Stiri

Kaufland continuă expansiunea și deschide al 5-lea magazin din Iași, în Tătărași

Kaufland își continuă expansiunea și inaugurează astăzi, 23 februarie, un nou magazin la Iași. Acesta este al 5-lea din oraș și hipermarketul cu numărul 151 al rețelei, la nivel național. 

Prin această investiție, Kaufland România creează peste 100 de noi locuri de muncă, venind astfel în sprijinul economiei locale.

Cu ocazia deschiderii, clienții sunt așteptați cureduceri și oferte speciale la articole alimentare și nealimentare începând cu 24 februarie. Magazinul va funcționa între orele 6:30 și 22:00 de luni până sâmbătă, iar duminică între orele 8:00 și 20:00.

Situat pe Strada Aurel Vlaicu Nr. 54A din Iași, noul magazin este construit pe o suprafață de aproximativ 6.000 mp, dintre care peste 3.000 mp sunt alocați spațiului de vânzare. În plus, noul Kaufland din Iași dispune de aproximativ aproape 4.000 de mp de spații verzi, pe care s-au plantat peste 70 de arbori și 150 de arbuști.

Parcarea generoasă oferă 307 locuri, dintre care 10 pentru persoane cu dizabilități și 8 pentru părinți. Pentru cei care aleg mijloacele de transport alternativ, parcarea este prevăzută cu stație de încărcare pentru mașinile electriceși rastele pentru biciclete

Clienții vor găsi în noul Kaufland 10 case de marcat standard și 6 case express, de tip self-service, pentru plata rapidă a cumpărăturilor. De asemenea, magazinul este dotat cu o vitrină extinsă cu servire asistată, de 21 de metri, precum și raioane de pește proaspăt, legume-fructe, brutărie, raion de produse congelate, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie.

Facebook Comments Box

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top