Stiri

Care sunt instrumentele concrete pentru un joc responsabil 

Jocurile de noroc sunt o metodă de petrecere a timpului liber preferată de multe persoane, care oferă emoție și entuziasm. Cu toate acestea, pentru o mică parte din ei, jocurile de noroc devin dăunătoare, afectându-le nu doar viețile lor, ci și pe cele ale familiilor și prietenilor lor. Ca unul dintre cei mai mari operatori de jocuri de noroc din lume, prevenirea jocurilor de noroc dăunătoare este una dintre prioritățile de top pentru Kindred, fiind abordată prin diferite măsuri în întreaga organizație.

Grupul Kindred, prezent în România cu brandurile Vlad Cazino și Unibet, este ghidat de misiunea „Împreună spre zero”, prin care își propune ca zero procente din veniturile de pe platformele de joc să fie generate de jucători aflați la risc sau vulnerabili.

Kindred urmărește progresul acestui obiectiv ambițios trimestrial și comunică public procentajul veniturilor provenite de la jucătorii cu risc ridicat. În plus, raportează ponderea jucătorilor care își schimbă comportamentul într-o direcție pozitivă după ce intervențiile sistemelor de detecție au fost implementate.

În acest sens, în al doilea trimestru al anului 2024, Grupul Kindred a raportat o scădere a procentului veniturilor de la jucătorii cu risc ridicat în al doilea trimestru din 2024, comparativ cu primul trimestru al anului – 3% față de 3,2%. Această scădere confirmă că eforturile Kindred pentru un joc responsabil au efecte pozitive.

De asemenea, Kindred continuă să observe o schimbare comportamentală durabilă la jucători după intervenții. Procentul clienților detectați care au prezentat un comportament îmbunătățit după intervenții a fost de 86,8%.

Instrumente pentru prevenţia dependenţei de jocuri de noroc

Prevenția vine la pachet cu instrumente clare de detecție ale semnelor timpurii ale unui comportament problematic. Pentru asta, Kindred utilizează cea mai bună tehnologie: ‘Player Safety Early Detection System’ (PS-EDS), care poate detecta diverse comportamente de risc, cum ar fi: logarea la ore neobișnuite, parierea unor sume mai mari decât de obicei, încercări nereușite de depunere, urmărirea pierderilor sau câștigurilor.

De asemenea, echipa Kindred a dezvoltat împreună cu experți și psihologi o serie de instrumente aflate la dispoziția jucătorilor pentru a-i putea ajuta să prevină comportamentele de joc problematice. Printre acestea se numără: testul de autoevaluare, alertele de verificare a realității (notificări care apar la fiecare 60 de minute de la autentificare și care informează despre timpul petrecut online, câștiguri, pierderi și sumele pariate), stabilirea unor limite zilnice/ săptămânale/lunare de pierderi sau de depuneri.

Jocul responsabil este un joc de echipă din care fac parte operatorii, jucătorii, familiile și prietenii lor. Pe noi ne interesează bunăstarea tuturor, iar acest obiectiv este posibil doar dacă jocul de noroc rămâne o sursă de distracție și divertisment. Vlad Cazino și Unibet își reafirmă contribuția la îndeplinirea angajamentului ambițios al grupului Kindred de a reduce la zero pe plan global în viitorul apropiat încasările provenite de la jucătorii vulnerabili. Comunicăm cu transparență și onestitate ponderea din venitul nostru care provine de la jucătorii cu comportamente problematice și ne bucurăm că acesta se află într-o scădere constantă, situându-se acum la doar 3%”, a declarat Lucian Prisecaru, General Manager Kindred Group România.

Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top