Dacă ești în căutarea unui loc românesc plin de cultură și istorie, întregul județ Iași este zona ideală unde frumusețile naturale se împletesc cu un trecut bogat în povestiri parcă desprinse din basme, istorisiri fantastice și legende. Puține persoane știu că numele “Iași” provine de la un vechi trib de origine sarmată (popor indo-aerien care în limba greacă se traduce prin expresia “ochi de șopârlă”). Acesta se regăsește în scrierile vechi ca tribul iașilor și pentru prima oară a fost amintit în secolul al XIV-lea în zona Moldovei și Ungariei, iar limba oficială era una proprie, sarmata, care apoi a fost substituită cu maghiara și mult mai târziu cu limba română.
Județul Iași se află în zona geografică ce odinioară se numea “Moldova”, poziționându-se în Nord-Est-ul României. El este îngrădit de răul Prut și de răul Siret, delimitat de Republica Moldova la Est, de Județul Neamț în Vest, Județul Suceava în Nord-Vest, Județul Botoșani în Nord și Județul Vaslui în Sud. Capitala sa este orașul ce poartă același nume, Iași. El este considerat, conform statisticilor, unul dintre cele mai importante din întreaga țară, în mod special din punct de vedere cultural.
Întreaga zonă a județului Iași are un turism extrem de dezvoltat care se bazează pe frumuseți naturale și citadine. Atracțiile se pot enumera pe o listă foarte lungă, însă, dacă vrei să îți construiești un traseu de doar câteva zile, pune pe lista opririlor recomandările de mai jos!
1. Centrul Vechi al orașului Iași
Începe-ți excursia chiar din inima orașului Iași, unul dintre cele mai importante și frumoase locații urbane pe care le poți vizita în România. Plin de viață și culoare, Iași poartă o istorie complexă care include transformarea orașului în capitala țării în Primul Război Mondial, când Bucureștiul a fost ocupat de Germania.
Din centrul metropolei poți ajunge foarte ușor și rapid la numeroase instituții culturale, muzee și galerii de artă, dar te poți opri și în parcuri ori grădini sau la terasele care te așteaptă cu felurite delicatese. Cât aștepți comanda și stai într-un decor de poveste, relaxează-te și admiră arhitectura impresionantă care de înconjoară, sau, dacă vrei să profiți de timp fiind mai activ, verifică-ți contul făcut la un casino online România pentru a câștiga chiar și când ești în vacanță!
2. Grădina Botanică “Anastasie Fătu”
Una dintre cele mai bogate, frumoase și vechi grădini botanice din țară se află în orașul Iași. Într-o plimbare în acest sanctuar natural, care trebuie admirat cel puțin o dată în viață, ai șansa de a vedea exemplare reprezentative nu doar pentru zona județului ori pentru România, ci și din întreaga lume.
În grădina botanică “Anastasie Fătu” poți vedea diverse secții, precum cea Ornamentală, cea Dendrologică, Biologică și Rozariumul, dar și o secție dedicată florei și vegetației României, o secție dedicată florei globale și una pentru silvostepa Moldovei. Pe lângă toate acestea, există un complex special cu nu mai puțin de 12 sere, fiecare în parte având o categorie specială de floră și vegetație din lume.
3. Palatul Culturii
O clădire emblematică ce poartă o istorie complexă a întregii zone a Moldovei este Palatul Culturii din Iași. Construcția a fost proiectată și creată în stil neogotic. Pe exterior ea are detalii ornamentale impresionante, pe lângă numeroasele elemente heraldice inedite. În anul 1906 a început lucrul acestui monument, finalizarea proiectului fiind de-abia 19 ani mai târziu, în anul 1925. Amplasarea sa este în cadrul fostei curți domnești medievale, mai exact pe locul fostului palat domnesc moldovenesc.
Deși inițial scopul Palatului a fost de a fi centrul administrativ și juridic, în 1955 s-a hotărât ca edificiul să fie un lăcaș cultural. În prezent, aici se află mai multe instituții, printre care Muzeul de Istorie a Moldovei, Complexu Muzeal Național “Moldova”, Muzeul Științei și Tehnicii “Ștefan Procopiu” și Muzeul de Artă.
Clădirea face parte din Lista Monumentelor Istorice, unde sunt incluse și ruinele curții domnești. Întregul complex merită să fie admirat, așa că include-l pe lista obiectivelor turistice când planifici o vacanță în Iași.
4. Teatrul Național Vasile Alecsandri
Odată ajuns în Iași este imperios să vizitezi Teatrul Național Vasile Alecsandri, una dintre cele mai importante clădiri din oraș. Acesta este un monument ce a fost înființat de Mihail Kogălniceanu, Costache Negruzzi și Vasile Alecsandri în anul 1840. Nu după mulți ani, mai exact din decembrie 1846, instituția a fost relocată în clădirea Teatrului de la Copou. Cu toate acestea, în urma unui incendiu care a avut loc în 1888, instituția a fost nevoită să își mute sediul, din nou.
Clădirea care poate să fie vizitată și astăzi a fost construită între 1894-1896 pe locul fostei primării, inaugurarea fiind făcută în decembrie 1896 de către primarul vremii, Nicolae Gane. Încă din acele vremuri, s-a considerat că Teatrul Național din Iași are cea mai frumoasă construcție, datorită arhitecturii și dotărilor speciale. Arhitecții acestei creații sunt Helmer și Fellner, cei doi având în portofoliul lor vast realizări similare la Praga, Viena, Odessa și nu numai. Profitând de inaugurarea clădirii, uzina electrică a început iluminarea electrică a întregului oraș Iași. Pe lângă impresionanta structură și arhitectură, Teatrul Național Vasile Alecsandri găzduiește în sălile sale numeroase opere de artă, majoritatea sub formă de alegorii.
Completarea numelui a fost făcută în anul 1956, odată cu aniversarea a 140 de ani de când a fost pus pe scena Teatrului Național primul spectacol în limba română.
5. Parcul Copou
Un loc cu totul aparte pe care trebuie să îl vizitezi când treci este Parcul, numit și “Grădina”, Copou. El se află în cartierul cu același nume și conform statisticilor este cel mai mare parc urban, atât din zona centrală, cât și din cea de Nord a Iașului. El este recunoscut pentru capacitatea mare de filtrare a aerului, pentru vastele zone verzi și pentru contribuția masivă în menținerea biodiversității locale. Dimensiunea sa este impresionantă, fiind vorba de aproximativ 10 hectare. Încă de când a fost deschis parcul publicului în noiembrie 1834, vegetația a rămas predominant arboricolă și compozițiile peisagistice pe care le găzduiește aduc un plus de înfrumusețare orașului, pe lângă echilibrul natural și valoarea sa ecoprotectivă. În acest parc sub formă de grădină se pot admira, pe lângă animale și plante, monumente istorice și clădiri cu o istorie și valoare culturală mare, cât și un obelisc cu lei, busturi, Muzeul “Mihai Eminescu” și Casa de Cultură “Mihai Ursaschi”.
Iași – județul pe care trebuie să îl descoperi
Iași este o destinație superbă, plină de atracții turistice deosebite, fiecare în parte purtând o mare încărcătură istorică și culturală. Peisajele naturale și citadine merită să fie admirate, așa că nu ezita să vizitezi această perlă a României.

