Ziua Muncii începe cu o cursă de anduranţă fără precedent. Adrian Șovea, ultramaratonist şi activist social, ia startul în Drumul speranţei. Sportivul va parcurge 2800 km în 50 de zile, alergând de-a lungul graniţelor României pentru a strânge fonduri destinate psihoterapiei copiilor instituţionalizaţi.
Adrian își propune să transforme fiecare kilometru într-o oră de psihoterapie, pentru copiii din programul Ajungem MARI, cel mai mare program naţional de sprijin pe termen lung pentru copiii şi tinerii din sistemul de protecţie. Obiectivul final al campaniei este strângerea sumei de 100.000 de euro şi transformarea acestei curse într-o mișcare naţională de solidaritate.
Sportivul are o motivaţie profund personală. Abandonat de mamă la vârsta de doi ani și marcat de pierderea brutală a bunicului său, Adrian Şovea a crescut într-un mediu dominat de lipsuri și violenţă. În ciuda acestui început dureros în viaţă, el a găsit în educaţie și sport – de la fotbal la kickboxing și alergare de anduranţă – un refugiu și o cale de a se reconstrui. Astăzi, Adrian își folosește povestea pentru a inspira mii de copii care trec prin încercări asemănătoare.
„M-am născut dintr-o greșeală, dar am devenit dovada că unele greșeli schimbă lumea. Azi nu alerg doar pentru mine, ci pentru fiecare copil care a auzit vreodată că nu poate. 2800 km încep cu un singur pas, iar fiecare kilometru reprezintă o oră de terapie pentru un copil care a învăţat prea devreme ce înseamnă abandonul. Alerg pentru a ajuta copiii să alerge de traumele care le-au marcat copilăria.” – Adrian Şovea, ultramaratonist.
Nevoia de psihoterapie pentru copiii instituţionalizaţi este una critică. Aceștia poartă povara unor traume severe precum neglijenţa, abuzul, abandonul și ruperile relaţionale. Terapia le oferă acestor tineri un teren solid şi sigur, esenţial pentru a procesa experienţele trăite.
Impactul programului este unul real: din 2020 până în prezent peste 230 de copii au beneficiat de sprijin specializat din partea psihoterapeuţilor cu care Ajungem MARI colaborează. Miile de ore de terapie s-au transformat în relaţii de încredere, în stimă de sine reconstruită pas cu pas, în planuri de viitor unde înainte nu exista decât incertitudine. Copii care nu știau cum să ceară ajutor au învăţat să pună nume emoţiilor lor. Adolescenţi care se credeau invizibili au descoperit că vocea lor contează. Tineri care porneau la drum cu răni nevindecate au ajuns au ajuns să creadă că un alt fel de viaţă e posibil și pentru ei.
Pe traseul care porneşte din Iaşi şi trece prin orașe precum Oradea, Timișoara și Constanţa, Adrian se va întâlni cu voluntarii și copiii din programul Ajungem MARI, pentru a-şi lua doza de energie şi pentru a se inspira reciproc.
„Proiectul şi întreaga viaţă a lui Adrian reprezintă o dovadă vie că trecutul nu trebuie să definească viitorul unui om. Dar şi că e nevoie de ajutor pentru a avea un viitor. Implicarea lui și a celor care donează pentru acești kilometri este vitală – psihoterapia nu este un lux pentru copiii instituţionalizaţi, ci fundaţia pe care își pot construi o viaţă independentă și sănătoasă. Este modul prin care le arătăm că nu sunt singuri în cursa cu propriile frici, că au parteneri pe Drumul Speranţei” – Iarina Taban, fondatoarea Ajungem MARI.
Susţinătorii sunt invitaţi să alerge virtual alături de Adrian prin donaţii pe platforma Galantom, parcurgând simbolic kilometri de speranţă. De asemenea, voluntarii şi alergătorii din judeţele traversate sunt încurajaţi să i se alăture pe traseu, pentru că binele se face în echipă.
Pentru mai multe detalii despre traseul zilnic și modalităţile de donaţie, urmăriţi progresul lui Adrian pe reţelele de socializare.
Ajungem MARI este cel mai mare program naţional de sprijin pentru 3.500 de copii și tineri din sistemul de protecţie.
Partenerul principal al proiectului este Migdalin, compania care a dezvoltat brandul Amma – un concept construit în jurul ideii de comunitate, conexiune și implicare reală. Migdalin susţine iniţiativele cu impact și este alături de proiectul „Drumul Speranţei”, contribuind la susţinerea copiilor instituţionalizaţi.

























