Stiri

HBO MAX dezvăluie juriul, prezentatorul și moderatorii ONE TRUE SINGER, primul reality-show de talente produs de Max Original în România

București, 17 martie 2022: HBO Max dezvăluie juriul, prezentatorul și moderatorii ONE TRUE SINGER, show-ul de talente care va fi difuzat oficial în România pe data de 1 aprilie.

 

Alina Eremia, Bruja, Șerban Cazan și Alex Cotoi sunt cele patru nume care vor ocupa locurile de la pupitrul juriului în căutarea următorului star din industria muzicală.

 

Selly, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, va avea rolul de prezentator în cadrul show-ului, în timp ce Grasu XXL și Olivia Addams, alte două nume importante din industria muzicală, vor avea misiunea de a îndruma concurenții pe drumul lor către marele premiu.

 Selly_vlogger

ONE TRUE SINGER este primul show de talente produs de Max Original în România, în colaborare cu Global Records, o casă de discuri independentă care oferă servicii muzicale complete, de la producerea și înregistrarea albumelor, până la lansarea și promovarea artiștilor în întreaga lume.

 ONE TRUE SINGER_jury

În total, 14 tineri artiști cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani vor parcurge drumul către marele premiu, care va fi acordat câștigătorului și care va consta într-un contract de înregistrare în valoare de 50.000 de euro și încă 50.000 de euro în cont. Artiștii se vor confrunta cu o serie de provocări menite să le testeze talentele, urmând a fi eliminați treptat de către juriu, în funcție de evoluția lor în competiție.

Alina Eremia, cântăreață și actriță: „Îmi plac show-urile de talente pentru că îmi oferă posibilitatea să descopăr oameni talentați. Sunt de părere că One True Singer este o super oportunitate pentru cei care sunt la început de drum sau care visează să facă performanță în industria muzicală. Au șansa de a se întâlni cu nume mari, profesioniști în adevăratul sens al cuvântului, de a învăța de la ei și de a-și dezvolta aptitudinile. Abia aștept să înceapă show-ul, pentru ca toți cei de acasă să urmărească noua generație de artiști.”

 ONE TRUE SINGER_jury(2)

Bruja, cântăreață: “Sunt extrem de încântată să fac parte din acest proiect și profund onorată că sunt unul dintre membrii juriului, alături de acești artiști pe care îi admir. Am fost încântată să cunosc toate aceste noi tinere talente și sunt convinsă că vor cuceri inimile oamenilor care vor urmări de acasă ONE TRUE SINGER. Să-mi adaug propria notă personală și să contribui la formarea următoarei vedete din industria muzicală este, în același timp, un vis devenit realitate și o mare responsabilitate.”

 Grasu XXL_artist

Șerban Cazan, producător muzical: “ONE TRUE SINGER este despre talentele emergente și despre cum să transformi muzicienii aspiranți în vedete strălucitoare. Este un spectacol original, un mix între talent și reality show, în care oamenii vor avea șansa de a asista la formarea unui artist, vor face parte din călătoria lor, din transformarea lor. Sunt foarte fericit că fac parte din acest show în calitate de jurat, deoarece căutarea de noi talente a fost întotdeauna în ADN-ul meu.”

 Alina Eremia, cântăreață și actriță

Alex Cotoi, compozitor, producător și DJ: “Am fost cucerit de conceptul acestui spectacol, pentru că scopul lui nu este doar găsirea unei voci grozave, ci reprezintă întregul pachet: abilități de compoziție, de dans, spectacol pe scenă. Într-un cuvânt: perfecțiunea! Cred că niciun alt show de talente nu a făcut ceea ce facem noi la ONE TRUE SINGER, și anume să expunem talentele la ceea ce înseamnă cu adevărat industria muzicală și la toată munca grea pe care o implică, pentru că până la urmă vrem să prezentăm publicului un artist complet care livrează hit-uri.” 

ONE TRUE SINGER, reality show-ul de talente, o producție Max Original, va fi lansat pe 1 aprilie 2022, pe HBO Max.

 Alex Cotoi, compozitor, producător și DJ

***

Despre HBO Max

HBO Max™ este platforma de streaming pentru consumatori a WarnerMedia, oferind divertisment de cea mai bună calitate. HBO Max oferă cea mai mare gamă de seriale, filme și oferte speciale pentru publicul de toate vârstele de la mărcile emblematice HBO, Warner Bros. și DC, precum și Max Original, filme de succes și conținut dedicat pentru copii și familie. Platforma a fost lansată în Statele Unite în mai 2020 și a introdus un abonament cu un cost mai redus, care include și difuzarea de spoturi sau anunțuri publicitare, in iunie 2021. HBO Max a început lansarea la nivel global pe piețele din America Latină și Caraibe vara trecută, urmată de lansări în Europa, în țările nordice, Iberia, Țările de Jos, Europa Centrală și de Est. Disponibil în prezent în 61 de țări, planurile pentru extinderea HBO Max în 2022, continuă.

Bruja, cântăreață

Despre WarnerMedia

WarnerMedia este o companie lider în domeniul mass-media și al divertismentului care creează și distribuie conținut premium și popular către audiențe globale prin intermediul brandurilor sale: HBO, HBO Max, Warner Bros., TNT, TBS, truTV, CNN, DC, New Line, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și altele. WarnerMedia face parte din AT&T Inc. (NYSE: T).

 

Despre Global Records

Global Records este una dintre cele mai mari case de discuri independente din Europa Centrală și de Est, reprezentând unii dintre cei mai importanți artiști din industria muzicală precum INNA, Minelli, Carla’s Dreams, The Motans, Antonia, Alina Eremia și Irina Rimes. Anual, cele peste 200 de piese lansate de casa de discuri ajung în topurile de specialitate din țări precum România, Rusia, Polonia, Turcia, Bulgaria, Ucraina, Lituania și Franța, generând peste 11 miliarde de accesări pe toate platformele de streaming. Cu un portofoliu ce include peste 40 de artiști, 50 de autori și peste 150 de creatori de conținut, Global Records este unul dintre cei mai importanți jucători din industria de entertainment.

Facebook Comments Box

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top