rent a car iasi iasi
Evenimente

Consultaţii gratuite la Iaşi pentru depistarea cancerului de piele

Cu ocazia Zilelor Protecţiei Solare, 3 iunie – 15 iulie 2019, medicii dermatologi oferă până la finalul lunii iunie consultaţii gratuite. Numărul celor care vin să fie văzuţi de un specialist s-a triplat.

În sezonul cald, expunerea la soare este inevitabilă, chiar şi pentru cei care nu-şi doresc un bronz perfect. Oricâtă bucurie ar aduce temperaturile ridicate şi renunţarea la hainele groase, trebuie să ţinem cont de riscurile pe care le presupune expunerea excesivă la soare. Cele mai mari sunt legate de piele şi de sistemul cardio-vascular. În ultimii ani, incidenţa cancerului de piele a crescut, de aceea trebuie să ne protejăm defectele cutanate de razele soarelui. Aluniţele, aşa cum sunt numite în popor, pot duce la complicaţii severe, atunci când nu sunt îngrijite corespunzător. Pentru evitarea apariţiei unor probleme de sănătate, medicii dermatologi oferă până la sfârşitul lunii iunie, inceputul lunii iulie, consultaţii gratuite, cu ocazia Zilelor Protecţiei Solare.

„Plănuiesc să mă duc la mare“

De la începutul acestei luni, numărul persoanelor care s-au prezentat la cabinetele dermatologice s-a triplat. Ieşenii nu se îngrijesc mai mult de sănătatea lor acum, ci profită de consultaţiile gratuite pe care le pot primi, cu ocazia Zilelor Protecţiei Solare. Deşi prezentarea la medicul specialist este o obligaţie pe care trebuie să o aibă toţi oamenii, medicii recunosc că mulţi ieşeni trebuie împinşi de la spate pentru a-şi purta de grijă. „De obicei, la cabinet am câte un pacient, maximum doi pe zi. Acum, de când a demarat campania, zilnic vin câte cinci sau şase. O astfel de mobilitate a pacienţilor este bună, mai ales că a venit sezonul cald şi trebuie să ştim cum să ne protejăm defectele cutanate de soare. Acest lucru ar trebui să se întâmple însă mereu, nu doar atunci când există o campanie. La clinică s-au prezentat oameni de toate vârstele, de la 16 la 70 de ani. Aceştia aveau tot felul de defecte cutanate, dar medicii nu au constatat niciun caz grav până acum. „Am venit la spital pentru că am o aluniţă mare pe mâna stângă. Plănuiesc să mă duc la mare vara aceasta şi o voi expune la soare, de aceea aş vrea să ştiu care sunt riscurile şi ce trebuie să fac pentru a evita complicaţiile“, a afirmat Mihaela, o studentă în vârstă de 26 de ani, prezentă la Clinica de Dermatologie. Deşi tinerii par a înţelege riscurile pe care le presupune expunerea defectelor cutanate la soare, mulţi dintre ei stau îndelung la plajă deşi au aluniţe pe corp.

„Niciun defect nu trebuie expus la soare“

„Niciun defect nu trebuie expus la soare. În cazul în care acest lucru se întâmplă, trebuie folosită o cremă protectoare, cu care pielea să fie reîmprospătată la fiecare oră. Orice expunere la soare este negativă, iar cei care au aluniţe trebuie să stea minimum posibil, atunci când nu pot evita de tot razele soarelui“, a adăugat dr. Dobre. Potrivit acestuia, cel mai mare risc este cel de melanom malign. Medicii îi atenţionează şi-i sfătuiesc pe cei care au leziuni cutanate suspecte, asimetrice, neregulate şi dantelate, neomogene, mai mari de 5 mm, şi care evoluează în mărime, culoare sau grosime să se prezinte la un cabinet pentru consultaţie. Doar aşa, ieşenii vor fi siguri dacă defectele pe care le au sunt maligne sau benigne.

Unde ne programăm la consultaţii gratuite în Iaşi?

Anul trecut, 468 de persoane se aflau în evidenţa Institutului de Oncologie (IRO) cu tumori de piele, 71 dintre acestea fiind cazuri noi, diagnosticate în 2018. „Din totalul de 468 de pacienţi, 214 erau de sex feminin, iar restul de sex masculin. De asemenea, 283 erau din mediul urban şi 185 din mediul rural“.

Potrivit acesteia, de la începutul acestui an au ajuns la spital cu tumori de piele 18 cazuri noi, majoritatea din mediul urban şi de sex masculin. Toţi cei care vor să afle părerea unui specialist cu privire la aluniţele de pe piele o pot face gratuit in perioada 3 iunie – 15 iulie 2019, cu ocazia campaniei Zilele Protecţiei Solare.

Lista completă a unităţilor unde se pot face aceste consultaţii gratuite şi date suplimentare pot fi găsite la următoarea adresă: www. protectiasolara.ro/programeaza-te/iasi/.

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top