Diverse

Bucură-te de jocurile video pe ecranul QD-OLED al noului monitor panoramic AOC AGON PRO AG346UCD

București, 23 octombrie 2024 – AGON by AOC, unul dintre cele mai importante branduri de monitoare de gaming și accesorii IT din lume, anunță lansarea noului model AGON PRO AG346UCD, un monitor curbat destinat gamingului, ce are o diagonală de 34 inch (86,4 cm). Alăturându-se gamei impresionante de monitoare W-OLED și QD-OLED din cadrul seriei AGON PRO dedicată pasionaților de jocuri, acest nou model dispune de un panou QD-OLED, rată de reîmprospătare de 175 Hz și rezoluție UWQHD (3440×1440). AG346UCD stabilește un nou standard pentru experiențele de joc captivante, în special în cazul jocurilor ample de tip RPG, sau al jocurilor bazate pe poveste, dar și al simulatoarelor de curse sau de zbor, pline de acțiune.

Vederi ample și culori vibrante: Noul AGON PRO AG346UCD

Excelența QD-OLED se alătură gaming-ului de înaltă performanță

AGON PRO AG346UCD încorporează un panou QD-OLED de 34 inchi (86,4 cm) cu o curbură ușoară de 1800R, oferind aspect ultra-wide 21:9 și o rezoluție UWQHD clară de 3440×1440. Acest monitor este o versiune mai largă a unui ecran de 27 inch cu aceeași înălțime și care completează vederea periferică a utilizatorilor. Această combinație oferă un câmp vizual extins, perfect pentru simulări de curse, simulatoare de zbor și jocuri pline de acțiune. De asemenea, monitorul este excelent pentru jocurile de tip FPS, sau RPG datorită câmpului vizual mai larg oferit de aspectul 21:9 al ecranului. Rata de reîmprospătare rapidă de 175 Hz a monitorului și timpii de răspuns fulgerători de până la 0,03 ms GtG asigură un gameplay fluid și tranziții aproape instantanee ale pixelilor, oferind jucătorilor o experiență neîntreruptă în scenarii cu ritm rapid.

Certificat DisplayHDR True Black 400 și cu o adâncime de culoare pe 10 biți care poate afișa 1,07 miliarde de culori, monitorul oferă o fidelitate vizuală excepțională. Tehnologia QD-OLED a monitorului oferă un contrast de neegalat, negru perfect și culori vibrante, ceea ce îl face o alegere excelentă pentru pasionații de jocuri, specilaliști din industriile creative și streameri deopotrivă. Creatorii de conținut, editorii video și designerii grafici vor beneficia de gama largă de culori a monitorului, care oferă o acoperire impresionantă a spațiilor de culoare sRGB și DCI-P3, oferind astfel o calitate cinematografică a imaginilor. Această abilitate, împreună cu reprezentarea precisă a culorilor, este esențială pentru editarea foto, corectarea culorilor și crearea de artă digitală. Pentru streameri, acest lucru înseamnă disponibilitatea unui conținut digital vibrant, cu jocuri și elemente media afișate în toată splendoarea vizuală și acuratețea necesară pentru a livra show-uri live. Orice tip de utilizator se poate baza pe AG346UCD pentru a prezenta elementele vizuale exact cum au fost concepute.

Pentru a asigura încrederea utilizatorilor în această tehnologie de ultimă generație, AG346UCD beneficiază de o garanție de 3 ani care acoperă arderea ecranelor OLED (efectul de tip Burn-In). Această garanție, combinată cu caracteristicile integrate de îngrijire OLED, demonstrează angajamentul AGON by AOC pentru longevitatea produselor.

„AGON PRO AG346UCD reprezintă un salt semnificativ în domeniul ecranelor ultrawide imersive. Prin combinarea unui panou QD-OLED cu o rată de reîmprospătare ridicată de 175 Hz și a caracteristicilor dedicate gamingului, oferim pasionaților de jocuri simulatoare, FPS și jocuri de acțiune / aventură o experiență vizuală de neegalat – culori vii și precise, timpi de răspuns foarte rapizi și un contrast excepțional. Este, de asemenea, excelent pentru streameri, oferind o acuratețe ridicată a culorilor. Este un monitor care se pretează pe nevoile tuturor.”, precizează Cesar Acosta, Gaming Product Manager la AGON by AOC.

Conceput pentru experiențe de gaming captivante

Monitorul AG346UCD este echipat cu o serie de caracteristici concepute pentru a îmbunătăți experiența jocurilor în diverse genuri. Compatibilitatea cu tehnologia VESA Adaptive-Sync și suportul pentru AMD FreeSync Premium Pro elimină efectele de tip tearing sau stuttering chiar și cu HDR activat, în timp ce decalajul de intrare redus (Low Input Lag) al monitorului asigură o reacție imediată. Gamerii își pot ajusta preferințele folosind suita software AOC G-Menu, care oferă acces ușor la caracteristici de gaming, cum ar fi Game Colour (ajustarea saturației), Shadow Control (ajustarea nivelului de negru) și Dial Point, o suprapunere personalizabilă a reticulului pe ecran.

Suportul ergonomic al monitorului oferă opțiunea de reglare a înălțimii în limita a 130 mm și posibilitatea de înclinare și pivotare pentru a asigura un confort sporit în timpul sesiunilor prelungite de gameplay. Opțiunile de conectivitate includ 2x porturi HDMI 2.0, 1x DisplayPort 1.4 și un hub USB cu 3 porturi USB 3.2 Gen 1. Mai mult, două difuzoare integrate de 8 W asigură o sonorizare puternică, asigurând astfel o experiență multimedia completă.

O gamă OLED în continuă expansiune

AG346UCD se alătură gamei AGON by AOC de monitoare OLED pentru gaming, fiecare dintre acestea adresându-se diferitelor preferințe:

  • AG456UCZD dispune de un ecran UWQHD de 44,5 inchi (113 cm) cu o curbură agresivă 800R și o rată de reîmprospătare de 240 Hz, ideal pentru experiențe imersive de simulare.
  • Porsche Design AGON PRO PD49are un design unic, premium, inspirat de o mașină sport Porsche 911 și este echipat cu un panou DQHD QD-OLED de 48,8 inchi (124 cm) și o rată de reîmprospătare de 240 Hz.
  • Modelul Porsche Design AOC AGON PRO PD34oferă un ecran curbat QD-OLED de 34 inchi (86,4 cm) UWQHD (3440×1440) cu o rată de reîmprospătare de 240 Hz, combinând performanțele ridicate cu elemente de design inspirate de brandul Porsche.
  • AG326UD oferă imagini clare grație ecranului QD-OLED UHD (3840×2160) de 31,5 inchi (80 cm) cu o frecvență de 165 Hz, perfect pentru jucătorii atenți la cele mai mici detalii.
  • AG276QZD2 oferă un ecran QD-OLED QHD (2560×1440) de 26,7 inchi (67,8 cm) la 240 Hz, destinat jucătorilor competitivi.
  • AG276QZD utilizează un panou W-OLED de 26,5 inchi (67,3 cm) QHD (2560×1440) cu o rată de reîmprospătare de 240 Hz, potrivit pentru titlurile esports cu ritm rapid.

Această gamă variată asigură faptul că fiecare jucător competitiv de esports sau un gamer care solicită cea mai înaltă fidelitate vizuală poate găsi în gama largă de modele AGON PRO disponibile monitorul OLED potrivit.

Preț și disponibilitate

AGON PRO AG346UCD va fi disponibil începând cu luna noiembrie la prețul recomandat de 3872 lei.

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top