Cupa Ligii Angliei este printre cele mai fascinante competiții fotbalistice ale continentului. La ea iau startul atât cluburi din ligile inferioare din Anglia, cât și echipe din Premier League. Spre deosebire de FA Cup, însă, competiția este tratată cu mult mai multă seriozitate de către formațiile din prima ligă, deoarece oferă cel mai scurt drum către un trofeu și chiar către competițiile europene.
EFL Carabao Cup, așa cum este denumirea oficială a competiției, oferă câștigătoarei sale dreptul de a participa în UEFA Conference League, ceea ce pentru unele cluburi este o oportunitate bună. În acest sezon, finala se va disputa pe Wembley Stadium, în data de 25 februarie, iar semifinalele oferă indicii clare cu privire la cine vor fi cluburile care își vor disputa trofeul.
Finala Cupei Ligii, o afacere între Liverpool și Chelsea?
Liverpool este marea favorită la câștigarea competiției. Echipa lui Jurgen Klopp a încheiat anul 2023 pe primul loc în Premier League și a început foarte bine și 2024, iar câștigarea unui trofeu încă din februarie ar putea reprezenta o motivație excelentă pentru “cormorani“ să continue glorios sezonul și să își adjudece și alte trofee, precum cel din Premier League, Europa League sau Cupa Angliei.
Lista de cote la pariuri sportive pe fotbal o indică pe Liverpool drept favorită certă în Cupa Ligii, cu o cotă de 1,83 la câștigarea trofeului. Trupa de pe Merseyside o înfruntă în semifinale pe Fulham, echipă care se află totuși într-o formă destul de bună. Înaintea manșei tur a semifinalelor, însă, Fulham este cotată doar cu a treia șansă la trofeu. Cota londonezilor din vestul capitalei Angliei este de 8,00.
Mult mai bine este văzută Chelsea, echipă al cărei stadion se află la doar 30 de minute distanță de mers pe jos de cel al lui Fulham. Oamenii lui Mauricio Pochettino traversează un sezon slab în campionat, fiind în cea mai bună bucată a campionatului pe locul 10, iar Cupa Ligii reprezintă o oportunitate foarte bună să se revanșeze în fața fanilor. Chelsea are cota 2,50 să câștige trofeul.
După ce le-a eliminat pe Brighton și Newcastle în primele tururi, Chelsea trebuie doar să treacă de Middlesbrough în semifinale și va ajunge să joace din nou finala de pe Wembley. Londonezii au dat piept în ultimul an al competiției cu Liverpool, în 2022, fiind învinși la penalty-uri de oamenii lui Klopp. Același deznodământ l-a a avut și finala Cupei Angliei, în același an.
Rivalii londonezilor din semifinale, cei de la Middlesbrough, au cota 21,00 la câștigarea competiției, fiind de departe outsider-ul acesteia. Totuși, trupa de pe Riverside știe că nu are nimic de pierdut în fața mult mai bine cotaților adversari și va da totul pentru a aduce un trofeu istoric, al doilea de acest fel din istoria clubului, după cel câștigat în 2004, în finala cu Bolton.
În concluzie, bookmakerii consideră că Liverpool are cele mai bune șanse de a câștiga primu ltrofeu al anului, în Anglia, însă nici Chelsea nu este un nume care să poată fi neglijat. Alege-ți favorita și mizează și tu pe ea, profitând de cote și ținând cont de modificările lor, precum și de bugetul disponibil.
Sursa foto: Unsplash.com