Revelion 2019 Iasi
Evenimente

Marii câștigători ai premiilor de la Cannes se văd în premieră la Iași pe 28 și 29 octombrie

Marii câștigători ai premiilor de la Cannes se văd în premieră la Iași pe 28 și 29 octombrie

Festivalul inițiat de regizorul ieșean Cristian Mungiu în 2010 și devenit unul dintre cele mai așteptate evenimente culturale din București ajunge pentru prima dată la Iași, pe 28 și 29 octombrie 2016, pentru un week-end cu filme de Cannes. Les Films de Cannes à Bucarest aduce în fiecare an peste 30 de premiere din selecția festivalului de pe Coasta de Azur, în prezența unor invitați speciali, actori și regizori de renume. Proiecțiile Les Films de Cannes à Iași vor avea loc la Ateneul din Iași, iar intrarea va fi liberă.

Marii câștigători ai premiilor de la Cannes se văd în premieră la Iași pe 28 și 29 octombrie

Ieșenii vor avea ocazia să vadă, în premieră în Iași, I, Daniel Blake, filmul care i-a adus anul acesta cel de-al doilea Palme d’Or din carieră cineastului britanic Ken Loach, după The Wind that Shakes the Barley (2006). La 80 de ani, Ken Loach continuă să regizeze și este unul dintre regizorii favoriți ai Cannes-ului, cu peste 15 filme selectate, din 1970 încoace. „I, Daniel Blake este unul dintre cele mai bune filme ale lui Loach”, scrie Variety. Daniel Blake, jucat de actorul Dave Johns, este un tâmplar de 59 de ani silit să se retragă din cauza problemelor cardiace și să ceară, pentru prima dată, ajutorul statului. O birocrație absurdă îl forțează, totuși, să-și caute de lucru și să urmeze stagii de calificare, deși nu mai poate munci.

Marii câștigători ai premiilor de la Cannes se văd în premieră la Iași pe 28 și 29 octombrie

Al doilea mare câștigător al ediției de anul acesta a Festivalului de la Cannes este Juste la fin du monde/ It’s Only the End of the World, în regia lui Xavier Dolan, distins cu Marele Premiu și Premiul Juriului Ecumenic. În distribuție, staruri franceze: Gaspard Ulliel, Nathalie Baye, Vincent Cassel, Marion Cotillard, Léa Seydoux. Filmul urmărește vârtejul pe care-l produce într-o familie sosirea unui scriitor, după 12 ani de absență și cu intenția de a anunța că mai are foarte puțin de trăit „Este o evocare excelentă, halucinantă, stilizată a disfuncțiilor dintr-o familie”, apreciază criticii The Guardian. La doar 27 de ani, Xavier Dolan, copilul teribil al cinematografiei contemporane, a regizat deja șase lungmetraje, toate multi-premiate.

Marii câștigători ai premiilor de la Cannes se văd în premieră la Iași pe 28 și 29 octombrie

La Ateneul din Iași vor rula și Bacalaureat, al lui Cristian Mungiu, premiat pentru regie (ex aequo) la Cannes, și cel mai nou film marca Pedro Almodóvar, Julieta, propunerea Spaniei la Oscarurile de anul viitor. Inspirat de trilogia Runaway, scrisă în 2004 de câştigătoarea Premiului Nobel Alice Munro, filmul spune povestea unei mame pe care fiica o abandonează fără nici o explicație atunci când împlinește 18 ani. Julieta face tot posibilul să o găsească. Însă, cu cât caută mai mult, cu atât descoperă cât de puțin își cunoștea propriul copil. În rolurile principale: actrițele Emma Suárez și Adriana Ugarte.
Filmele I, Daniel Blake, Juste la fin du monde și Julieta sunt distribuite în România de Independența Film. Bacalaureat este distribuit de Voodoo Films.

Marii câștigători ai premiilor de la Cannes se văd în premieră la Iași pe 28 și 29 octombrie

Les Films de Cannes à Bucarest, inițiat în 2010, a generat un trend, în 2014 lansându-se la Buenos Aires un eveniment similar, sub denumirea Semana de Cine del Festival de Cannes. În cele șase ediții, spectatorii bucureșteni au avut parte de întâlniri memorabile cu nume ca Jacques Audiard, Gaspar Noé, Abdellatif Kechiche, Elia Suleiman, Amat Escalante, Bertrand Tavernier, Sandrine Bonnaire, Emmanuelle Bercot, Bérenice Bejo, Michel Hazanavicius, Sergei Loznitsa, Kornel Mundruczo sau Thierry Frémaux. La ultimele ediții, cele mai multe proiecții din festival au fost sold out.

Marii câștigători ai premiilor de la Cannes se văd în premieră la Iași pe 28 și 29 octombrie

Ediția de Iași (28-29 octombrie) este realizată cu sprijinul Primăriei Municipiului Iași.

Evenimentul beneficiază de sprijinul distribuitorilor Independenţa Film, Asociația Culturală Macondo, InterCom Film, Parada Film, microFILM, RoImage, Clorofilm, Transilvania Film.

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

elefant.ro

curatatorie incaltaminte iasi Iasi
   
To Top