Stiri

Aer proaspăt, constant, cu ajutorul sistemului de ventilație cu recuperare de căldură

Oricine știe că respirarea unui aer proaspăt, curat aduce numeroase beneficii asupra organismului. Însă acest lucru este tot mai greu de obținut dat fiind faptul că mediul înconjurător devine din ce în ce mai poluat, mașinile tot mai multe, iar oamenii parcă nu se mai opresc. Atât pentru tine, cât și pentru sănătatea familiei, o soluție ideală în acest sens ar fi instalarea unui sistem de ventilație cu recuperare de căldură, iar cei de la Ventilatiecurecuperarecaldura.ro, vin în sprijinul clienților cu unele dintre cele mai calitative sisteme de nișă.

De ce să treci pe un astfel de sistem

O mare parte din timp o petreceți în casă, chiar dacă vrei sau nu, iar asta înseamnă că oxigenul din încăperi ar trebui să fie unul filtrat, pentru o bună funcționare a organismului, un plus de concentrare și o menținere a sănătății în condiții optime. Cu atât mai mult dacă ai copii, importanța aerului respirabil calitativ crește exponențial. Aceste sisteme de ventilație recuperatoare de caldura, filtrează aerul din interior, fără a fi necesară aerisirea clasică. Ținând cont că suntem și în plină pandemie, este cu atât mai important să respirați oxigen proaspăt.

Dioxidul de carbon este menținut în standarde, iar toxinele din aer, praful, vor dispărea fără ca tu să pierzi căldura din interior ce vine cu deschiderea geamurilor, mai ales pe timp de iarnă. Implicit și costurile la căldură vor scădea substanțial. Riscul apariției alergiilor la polen sau la praf sunt de domeniul trecutului, precum și apariția astmului. Aerul condiționat nu este același lucru cu acest sistem, acesta recirculând aerul existent și de cele mai multe ori apar alte probleme de sănătate din cauza acestuia. Un astfel de sistem elimină virusurile și bacteriile dintr-o încăpere, în același timp furnizând aer încălzit pentru că sănătatea celor dragi să fie una optimă.

Alte beneficii care vin cu instalarea acestuia

Un astfel de sistem este cel de la Altecovent, fiind unul de un înalt standard calitativ. Un alt avantaj al acestuia este că elimină riscul de apariție a condensului și implicit a apariției mucegaiului, care este bine știut că poate cauza probleme grave odată ce este inhalat în plămâni. Comparativ cu aerisirea tradițională, economisești cu până la 93% mai multă căldură. Aerul rece care pătrunde în locuință este încălzit cu ajutorul aerului evacuat, printr-un schimbător de căldură. Este mai ales esențial pentru locuințele din orașele aglomerate, fiindcă deseori pe geam intră nu doar praful și alte particule nocive, cât și gazele de eșapamente. De asemenea menține un nivel optim al umidității încăperilor.

Vezi site-ul ventilatiecurecuperarecaldura.ro, pentru a alege sistemul potrivit în funcție de nevoile tale. Este ușor de instalat, însă acest magazin online se ocupă de acest lucru pentru tine, dacă nu vrei să te complici. Altecovent este un reper al acestor sisteme, oferind performanță, randament, calitate, economiile substanțiale fiind observate atât la consumul de energie cât și cel de căldură. Fiecare produs de pe site vine însoțit cu garanție, iar consultanța acestora este la fel de profesională.

Contact:

0753967762

Adresa: Nr.836, Corund, Jud. Harghita

info@ventilatiecurecuperarecaldura.ro

Facebook Comments Box

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top