei. Desigur, e indicat să eviți restaurantele din zonele centrale, unde vei găsi cele mai mari prețuri. În cazul în care vrei, totuși, să ai parte și de o experiență culinară exclusivistă, poți pune deoparte bani pentru o seară, de exemplu, însă ar fi destul de costisitor să mănânci doar în astfel de localuri.

Suvenirurile

Fără să ne dăm seama, când plecăm în vacanță, obișnuim să cheltuim mulți bani pe suveniruri. Consilierii agențiilor de turism le oferă turiștilor un truc important pentru a evita astfel de cheluieli. Îi sfătuiesc mai degrabă să investească banii într-un aparat foto, cât mai performant și astfel vor putea veni din vacanță cu cele mai frumoase suveniruri posibile. Adică niște fotografii de toată frumusețea, peste care se vor uita cu mare drag și peste 5 sau 15 ani.

Iată, deci, că nu e deloc dificil să economisești bani în vacanță. Ai nevoie de puțină inspirație și, desigur, voință de a-ți păstra banii neatinși sau de a-i investi în alte pasiuni sau necesități.

Sursa foto: Unsplash.com

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Stiri Contact
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top