Stiri

Află ce rochii îți pun în valoare feminitatea!

Feminitatea și grația nu au fost niciodată statice. Sunt o călătorie continuă pe care o începem încă de la primii pași și o sfârșim la ultima suflare. Fiecare dintre noi, femeile, lăsăm o amprentă atunci când părăsim o încăpere. La unele dintre noi este mai pregnantă, la altele mai fadă, dar este prezentă și poate fi văzută de oricine.

Fiecare apariție a noastră trebuie să fie emblematică, iar vestimentația este un prim pas la care trebuie să fim atente!

 

Formele noastre ne dictează modelul pe care îl purtăm?

Dacă vrei să arăți senzațional sunt câteva elemente cărora trebuie să le acorzi atenție. Ca femeie, trebuie să fie foarte greu să poți da greș alegând o rochie, fiind semnătura noastră de atâtea epoci. Alegerea rochiei în funcție de forma corpului poate evidenția trăsăturile feminine ale siluetei și poate oferi un aspect armonios în aceeași măsură în care îți poate condamna atuu-rile. Așadar, trebuie să știm a cărui tip de siluetă suntem posesoare!

Silueta tip clepsidră este cea mai dorită pentru că este extrem de echilibrată. O talie subțire acompaniată de umeri în aceeași linie cu șoldurile este muza ideală după care să-ți croiești câteva rochii sexy pline de șarm.

Silueta tip con te va obliga mereu să atragi atenția în zona inferioară a corpului. Umerii lați și șoldurile înguste vor avea nevoie de rochii tip A, oversize sau cel puțin, să dețină un aer evazat în partea de jos a ținutei.

Silueta tip pară este o adevărată provocare și oferă posibilitatea extrovertitelor să se simtă în lumea lor având și un motiv serios la bază. De ce spun asta? Pentru că acest tip de structura a corpului se caracterizează prin umeri înguști și șolduri late. Ghici pe cine aranjează perfect o rochie cu mâneci bufante sau umeri 3D?

Silueta dreptunghiulară se poate identifica după faptul că absolut toate zonele au aceeași proporție: umeri, talie, șolduri. Rochiile cu pense, cu un set de straturi suprapuse, elemente decorative în zona abdominală, sunt cea mai bună alegere. Dacă nu poți avea artificii la rochie, adaugă tu o curea în jurul taliei pentru a adăuga curbe taliei.

 

Vorbesc culorile despre personalitatea noastră?

Da, iar uneori se lasă purtate de val și dau totul afară din casă. Ți s-a întâmplat și ție, nu-i așa? Culorile sunt de cele mai multe ori mesagerii emoțiilor noastre și au un efect puternic atât pentru noi, cât și pentru cei ce le privesc. În cele ce urmează, hai să aflăm ce ne transmite fiecare culoare în parte!

Galbenul emană creativitate și optimism, trăsături ce le găsești în special la femeile energice și determinate. Deseori, indică o minte curioasă ce nu-și găsește astâmpărul până nu află tot ce are nevoie. Dacă nu vrei să-ți dai arama pe față la prima întâlnire, nu-l impresiona cu prea mult galben!

Roșul este pentru personalitățile puternice, sigure pe ele și extrovertite. O culoare ce știe să-și facă simțită prezența și te face să tânjești la absența sa. Fie că vrei să-ți impui autoritatea sau vrei să afișezi un aer pasional, cu siguranță vei avea succes!

Verdele transmite o stare de calm și echilibru. Dacă îți dorești o ținută fresh, nu uita să inserezi această culoare în outfitul tău. Bineînțeles, în funcție de nuanțe, interpretarea poate fi diferită. Verdele pastel este recunoscut pentru contribuția sa la o atmosferă calmă și reconfortantă, în timp ce nuanțele închise induc senzația de stabilitate și siguranță.

Movul anunță o persoană misterioasă datorită naturii sale vibrante. Știai că designerii îl folosesc cu precădere atunci când vor să creeze un impact vizual? Fii și tu o artistă atunci când îți pictezi ținuta pentru că poți capta toată atenția!

Albastrul este acea culoare alături de care nu poți da greș. Așa i-a fost scris în ADN. Persoanele ce-l poartă au deseori un aer calm și pășesc cu încredere. Femeile ce preferă albastrul pot fi percepute ca fiind raționale, gânditoare și de încredere. Dacă îți dorești ca cineva să te descrie în acest fel, pictează-te în albastru și lasă culoarea să vorbească pentru tine.

Indiferent pentru ce eveniment te pregătești, culoarea rochiei este o necunoscută ce se cere a fi rezolvată înainte să alegi modelul. Trebuie să recunoști! Putem deține cel mai frumos model de rochie dacă acea culoare nu ne avantajează, modelul nu mai contează!

Sursa: Unsplash

Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top