Transportul internațional de marfă din România, dar și către România este reglementat de legi naționale, cât și internaționale. Acest lucru înseamnă că trebuie să ții cont de destule reguli care se aplică diferit în funcție de tipul de marfă. Dacă ai o firmă și trebuie să trimiți sau să primești marfa, soluția optimă este să apelezi la un transportator autorizat care se poate ocupa de tot ce înseamnă preluarea, transportul și predarea acesteia. De ce? Descoperă mai jos care sunt condițiile care trebuie îndeplinite pentru a nu avea probleme.
De unde începi?
Dacă ești la început de drum, este bine să te interesezi care sunt regulile pe care trebuie să le cunoști legate de tipul de marfă pe care îl trimiți în afara. Și pentru că ai nevoie și de un transportator, găsești aici servicii de transport internațional de marfă, astfel încât să nu pierzi prea mult timp cu căutările. Apoi, poți cere detalii legate de documentele pe care trebuie să le pregătești tu, condițiile de ambalare și prețurile acestuia, bineînțeles.
Licența de transport
Motivul principal pentru a lucra cu o firmă este licența de transport. Aceasta este necesară atât pentru transportul mărfurilor în Uniunea Europeană, cât și în afara acesteia. Aceasta se obține de la Autoritatea Rutieră Română și presupune un proces destul de complex precum și documentație extinsă.
Odată licențiată, firma va primi atâtea copii conforme după licență câte vehicule are, deoarece fiecare TIR sau camion trebuie să aibă propria copie la bord.
Vehiculele și șoferii
Când vine vorba despre transportul internațional rutier de marfă, firmele profesionale trebuie să aibă atât vehicule, fie că este vorba de TIR-uri, fie camioane omologate. De asemenea, și șoferii trebuie să aibă atestate profesionale pentru a le putea conduce. Mai mult, în timpul unui transport, dacă vehiculul depășește masa de 3,5 tone, șoferul trebuie să aibă asupra sa mai multe acte doveditoare.
Documentele necesare pentru marfă
Marfa pe care o trimiți în altă țară trebuie să fie însoțită de mai multe documente. Printre acestea sunt scrisoarea de transport și avizul de însoțire a mărfii. Pentru transporturi în țări non-UE este necesar și carnetul de TIR.
De asemenea, există și condiții speciale de transport pentru produse cu temperatură controlată sau mărfuri periculoase pentru care trebuie obținute autorizații speciale.
Taxele vamale și alte obligații fiscale
Un alt aspect important legat de transportul internațional de marfă ține de taxele vamale și alte obligații fiscale, în funcție de țările de tranzit și destinație. Dacă în statele membre UE nu mai sunt necesare garanțiile vamale, în unele țări non-UE acestea încă se aplică, iar accesul în aceste state se face prin intermediul asociațiilor naționale și cu aprobarea autorităților vamale. Așadar, firma de transport va fi membră a acestor organizații, astfel încât să faciliteze transportul.
Acestea sunt condițiile generale care trebuie respectate pentru fiecare transport internațional de marfă. De aceea, multe societăți care lucrează în domenii care necesită transporturi regulate de mărfuri aleg să lucreze cu firme de logistică: acestea au toată infrastructura necesară care le ușurează accesul la clienți sau la furnizori.


























