Stiri

Cât durează obținerea autorizației de construire în marile orașe din România

Conform newsletter-ului despre piața imobiliară și tehnologii în construcții patrupereti.ro, Banca Mondială a lansat recent o nouă ediție a studiului anual Subnational Business Ready, care analizează mediul de afaceri din principalele orașe ale unor state din Uniunea Europeană, inclusiv din România.

Raportul referitor la România, finanțat de Comisia Europeană și realizat în colaborare cu Ministerul Finanțelor și Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, oferă o imagine clară asupra mediului antreprenorial din nouă orașe mari: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Brașov, Constanța, Oradea, Craiova și Ploiești.

Deși studiul se adresează în principal antreprenorilor, conține informații relevante și pentru sectorul imobiliar, inclusiv cu privire la durata proceselor administrative necesare dezvoltatorilor imobiliari pentru a obține autorizații de construire, a realiza recepția lucrărilor sau a se racorda la utilități.

Durata eliberării autorizației de construire

Conform raportului, Oradea este orașul cu cel mai eficient sistem de emitere a autorizațiilor de construire, cu un timp mediu de doar 53 de zile. Dintre acestea, 38 de zile sunt alocate obținerii avizelor de la furnizorii de utilități și alte instituții, iar autorizația propriu-zisă se emite în doar 7 zile de la depunerea documentației complete.

Succesul Oradei în acest domeniu se datorează unui Plan Urbanistic General (PUG) actualizat și utilizării unei baze de date GIS (Geographic Information System), care permite o gestionare rapidă și eficientă a informațiilor necesare pentru aprobarea proiectelor de construcții.

La polul opus, Iași se află pe ultimul loc, cu o durată medie de 382 de zile pentru eliberarea unei autorizații de construire, de peste 7 ori mai mult față de Oradea. Trei etape ale procesului sunt deosebit de lente: obținerea certificatului de urbanism (113 zile), avizarea documentației (105 zile) și emiterea autorizației propriu-zise (158 zile).

În București, durata medie de autorizare este de 211 zile, dintre care 75 sunt alocate obținerii avizelor, iar 89 de zile pentru emiterea autorizației finale. Cluj-Napoca, recunoscut pentru prețurile ridicate ale locuințelor, are un proces care durează 172 de zile, incluzând 75 de zile pentru avize și 60 pentru aprobarea finală.

Recepția lucrărilor de construcție

Odată finalizate lucrările, dezvoltatorii trebuie să parcurgă procedura de recepție. Aceasta durează, în medie, 13 zile pentru pregătirea documentației și notificarea autorităților, dar timpul necesar pentru inspecția finală diferă în funcție de oraș.

Craiova se remarcă prin eficiența sa, finalizând întregul proces în 30 de zile. Urmează orașele Ploiești, București și Cluj-Napoca, în timp ce Oradea se situează la 36 de zile. La celălalt capăt al clasamentului, dezvoltatorii din Constanța au nevoie de 65 de zile pentru a obține procesul verbal final de recepție, cu 12 zile mai mult decât în Timișoara (53 de zile).

Transferul de proprietate

Conform studiului Băncii Mondiale, durata medie a transferului de proprietate între două entități juridice variază între 16 și 21 de zile, în funcție de oraș. Procesul include verificarea documentelor și eliberarea titlului de proprietate, care durează între 5 și 8 zile, dar cea mai lungă etapă este înregistrarea în Cartea Funciară.

Craiova și Ploiești conduc la acest capitol, finalizând procesul în 16 zile. Bucureștiul are un timp mediu de 19 zile, în timp ce la Iași transferul de proprietate durează 21 de zile.

Autorii studiului subliniază că acești timpi sunt influențați de factori precum numărul cererilor raportat la personalul responsabil cu soluționarea acestora, dar și gradul de digitalizare a documentației. Din acest punct de vedere, Iași și Constanța sunt orașele care întâmpină cele mai mari dificultăți.

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Stiri Contact
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top