Evenimente

Sărbătorile Iașului 2024

Sărbătorile Iașului 2024

Ca în fiecare an, pe 14 octombrie 2024, Iașul va fi gazda celebrării religioase dedicate Sfintei Cuvioase Parascheva, una dintre cele mai importante sărbători ortodoxe din România. Pe lângă manifestările religioase, evenimentul va fi completat de o serie de activități laice care vor transforma orașul într-o adevărată scenă a bucuriei și tradiției. Aceste manifestări includ conferințe, evenimente sportive, târguri, spectacole, focuri de artificii și evenimente artistice, menite să aducă un plus de culoare și să marcheze această sărbătoare importantă pentru comunitate.

Pe parcursul săptămânii premergătoare zilei de 14 octombrie, târgurile și expozițiile tradiționale vor înfrumuseța străzile orașului, oferind localnicilor și turiștilor posibilitatea de a se bucura de produsele meșteșugărești, gastronomia locală și suveniruri. Totodată, evenimentele artistice vor oferi momente de relaxare și bucurie, aducând în prim-plan talente locale și naționale prin spectacole de muzică, teatru și dans.

Seara se va încheia cu tradiționalele focuri de artificii, care vor lumina cerul Iașului și vor aduce o atmosferă de sărbătoare. Astfel, întregul oraș va vibra de energie, combinând tradiția religioasă cu bucuria și unitatea oferite de evenimentele laice.

În acest an, mai mult de 300.000 de persoane sunt așteptate la pelerinajul Sf. Parascheva.

​Concert zilele orașului IAȘI 2024

În încheierea Sărbătorilor Iașului, pe data de 18 octombrie 2024, începând cu ora 19:00, în piața din fața Palatului Culturii din Iași, vor urca pe scenă atât artiști locali, cât și naționali. Astfel, vor avea prestații artistice 3 Tenori ieșeni, alături de trupa Holograf, Nico, Luminița Anghel, Raluca Știrbăț și maestrul Daniel Jinga, acompaniați de Corul Marii Uniri, Corul de Copii ai Municipiului Iași și Brigada 15 Mecanizată „Podu Înalt”.

În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva aduce împreună, la Iași, pelerini din țară și din străinătate. Împreună închinători, împreună rugători, pelerinii formează tabloul viu al celor care, căutând pe Dumnezeu, dobândesc și bucuria comuniunii, și întărirea în dreapta credință.

Hramul Catedralei Mitropolitane închinat Ocrotitoarei Moldovei este și un prilej de comuniune întru sfinţenie. Anul acesta, alături de sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Anul 2024 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „an omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și an comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”. Așadar, am dorit să oferim pelerinilor ce vor poposi la Iași în miezul lunii octombrie bucuria de a se întâlni cu un sfânt taumaturg, adică unul prin care Dumnezeu săvârșește vindecări și aduce multă alinare celor afectați de felurite boli.

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe marţi dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva. Ulterior acestui moment, racla cu sfintele moaște va fi scoasă din Catedrala mitropolitană din Iaşi, în cadrul tradiţionalei procesiuni, și va fi depusă în baldachinul special amenajat, unde va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcaşului de cult, moment estimat a fi începând de marţi, 15 octombrie.

În data de 14 octombrie 2024, ziua de prăznuire a Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi săvârşită, începând cu ora 9.30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile liturgice vor fi date de corul Operei Naţionale Române din Iași. Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, anunţăm că slujba va putea fi urmărită și de la distanță, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe locaţii.

Reprezentanții instituțiilor de presă vor avea acces la evenimentele organizate cu prilejul hramului Sfintei Cuvioase Parascheva pe baza legitimațiilor de serviciu, cu rugămintea de a trimite anterior, pentru a putea comunica mai eficient, pe adresa presa@mmb.ro, datele de contact: instituția de presă, numele și prenumele jurnalistului, funcția, adresa de email și un număr de telefon mobil. Zonele de acces pentru presă și alte informații utile vor fi comunicate de către organizatori la fața locului.

Rugăm pe Bunul Dumnezeu să călăuzească pașii pelerinilor și ai închinătorilor către Iași în rugăciune și în bună pace, cu nădejdea că, în atmosferă de sfântă comuniune, fiecare va dobândi tămăduire sufletească şi trupească, întărire în credinţă şi spor în buna făptuire!

Pelerinajul la Sfânta Cuvioasă Parascheva va începe marţi dimineață, 8 octombrie, de la ora 6.00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva.

Marți, 8 octombrie 2024

– 6.00: Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva;

– 6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopul Iașilor;

– 7.00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul amenajat pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”;

– 7.00–7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) – lângă clădirea Bibliotecii „Dumitru Stăniloae”;

– 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);

– 16.00–18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Miercuri, 9 octombrie 2024

– 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

– 16.00–18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

– 20.00: Întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala Mitropolitană.

Joi, 10 octombrie 2024

– 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

– 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

– 18.00: Prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctori fără de arginți (Librăria Doxologia);

– 19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană).

Vineri, 11 octombrie 2024

– 7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);

– 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

– 17.00: Vernisajul expoziției de pictură Rugați-vă cu glas tare! – cu pensula în mână în urma Psalmilor lui David – pictor Horia Țigănuș (Muzeul Mitropolitan);

– 19.00–20.30: Pelerinajul „Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon;

– 21.00–00.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

Sâmbătă, 12 octombrie 2024

– 7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);

– 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;

– 19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia glasului VII a Sfântului Apostol Andrei – aducerea sfintelor moaște la Iași (1996) (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 13 octombrie 2024

– 07.00–11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);

– 16.00–17.30: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

– 19.00: Concert de muzică sacră susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană);

– 21.00–02.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Luni, 14 octombrie 2024

– 7.00–9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană);

– 9.30–12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile vor fi date de corul Operei Naționale Române din Iași);

– 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

– 19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană).

Marți, 15 octombrie 2024

– 7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);

– 16.00–18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

– 19.00: Concert de muzică psaltică susţinut de corul Byzantion şi Mini Byzantion (în Catedrala Mitropolitană).

Luna octombrie este perioada în care Iașul intră în straie de sărbătoare pentru a celebra zilele orașului.

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top