Te-ai saturat de praful din București, mai ales seara, când ajungi acasă de la lucru și nu vrei decât să te odihnești? O idee pe care poate nici nu ai luat-o în seamă până acum sunt draperii. Cel puțin la ferestrele de la dormitor, acestea sunt cea mai bună soluție atât pentru a ține praful la distanță, cât și pentru a ține soarele la distanță pe timpul zilei. Iar atunci când le faci pe comandă, le poți adăuga și un strop din personalitatea ta.
Află mai jos și alte motive pentru a alege draperiile pe comandă în perioada următoare.
O metodă ieftină de control a temperaturii
Draperiile sunt cea mai ieftină metodă de control al căldurii pe timpul verii, iar dacă nu știai acest lucru până acum, aici găsești draperii la comandă în București. Mai mult, același principiu poate fi aplicat și iarna. Dacă vara poți ține căldura afară, iarna o poți ține înăuntru cu ajutorul draperiilor. De ce pe comandă? Deoarece astfel se vor potrivi la fix ferestrelor tale, fără ajustări și timp pierdut.
Soluția ideală pentru ferestre de dimensiuni sau forme atipice
Dacă locuiești la casă și ai o mansardă ale cărei ferestre au o formă sau o dimensiune atipică și vrei să pui draperii, cele pe comandă sunt singura soluție. Acestea vor fi croite de la început să se potrivească, astfel că nu trebuie să-ți bați capul cu improvizații care nici măcar nu vor arăta bine și de care nu te vei bucura. Până la urmă, și draperiile sunt o investiție pe care o faci și este păcat să nu fie una bună de la început.
Culori, texturi și țesături preferate
Draperiile sunt și un accesoriu de decor într-o casă, dar mai ales într-un apartament. Iar dacă locuiești într-un apartament mic în București, probabil că nu vrei niște draperii mari, grele și negre care să facă spațiul să fie și mai mic. În schimb, le poți comanda în funcție de preferințele tale. De exemplu, poți opta pentru un material mai gros, dar deschis la culoare, astfel încât să fie și frumos, dar să țină și căldura afară.
Dacă vrei unele de tip blackout, poți comanda draperii din materiale mai ușoare, astfel încât să nu încarci prea mult spațiul și să nu aduni prea mult praf.
Texturile sunt o altă caracteristică pe care o poți alege tu în funcție de fiecare cameră în parte. Astfel, nu trebuie să pui același model în toată casa.
Montajul profesional
Montajul unor draperii îți poate da ceva bătăi de cap, mai ales dacă ai și perdele. Fie că trebuie sa dai găuri în pereți pentru suport, fie că au nevoie de un sistem special de prindere, atunci când dai comandă de draperii te poți orienta către un atelier care oferă și servicii de montaj. Astfel, scapi și de urcatul pe scaune sau scări de la vecini, dacă nu ai una pe acasă.
Iată, așadar, câteva avantaje ale draperiilor pe comandă. Dacă încă te gândești la cea mai bună soluție pentru tine, ia legătura cu un atelier pentru servicii care se pliază atât pe nevoile, cât și pe dorințele tale.


























