Stiri

E oficial! Parlamentul interzice vânzarea băuturilor energizante către minori

Parlamentul a adoptat o măsură importantă privind vânzarea băuturilor energizante către minori, cu posibile amenzi de până la 30.000 de lei. Legea, care trebuie să fie promulgată, a primit 238 de voturi “pentru”, unul “împotrivă” și 12 abțineri.

Potrivit proiectului adoptat, comercializarea băuturilor energizante care conțin cafeină, taurină, carnitină, guarana și alte substanțe cu efect stimulator al sistemului nervos central va fi interzisă. Această măsură se va aplica în toate mediile, inclusiv în școli și unități sanitare, iar automatele cu produse alimentare vor fi afectate.

Firmele care încalcă această lege riscă amenzi de până la 20.000 de lei, iar în cazul comercializării în instituții medicale sau școli, amenzile pot ajunge la 30.000 de lei. În plus, pentru abateri repetate, operatorii ar putea fi suspendați pentru o perioadă cuprinsă între 10 și 30 de zile.

Decizia finală asupra legii va aparține președintelui Iohannis, urmând ca aceasta să intre în vigoare doar după promulgare.

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top