Stiri

Importanța antioxidanților și rolul lor în alimentație

București, 21 februarie 2022: Antioxidanții sunt substanțe care pot preveni sau încetini deteriorarea celulelor cauzată de radicalii liberi, molecule pe care organismul le produce ca reacție la factorii externi. Radicalii liberi sunt substanțe reziduale produse de celule pe măsură ce organismul procesează anumite alimente și reacționează la mediul înconjurător. Dacă organismul nu poate procesa și elimina eficient radicalii liberi, are loc un dezechilibru recunoscut și sub denumirea de stres oxidativ. Din fericire, există multe surse de antioxidanți, naturali sau artificiali, care se găsesc cu precădere în plante, fructe și legume, nuci și semințe, cereale integrale și în unele tipuri de carne.

„Principalul rol al antioxidanților în organism este de a preveni deteriorarea celulelor produsă de oxidanți, care pot avea efecte nocive asupra ADN-ului, proteinelor și lipidelor din organism. Acest stres oxidativ apare atunci când numărul de oxidanți depășește bariera protectoare din organism. Din fericire, antioxidanții se găsesc în alimente care probabil fac deja parte din dietă, cele trei surse principale de vitamine antioxidante provin din vitamina C, vitamina E și beta-caroten. Așadar, asigurați-vă că meniul zilnic include fructe și legume cât mai colorate, în special nuanțe de violet, albastru, roșu, galben și portocaliu”, spune dr. Corina Zugravu, Președinte Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

CSBSN_Foto     

Berea consumată moderat – sursă de antioxidanți

Berea este compusă din ingrediente 100% naturale, iar datorită hameiului și malțului poate fi considerată o sursă de antioxidanți. Un ingredient esențial în fabricarea berii de peste 1.000 de ani, hameiul a fost folosit cu scopuri medicinale încă din epoca medievală. Conform unei cercetări realizate de dr. Corina Zugravu, Președintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, aproximativ 30% din antioxidanții berii provin din hamei. Conținutul său de substanțe bioactive diferă, însă este recunoscut pentru puterea sa antioxidantă.

Efectul antioxidant al berii a fost confirmat și de un studiu realizat în România sub egida Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție conform căruia un consum moderat de bere poate stimula puterea antioxidantă a organismului și nu influențează greutatea corporală. Compușii antioxidanți ajută organismul să lupte împotriva radicalilor liberi, fiind foarte solubili în alcoolul pe care berea îl conține și se absorb mult mai repede în organism.

Foto_Dr. Corina Zugravu

Spanacul – un superaliment

Spanacul este considerat un superaliment datorită abundenței sale de antioxidanți sănătoși. Frunzele de spanac sunt o sursă excelentă de antioxidanți vitali, vitamina A, vitamina C și flavonoide antioxidante, cum ar fi luteina, zeaxantina și beta carotenul. Vitamina C este necesară pentru sistemul imunitar al organismului, ajutând la dezvoltarea rezistenței împotriva infecțiilor și la combaterea radicalilor liberi.

În plus, este o legumă cu un conținut scăzut de calorii, bogat în nutrienți care contribuie la sănătatea oaselor, ochilor și a părului. Datorită luteinei, poate îmbunătăți sănătatea inimii și reduce riscul de cancer.

Fasole – conținut ridicat de fibre

Fasolea face parte din categoria leguminoaselor, este un produs accesibil și sănătos, și totodată, una dintre cele mai bune surse vegetale de antioxidanți. Fasolea conține aminoacizi și proteine ​​pe care organismul le folosește pentru a vindeca și pentru a face țesuturi noi, de exemplu pentru oase, mușchi, păr, piele și sânge. Plină de fibre și proteine, fasolea reprezintă un element principal în dietele pe bază de plante, cum ar fi cele vegetariene și vegane.

Ciocolata neagră, 70% cacao – bogată în antioxidanți

Flavonoidele regăsite în boabele de cacao acționează ca un antioxidant și pot contribui la prevenirea cancerului, pot îmbunătăți sănătatea inimii și ajută chiar și la pierderea în greutate. Consumată în cantități mici, ciocolata neagră cu minimum 70% cacao poate avea și alte beneficii suplimentare pentru sănătate, precum îmbunătățirea memoriei și prevenirea pierderii acesteia. În plus, stimulează într-un mod pozitiv starea generală de spirit.

*****

Despre Centrul de Studii despre Bere Sănătate și Nutriție

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție este o entitate cu caracter științific, rezultat al demersului celor trei membri fondatori: dr. Corina – Aurelia Zugravu, lector universitar în cadrul UMF “Dr. Carol Davila”, căreia îi revine și calitatea de Președinte în cadrul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție, dr. Alin Popescu, medic primar în medicină sportivă și consultant în probleme de nutriție, deținând calitatea de Secretar general, și dr. Mihaela Begea, doctor în științe inginerești.

Înființat în luna decembrie a anului 2011 și lansat oficial în data de 7 martie 2012, Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii științifice și diseminarea informațiilor în domeniu în rândul comunității medicale și a publicului larg.

Pentru a contribui activ la promovarea domeniului cercetării de la noi din țară, Centrul finanțează anual studii de cercetare în

domeniu, sub forma de burse acordate studenților, masteranzilor, doctoranzilor sau cadrelor universitare, indiferent de vârstă. Toate detaliile privind structura și componența Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție pot fi găsite la adresa:

www.beresanatatenutritie.ro.

Facebook Comments Box

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top