Wizz Air, cea mai sustenabilă companie aeriană din EMEA, anunță creșteri ale frecvenței zborurilor de pe Aeroportul Internațional Iași către patru destinații europene populare. Începând cu sfârșitul lunii iulie, pasagerii ieșeni se pot bucura de câte un zbor suplimentar către Billund (zbor nou duminica) și Basel (zbor nou joia). În plus, compania aeriană a crescut numărul zborurilor către destinațiile italiene Veneția Treviso și Milano Bergamo prin adăugarea a trei și, respectiv, două zboruri suplimentare, deja disponibile pentru rezervare. Compania aeriană își dovedește astfel angajamentul de a oferi opțiuni de călătorie și mai accesibile, venind în întâmpinarea cererii tot mai mari pentru zboruri prietenoase cu bugetul, deja disponibile online pe site-ul oficial Wizz Air și prin aplicația mobilă, de la doar 99 RON.
De la începutul operațiunilor sale din România în 2006, Wizz Air și-a mărit constant investițiile, recunoscând țara ca fiind o piață esențială. În ultimii 19 ani, Wizz Air a deschis opt baze operaționale, în București Băneasa, București Otopeni, Cluj-Napoca, Craiova, Iași, Sibiu, Suceava și Timișoara.
Wizz Air este o alegere de încredere pentru călătorii accesibile. În conformitate cu pilonul axat pe produs al planului său de transformare „Customer First Compass”, Wizz Air se angajează să ofere servii la un nivelul superior, având peste 300 de aeronave noi în comandă, cu cele mai moderne interioare de cabină Airbus Airspace. Compania aeriană este dedicată operării uneia dintre cele mai tinere, mai sigure și mai eficiente flote de aeronave din industrie din punctul de vedere al consumului de combustibil. Adoptând o mentalitate 100% digitală, Wizz Air se asigură că călătoriile clienților sunt eficiente, de la momentul rezervării zborului până la îmbarcare.
RUTE CU CREȘTERI ALE FRECVENȚEI
RUTĂ | CREȘTERE | ZILE |
Iași – Billund | 3 > 4 | luni, miercuri, vineri, duminică |
Iași – Basel | 2 > 3 | marți, joi, sâmbătă |
Iași – Veneția Treviso | 4 > 7 | zilnic |
Iași – Milano Bergamo | 7 > 9 | zilnic, cu zboruri duble luni și vineri |

