Baia Mare, Cluj-Napoca, Iași și Oradea vor fi gazdele Orange Weekends, caravana ce va aduce mini-competiții de gaming și filme în zone emblematice din aceste orașe. Accesul la concursurile de gaming este gratuit și se va face pe bază de înscriere în zona evenimentului, iar participanții vor avea ocazia să-l întâlnească pe Tudor Buțan, care a fost parte a echipei naționale de FIFA (2018-2020). Un bilet la film va costa 7 lei, iar încasările vor fi donate Fundației Orange. În premieră în acest an, cu ajutorul Fundației Cartea Călătoare, partener al Fundației Orange, vor rula și proiecții de film adaptate nevăzătorilor.
Caravana Orange Weekends va ajunge la Iași între 19 – 21 iulie, la Baia Mare între 25 – 28 iulie, la Cluj-Napoca între 15 – 18 august și la Oradea între 29 august – 1 septembrie.
Orange Weekends pentru pasionații de gaming
Orange Weekends este o continuare a caravanei de film Orange Pop-up Cinema. Evenimentul a fost regândit pentru a fi deschis atât pasionaților de film, cât și celor pasionați de gaming. Astfel, caravana Orange cuprinde, începând de anul acesta, și o mini-competiție de FIFA pentru amatori.
În fiecare zi de eveniment, începând cu ora 18:00, se dă startul sesiunilor zilnice de gaming. Înscrierile se vor face în spațiul de eveniment, la Orange Gaming Corner, începând cu ora 17. Zilnic, cei mai buni 2 jucători vor câștiga un smartphone de la Samsung.
Cei înscriși vor avea ocazia să-l întâlnească și să discute cu Tudor Buțan, unul dintre cei mai populari creatori de conținut români de FIFA și fotbal, dar și parte din echipa nationala de FIFA a României (2018-2020).
În plus, sesiunile de gaming Orange Weekends vor ajunge și în al cincilea oraș, Sibiu, între 8-10 iulie, în Piața Mare, ca parte a evenimentului Transylvania Rally.
Orange Weekends pentru pasionații de film
Filme românești și producții de Hollywood precum Dune 2 sau Indiana Jones and The Dial of Destiny vor rula pe ecranele amplasate în zone emblematice din cele patru orașe. Datorită unei aplicații gratuite (Moviereading) și a descrierilor audio realizate de Fundația Cartea Călătoare, în fiecare oraș va rula filmul Două Lozuri și într-o variantă adaptată nevăzătorilor. Persoanele nevăzătoare vor fi sprijinite de voluntari să acceseze aplicația și să urmărească filmul în bune condiții.
Biletele vor fi disponibile în curând pe iabilet.ro, dar și la fața locului. Banii încasați din vânzarea biletelor vor fi donați către Fundația Orange pentru dotarea școlilor speciale cu instrumente digitale și resurse educaționale adaptate pentru elevi cu deficiențe de vedere sau auz.
Orange, rețeaua #1 care te conectează la pasiuni
Roaming inclus în toate abonamentele pentru clienții Orange care călătoresc în străinătate
Orange aduce românii mai aproape de cele mai așteptate experiențe ale verii. Astfel, în My Orange clienții pot profita de reduceri și prețuri speciale la festivalurile susținute de Orange: Beach Please!, Gărâna Jazz Festival, Summer Well sau la seria de evenimente sportive The Color Run.
Totodată, pe durata verii, rețeaua Orange susține pasiunile clienților săi și le oferă acces gratuit la vitezele ultra-rapide 5G+ de până la 1,2 Gbps. Pentru sesiuni de gaming și filme prin video streaming, până pe 31 august, orice client Orange cu un telefon compatibil se poate bucura de vitezele 5G+, dacă se află în aria de acoperire a rețelei.