Fashion

Cum ne îmbrăcăm la birou în funcție de anotimp?

Dacă calculăm separat timpul de dormit, vom constata că la birou petrecem mai mult timp decât acasă; de aceea, trebuie să ne simțim confortabil, dar în același timp să respectăm standardele unei ținute de birou. Majoritatea persoanelor de la serviciu ne cunosc doar în ipostaze oficiale, pentru care prima impresie contează; ne prezentăm zi de zi în fața șefului, care ne poate decide viitorul profesional, în fața colegilor și a clienților, de aceea, vestimentația de la birou este foarte importantă.

Excesele, vulgaritatea sau senzualitatea excesivă sunt interzise, dar în funcție de anotimp și de programul pe care îl ai într-o zi de lucru, poți da frâu liber imaginației, cu condița respectării normelor vestimentației office. În rândurile ce urmează, îți vom prezenta câteva idei de ținute perfecte pentru fiecare anotimp.

Regulile generale pentru vestimentația de birou sunt:

Plecând de la aceste reguli simple, poți să te joci cu imaginația și să îți personalizezi ținuta în funcție de preferințele tale. Optează pentru imprimeurile care să scoată croiurile serioase din anonimat, materiale de calitate și accesorii cu personalitate.

Cum ne imbracam la birou primavara

Primăvară vine cu primele raze de soare, ghiocei și veselie, așa că, dacă natura revine la viață, e timpul ca ținuta ta să fie una plină de fericire și bună-dispoziție. E timpul să scoatem din dulap fustele creion, midi și rochițele în formă de A. Să nu renunțăm deocamdată nici la patalonii office asortați cu bluze sau cămăși înflorate (decent), iar în momentele mai reci din zi, un sacou sau cardigan din material lejer. În materie de pantofi, renunțăm la ghete și cizme, și ne axăm pe cei pantofi cu toc din piele.

Culorile pastel sunt definiția primăverii în meterie de ținute, așa că îndrăznește și poartă la birou: baby blue, galben citron, roz pal sau verde mentă. Acestea vor arăta delicios în tabloul de primăvară. O rochiță cu volane în tonuri de galben citron alături de o pereche de pantofi nude constituie ținuta perfectă pentru acest anotimp.

Cum ne imbracam la birou vara

Vară vine cu temperaturi la limita suportabilității, de aceea s-ar putea să ai impresia că nimic nu se potrivește la birou, dar în același timp să fie și confortabil. Nu îți fă griji, există numeroase articole vestimentare pentru un stil office demn de o femeie puternică și stilată. Îți recomandăm rochiile din materiale naturale și lejere, colorate frumos, fuste midi, cămăși elegante și topuri din mătase. Iar în picioare, cel mai important, o pereche de sandate de piele.

Cum ne imbracam la birou toamna

Canicula începe să se estompeze, iar culorile toamnei încep să apară în peisajul urban. Înseamnă că a venit timpul să schimbăm ținuta ușoară și diafană cu pantalonii office, iar alături de cămașa drăguță să mai punem un sacou sau chiar un pulover gros. Cardiganele, sacourile, trenciurile, precum și dresurile, ne atrag din nou atenția și iau locul rochițelor și topurilor subțiri de vară. De asemenea, sandale se vor pune pe hibernat, dar nu trebuie să fii tristă, poti face outfitut-uri potrivite cu ghete și botine.

Cum ne imbracam la birou iarna

Dacă albul iernii ia stăpânire orașul, atunci e timpul să trecem la materialele moi și călduroase precum stofa de calitate, lâna și să adăugăm cardigane sau sacouri protectoare. Pantalonii office vor fi cea mai bună idee în această perioadă, și bineînțeles, paltoanele. Cizmele te vor proteja de frig si sunt mereu la modă.

 

În orice anotimp este importantă calitatea ținutei tale, acest aspect poate face diferența când vine vorba de a rezista 8-10 ore în aceeași ținută office și performanța pe care o ai. Este important să te simți comodă, dar în același timp să te prezinți într-o ținută demnă de încredere și cu gust.

Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top