Vineri, 18 octombrie 2024, începând cu ora 19:00, cei 3 Tenori ieșeni, Andrei Apreotesei, Andrei Fermeșanu și Florin Guzgă vor susține un concertul extraordinar de Sărbătorile Iașului ce promite să fie un eveniment memorabil! Evenimentul este organizat de Primăria Municipiului Iași în colaborare cu Ateneul Național din Iași.
Evenimentul ajuns la ediția a 33-a, va avea loc în Piața Palatului Culturii din Iași. Sub bagheta dirijorului Daniel Jinga, cei 3 Tenori ieșeni vor aduce emoție și pasiune pe scenă, alături de invitații speciali: Holograf, cu melodiile lor iconice, Nico și Luminița Anghel, care vor încânta publicul cu vocile lor impresionante iar pianista Raluca Știrbăț va adăuga o notă de eleganță și rafinament. Va fi o seară plină de muzică de calitate, perfectă pentru a sărbători cea mai importantă perioadă dedicată Iașului!
De asemenea, ieșenii se vor bucura de vocile copleșitoare a bărbaților din Corul Marii Uniri, dirijor Mădălin Munteanu, de vocile îngerești a celor mici din Corului de Copii al Municipiului Iași, dirijor Raluca Zaharia și de acompaniamentul solemn susținut de Muzica Militară Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt” Iași, dirijor Gil Negrei.
„Suntem extrem de încântați să participăm și anul acesta la concertul dedicat finalizării evenimentului Sărbătorile Iașului. Co-organizarea acestui eveniment a fost o onoare și o oportunitate de a aduce împreună comunitatea noastră în jurul muzicii de calitate. Implicarea în acest proiect este o experiență îmbogățitoare, iar bucuria de a onora o astfel de tradiție culturală este inegalabilă”, a declarat Gheorghiță Rusu-Persic, managerul interimar al Ateneului Național din Iași.