Evenimente

Make the difference – Youth experience, 29 martie

 Make the difference - Youth experience, 29 martiePentru că numărul trei poartă noroc, iar tu ne-ai câștigat simpatia și aprecierea prin participarea la evenimentele anterioare, vrem să fim cei care te provoacă la încă o schimbare.
Asociaţia Tinerilor Români din Afara Graniţelor – ATRAG Iași, în colaborare cu Rotary și Rotaract Curtea Domnească Iași și organizația Suportis, te invită sâmbătă, 29 martie 2014, ora 12:00, la evenimentul Make the difference, ediția Youth Experience, care va avea loc la Ramada Iași, strada Grigore Ureche nr. 27.

Make the difference a început în toamna anului 2012 și este un eveniment educațional, bine definit și organizat, o conferință cu discursuri motivaționale de tip TED, care vine cu un mix de dezvoltare personală și orientare spre schimbare.
Scopul evenimentului este de a facilita formarea unui dialog deschis dintre personalitățile semnificative din România și Republica Moldova și tinerii interesați de tematici educaționale, socio-culturale și economice.

Acest eveniment reprezintă o șansă pentru tineri de a face cunoștință cu oamenii de valoare și de a afla care este cheia reușitei.

Ediția din primăvara lui 2014, Youth Experience, te aduce în fața unor persoane deosebite (de la formatori de tineri, lideri de ONG-uri până la antreprenori și politicieni), care vor să împartă cu tine din experiența lor, iar tu nu trebuie decât să fii deschis, să îndrăznești să cunoști mai multe și să fii prezent la evenimentul nostru.

Invitații speciali ai celei de a treia ediții Make the Difference sunt:
• Andreea Zaharescu – co-fondator Upside Down
• Angela Achiței – președinte Fundația Alături De Voi România
• Flavian Cristea – ex-președinte AIESEC
• Ina Ciobanu – Creative Advertising
• Lina Vdovîi – Redactor TVR
• Mircea Serediuc – coordonator AIESEC Academy
• Olga Melniciuc – Consiliul Economic de pe lângă Primul Ministru (Guvernul Republicii Moldova)
• Victor Lutenco – Directorul Biroului pentru Relații cu Diaspora (Guvernul Republicii Moldova)
• Sergiu Bargan – Project Manager Make the Difference.

 Make the difference - Youth experience, 29 martie

Cei care vor să participle la eveniment sunt rugați să completeze următorul formular de înregistrare http://bit.ly/1ebfbhJ. Numărul de locuri este limitat.

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top