Stiri

Pe litoral cererea rămâne constantă: cum arată începutul de sezon după examene

Sezonul de vară începe să prindă contur pe litoral, iar operatorii din turism se pregătesc pentru cea mai aglomerată perioadă a anului. Odată cu încheierea examenelor de capacitate și bacalaureat, vacanțele de familie intră pe primul loc în planurile multor români, iar efectele se resimt imediat în tarifele practicate de hotelieri.

Potrivit datelor centralizate de TripMe.ro, începând cu luna iulie, prețurile la cazare vor crește, în medie, cu 9,5%. În unele cazuri, mai ales în stațiunile cu grad ridicat de ocupare, majorările pot ajunge chiar și la 15%. „Este un fenomen previzibil. Se întâmplă în fiecare an, iar anul acesta nu face excepție. Cererea rămâne ridicată, iar multe dintre rezervările pentru iulie și august sunt deja făcute încă din primăvară”, explică reprezentanții TripMe.ro.

Mamaia, Eforie și Olimp, în topul preferințelor

Datele arată că durata medie a unui sejur în această perioadă este de aproximativ 4,5 nopți. Cele mai solicitate destinații rămân Mamaia, Eforie Nord, Olimp și Jupiter, cu o creștere evidentă a cererii pentru pachetele all inclusive. „Familiile caută tot mai des vacanțe în regim all inclusive, în special pentru facilitățile dedicate copiilor și siguranța bugetului stabil de la începutul sejurului”, mai spun cei de la TripMe.ro.

Tarifele încep să urce, iar pentru un hotel de 4 stele cu all inclusive în Olimp, o noapte de cazare pe litoral ajunge de la 477 lei pe cameră. În Mamaia, la hotelurile de 3 stele cu regim all inclusive, prețurile pornesc de la 468 lei pe noapte. Cu toate acestea, sunt încă disponibile oferte speciale pentru anumite hoteluri și perioade, cu reduceri de până la 62%.

Un sezon animat, pe fondul rezervărilor din timp

Operatorii din turism estimează că vârful de sezon va fi atins în a doua parte a lunii iulie, când litoralul se va aglomera semnificativ. „Lunile de vară încep întotdeauna în forță imediat după examenele naționale. În fiecare sezon, hotelierii ajustează prețurile în funcție de gradul de ocupare, iar în această perioadă, cele mai bune locuri se epuizează rapid”, precizează reprezentanții TripMe.ro.

Pentru cei care nu și-au rezervat încă vacanța, specialiștii recomandă să profite de ultimele oferte active înainte ca disponibilitatea să scadă semnificativ în vârful sezonului.

Pe măsură ce litoralul se umple, iar temperaturile se stabilizează la valorile de sezon, vara românească începe să își intre cu adevărat în drepturi.

TripMe.ro, fondat în 2004 și cu capital 100% românesc, este unul dintre touroperatorii principali pentru litoral și un pionier al platformelor de rezervări online din România, având o experiență solidă de peste 20 de ani. Portalul oferă acces la mii de unități de cazare (hoteluri, pensiuni, apartamente) din toate regiunile turistice ale României – de la litoralul Mării Negre până la destinațiile montane și urbane. Cu un portofoliu diversificat și un grad de satisfacție a turiștilor de peste 98%, TripMe.ro își propune să simplifice procesul de planificare a vacanțelor pentru toți utilizatorii, punând în prim-plan nevoile acestora.

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Stiri Contact
Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top