Sarbatorile Iasului 2009 vor sa aduca timp de 15 zile farmecul orasului de pe sapte coline în inimile celor ce traiesc aici si al celor care vin în pelerinaj la moastele Sfintei Parascheva.
Pentru a-si cinsti cum se cuvine musafirii veniti din toate zonele tarii şi din strainatate, Primaria Municipiului Iasi organizeaza an de an o suita de peste 100 de manifestări culturale, umanitare, comerciale, sportive si de divertisment care vin să completeze amplul program religios pregatit de catre Mitropolia Moldovei si Bucovinei. Astfel, dintre acţiunile de mare anvergura ce se desfasoara cu ocazia Sarbatorilor Iasului amintim Masa si Ceaiul Pelerinilor, Promenada Costumelor de Epoca, decernarea Premiilor „Pogor”, Festivalul folcloric „Trandafir de la Moldova”, spectacole şi concerte în aer liber, Târgul de Toamna si Sarbatoarea Vinului, cupe si competitii sportive etc.
În fiecare an, ziua de 14 octombrie, Hramul Sfintei Parascheva, se deschide cu Sfanta Liturghie oficiata de un înalt sobor de preoti in Catedrala mitropolitana din Iasi si se încheie cu un splendid joc de artificii oferit tuturor participanţilor la Sarbatorile Iasului de catre Primaria Municipiului Iasi.
Joi 8 octombrie 2009
00.00-24.00: Crestomatie. “Iasul vazut de oameni de cultura si artisti ieseni”. Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi. www.bjiasi.ro
08.00-20.00, Gr. Sc. “Anghel Saligny” Iasi: Expozitie de arta populara – Organizatori: ISJ Iasi, Gr. Sc. “Anghel Saligny” Iasi
08.00-18.30, Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi”, Corp E: A 7-a Conferinta Internationala de Sisteme Electromecanice si Energetice SIELMEN 2009 – Organizatori: Univ. Tehn. “Gh. Asachi” Iasi – Fac. de Electrotehnica, Univ. Tehn. a Moldovei Chisinau – Fac. de Energetica, Univ. din Craiova – Fac. de Ing. in Electromecanica, Mediu ssi Informatica Industriala
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “(Re)cunoaste Iasul”, concurs de recunoastere a unor monumente istorice din Iasi pe baza de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “Iasul tau”, concurs de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-20.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Campania “O carte pentru biblioteca” – Organizator: Biblioteca “Gh.Asachi”
09.00-16.00, Iasi: “Sa ne cunoastem orasul”, turul Iasului – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Alexandru cel Bun”
09.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Culorile Iasului in toamna”- expozitie de arta fotografica/ desene care surprind farmecul Iasului ca oras al culturii – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul “C. Negruzzi” Iasi
09.00-16.30, Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi”, Corp E: Simpozionul stiintific studentesc, “ElStudIS” 2009 – Organizatori: Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi” Iasi, Facultatea de Electrotehnica
09.00-16.30, Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi”, Corp E: A 7-a Conferinta Internationala de Sisteme Electromecanice si Energetice SIELMEN 2009 – Organizatori: Univ. Tehn. “Gh. Asachi” Iasi – Fac. de Electrotehnica, Univ. Tehn. a Moldovei Chisinau – Fac. de Energetica, Univ. din Craiova – Fac. de Ing. in Electromecanica, Mediu si Informatica Industriala
09.00, Liceul de Informatica “Gr. Moisil”: Concursul interdisciplinar “Religia intre stiinta si arta” – Organizatori: Liceul de Informatica “Gr. Moisil” si Primaria Municipiului Iasi
10.00, Teatrul “Luceafarul”: Festivalul International de Teatru pentru Copii si Tineret “Luceafarul” (FITCTI) – Organizatori: Teatrul “Luceafarul” Iasi, Primaria Iasi – Parteneri: Centrul Cultural Francez Iasi, Centrul Cultural German Iasi
10.00-17.00, Muzeul “Vasile Pogor”: Simpozionul National “Istorie, cultura, patrimoniu” – Organizatori: Muzeul Literaturii Romane Iasi, Directia pentru Culturs, Culte si Patrimoniu Cultural Iasi, Consiliul Judetean Iasi, Primaria Municipiului Iasi, Inspectoratul Scolar Judetean Iassi.
10.00, Teatrul “Luceafarul”: Festivalul International de Teatru pentru Copii si Tineret “Luceafarul” (FITCTI) – Organizatori: Teatrul “Luceafarul” Iasi, Primaria Iasi – Parteneri: Centrul Cultural Francez Iasi, Centrul Cultural German Iasi
10.00-14.00, Cantina liceului “M. Sturdza”: “O masa sanatoasa si… prietenoasa”, concurs-olimpiada de gatit – Organizatori: ISJ Iasi – Gr. Sc. “A. Saligny” Iasi, Sc. “Ysgol Capelulo” – Anglia, Sc. “Mahmut Okulu” – Turcia, Colegiul “San Francisco de Asis” – Spania, Sc. 14 Peristeri – Grecia, Sc. Nr.2 Podstawowa – Polonia
11.00, Teatrul “Luceafarul”: Festivalul International de Teatru pentru Copii si Tineret “Luceafarul” (FITCTI) – Organizatori: Teatrul “Luceafarul” Iasi, Primaria Iasi – Parteneri: Centrul Cultural Francez Iasi, Centrul Cultural German Iasi
12.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Iasul la granita timpului”- evocarea unor personalitati relevante pentru devenirea istorica si socio-culturala a orasului Iasi de-a lungul timpului; prezentarea unor personalitati legate de istoria Colegiului “C.Negruzzi” Iasi – Organizatori: Colegiul “C. Negruzzi”, Universitatea “Al.I.Cuza” Iasi, Muzeul Literaturii Romane
12.00, Casa de Cultura “Mihai Ursachi”: Spectacolul “Iasule, mindra cetate” – Organizator: Casa de Cultura
13.00-15.00, Universitatea Tehnica “Gh. Asachi” Iasi: “Treptele devenirii noastre”, vizita la Universitatea Tehnica “Gh. Asachi” Iasi, prezentarea avantajelor pregatirii tehnice – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Elena Cuza” Iasi, Universitatea Tehnica “Gh. Asachi” Iasi
14.00, Institutii partenere: Activitati de voluntariat – Organizatori: Asociatia Parintilor din Colegiul National Iasi, Asociatia Elevilor din Colegiul National – AGRATA
16.00-20.00, Stadionul “Emil Alexandrescu”: “IA SI marcheaza”, campionat de minifotbal intre institutii publice – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
17.00, Teatrul “Luceafarul”: Festivalul International de Teatru pentru Copii si Tineret “Luceafarul” (FITCTI) – Organizatori: Teatrul “Luceafarul” Iasi, Primaria Iasi – Parteneri: Centrul Cultural Francez Iasi, Centrul Cultural German Iasi
17.00, Sala LPS Iasi: Handbal – Organizatori: Liceul cu Program Sportiv Iasi si Asociatia Judeteana de Handbal Iasi
17.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Seri de literatura in lectura autorilor. Invitati: scriitori ieseni – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
17.00, Parcul Copou: Concert al Fanfarei de la Chetris – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi
18.00, Sala Fundatiei “Emil Alexandrescu”: Vernisajul expozitiei de arta plastica a masteranzilor prof. Dragos Patrasscu – Organizator: Casa de Cultura “Mihai Ursachi”
19.00, Centrul Cultural German Iasi: Seara de film german – Organizator: Centrul Cultural German Iasi
Vineri 9 octombrie 2009
00.00-24.00: Crestomatie. “Iasul vazut de oameni de cultura si artisti ieseni”. Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi. www.bjiasi.ro
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “(Re)cunoaste Iasul”, concurs de recunoastere a unor monumente istorice din Iasi pe baza de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “Iasul tau”, concurs de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Iasi: “Sa ne cunoastem orasul”, turul Iasului – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Alexandru cel Bun”
09.00-20.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Campania “O carte pentru biblioteca” – Organizator: Biblioteca “Gh.Asachi”
09.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Culorile Iasului in toamna”- expozitie de arta fotografica/ desene care surprind farmecul Iasului ca oras al culturii – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul “C. Negruzzi” Iasi
09.00-20.00, Biblioteca “Gh. Asachi”: Expozitie de icoane pe sticla – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Titu Maiorescu”, Biblioteca “Gh. Asachi”
09.00, Liceul de Informatica “Gr. Moisil”: Concursul interdisciplinar “Religia intre stiinta si arta” – Organizatori: Liceul de Informatica “Gr. Moisil” ssi Primaria Municipiului Iasi
09.00, Sala LPS Iasi: Handbal – Organizator: Asociatia Judeteana de Handbal
09.00-16.30, Universitatea Tehnica “Gheorghe Asachi”, Corp E: A 7-a Conferinta Internationala de Sisteme Electromecanice si Energetice SIELMEN 2009 – Organizatori: Univ. Tehn. “Gh. Asachi” Iasi – Fac. de Electrotehnica, Univ. Tehn. a Moldovei Chisinau – Fac. de Energetica, Univ. din Craiova – Fac. de Ing. in Electromecanica, Mediu si Informatica Industriala
10.00, Teatrul “Luceafarul”: Festivalul International de Teatru pentru Copii si Tineret “Luceafarul” (FITCTI) – Organizatori: Teatrul “Luceafarul” Iasi, Primaria Iasi – Parteneri: Centrul Cultural Francez Iasi, Centrul Cultural German Iasi
10.00, Moldova Mall Iasi: Vernisaj al artistului Romeo Ionescu – Organizator: Centrul Cultural German Iasi in colaborare cu Moldova Mall
10.00-16.00, Sala Pacurari: Gimnastica ritmica, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana de de Gimnastica, Clubul Sportiv Scolar “Anghel Saligny” si Clubul Sportiv Corado
11.00, Esplanada Palatului Culturii: Deschiderea oficiala a celei de a X-a editii a Tirgului Mesterilor Populari – Organizator: Complexul Muzeal National “Moldova” Iasi – Muzeul Etnografic al Moldovei
11.00, Teatrul “Luceafarul”: Festivalul International de Teatru pentru Copii si Tineret “Luceafarul” (FITCTI) – Organizatori: Teatrul “Luceafarul” Iasi, Primaria Iasi – Parteneri: Centrul Cultural Francez Iasi, Centrul Cultural German Iasi
11.00, Scoala “Ionel Teodoreanu”: “Iasul in sarbatoare” – program artistic (teatru, muzica, poezie), expozitie de desene, activitati sportive – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Ionel Teodoreanu”
11.00-21.00, Chisinau: Festivalul de poezie “Grigore Vieru”, moment comemorativ la mormintul poetului, spectacole de teatru si muzica, recitaluri de poezie, conferinte tematice sustinute de scriitori, critici si traducatori – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi, Primaria Chisinau, Asociatia Culturala Feed Back
13.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Lansarea volumului “Scriitori si publicisti ieseni contemporani. Dictionar 1945-2008” – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
14.00, Institutii partenere: Activitati de voluntariat – Organizatori: Asociatia Parintilor din Colegiul National Iasi, Asociatia Elevilor din Colegiul National – AGRATA
16.00-20.00, Stadionul “Emil Alexandrescu”: “IA SI marcheaza”, campionat de minifotbal intre institutii publice – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
17.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Seri de literatura in lectura autorilor. Invitati: scriitori ieseni – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
17.00, Teatrul “Luceafarul”: Festivalul International de Teatru pentru Copii si Tineret “Luceafarul” (FITCTI) – Organizatori: Teatrul “Luceafarul” Iasi, Primaria Iasi – Parteneri: Centrul Cultural Francez Iasi, Centrul Cultural German Iasi
18.00, Teatrul National “Vasile Alecsandri”, Uzina cu Teatru: “Chirita si ceilalti” dupa Vasile Alecsandri. Recital Petru Ciubotaru. Intrare libera – Organizator: Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi
18.00-20.00, Sala Gradinari: Qwan Ki Do – Organizatori: Federatia Romana de Arte Martiale, Asociatia Judeteana si Directia pentru Sport a Judetului Iasi
18.00-20.00, Sala de spectacole a Ateneului Tatarasi: Recital acustic – Organizatori: Formatia “NU ACUM” si Ateneul Tatarasi
19.00, Baia Turceasca: Spectacolul de teatru neconventional 4X4, regia Alexandra Badea – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi si Asociatia Compania FAPT.
Sambata 10 octombrie 2009
00.00-24.00: Crestomatie. “Iasul vazut de oameni de cultura si artisti ieseni”. Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi. www.bjiasi.ro
07.00-8.00, Catedrala Mitropolitana: Acatistul Sf. Cuv. Parascheva si scoaterea in procesiune a Moastelor Sf. Cuv. Parascheva: inconjurul Catedralei prin Bulevardul “Stefan cel Mare si Sfint” apoi depunerea lor pe platoul din fata Catedralei Mitropolitane pentru inchinare – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
08.00-11.30, Catedrala Mitropolitana: Miezonoptica, Utrenia si Sf. Liturghie – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “(Re)cunoaste Iasul”, concurs de recunoastere a unor monumente istorice din Iasi pe baza de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “Iasul tau”, concurs de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-23.00, str. Costache Negri, Hala Centrala, str. Palat, Splai Bahlui: Tirgul de Toamna – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-23.00, Esplanada Halei Centrale: Sarbatoarea Vinului – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00, CS Politehnica: Sah, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Judeteana de Sah
09.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Culorile Iasului in toamna”- expozitie de arta fotografica/ desene care surprind farmecul Iasului ca oras al culturii – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul “C. Negruzzi” Iasi
09.00-20.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Campania “O carte pentru biblioteca” – Organizator: Biblioteca “Gh.Asachi”
09.00, Sala LPS Iasi: Handbal – Organizator: Asociatia Judeteana de Handbal
09.00-12.00, Sala Gradinari: Qwan Ki Do – Organizatori: Federatia Romana de Arte Martiale, Asociatia Judeteana si Directia pentru Sport a Judetului Iasi
09.00-20.00, Biblioteca “Gh. Asachi”: Expozitie de icoane pe sticla – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Titu Maiorescu”, Biblioteca “Gh. Asachi”
09.00-16.00, Iasi: “Sa ne cunoastem orasul”, turul Iasului – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Alexandru cel Bun”
09.00-20.00, Iasi: Fotomaraton, concurs de fotografie tematica – Organizatori: CCF Iasi si Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Esplanada Universitatii de Medicina si Farmacie “Gr. T. Popa” Iasi: Festivalul Zmeelor – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi
09.00- 19.00, Esplanada Palatului Culturii: Tirgul Mesterilor Populari – Organizator: Complexul Muzeal National “Moldova” Iasi – Muzeul Etnografic al Moldovei
09.30-12.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
09.30-13.00, Baza nautica Dorobanti: Canotaj, Regata Iasului – Organizatori: Directia pentru Sport a Judetului Iasi, Asociatia Judeteana de Canotaj si Clubul Sportiv Municipal Iasi
10.00, Colegiul National de Arta “Octav Bancila”: Vernisajul expozitiei foto “Iasiul – cetate eterna” – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul National de Arta “Octav Bancila”
10.00, Sala Penicilina: Volei – Organizatori: CS Penicilina Iasi si Asociatia Judeteana de Volei Iasi
10.00, Esplanada Teatrului National: Orientare turistica, Sportul pentru toti – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Club Sportiv Coris
10.00-16.00, Sala Pacurari: Gimnastica ritmica, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana de de Gimnastica, Clubul Sportiv Scolar “Anghel Saligny” si Clubul Sportiv Corado
10.00, Arena CFR Iasi: Popice – Organizator: CS CFR Iasi
10.30, Bd. Stefan cel Mare: Parada ansamblurilor participante la Festivalul “Trandafir de la Moldova” – Organizator: Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Iasi si Primaria Municipiului Iasi
11.00-21.00, Chisinau: Festivalul de poezie “Grigore Vieru”, conferinte tematice sustinute de scriitori, critici si traducatori, recitaluri de poezie, lansari de carte – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi, Primaria Chisinau, Asociatia Culturala Feed Back
11.00-18.00, Piata Unirii (Casa Studentilor in caz de vreme nefavorabila): Festivalul folcloric “Trandafir de la Moldova” – Organizator: Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Iasi si Primaria Municipiului Iasi
12.00-13.00, Parcul Copou: Concert sustinut de catre fanfara militara a Garnizoanei Iasi – Organizator: Garnizoana Iasi
14.00, Institutii partenere: Activitati de voluntariat – Organizatori: Asociatia Parintilor din Colegiul National Iasi, Asociatia Elevilor din Colegiul National – AGRATA
15.00-17.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
16.00-20.00, Stadionul “Emil Alexandrescu”: “IA SI marcheaza”, campionat de minifotbal intre institutii publice – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
16.00, CS Politehnica: Sah, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Judeteans de Sah
17.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Seri de literatura in lectura autorilor. Invitati: scriitori ieseni – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
17.00-20.00, Sala Gradinari: Qwan Ki Do – Organizatori: Federatia Romana de Arte Martiale, Asociatia Judeteana si Directia pentru Sport a Judetului Iasi
18.00-19.30, Sala de spectacole a Ateneului Tatarasi: Dans experimental – Organizatori: Trupa de dans experimental “Coconite” si Ateneul Tatarasi
19.00, Sala Filarmonicii Moldova: Festivalul Muzicii Romanesti – Organizatori: Universitatea de Arte “G. Enescu” Iasi, Filarmonica Moldova, Primaria Municipiului Iasi
19.00, Copou, Parcul Expozitiei – mixeaza: Dj Rosario Internullo si Dj Kamarera, spectacol de lasere – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi
19.30, Parcul Copou: “Lanterna magica”, proiectie de fotografie – Organizator: Casa de Cultura “Mihai Ursachi”
20.30, Parcul Copou: Proiectie de fotografii, membrii Clubului Fotografilor – Organizator: Clubul Fotografilor, Casa de Cultura “Mihai Ursachi”
19.00, Baia Turceasca: Spectacolul de teatru neconventional 4X4, regia Alexandra Badea – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi si Asociatia Compania FAPT.
Duminica 11 octombrie 2009
00.00-24.00: Crestomatie. “Iasul vazut de oameni de cultura si artisti ieseni”. Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi. www.bjiasi.ro
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “(Re)cunoaste Iasul”, concurs de recunoastere a unor monumente istorice din Iasi pe baza de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “Iasul tau”, concurs de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-23.00, str. Costache Negri, Hala Centrala, str. Palat, Splai Bahlui: Tirgul de Toamna – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-23.00, Esplanada Halei Centrale: Sarbatoarea Vinului – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Culorile Iasului in toamna”- expozitie de arta fotografica/ desene care surprind farmecul Iasului ca oras al culturii – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul “C. Negruzzi” Iasi
09.00-12.00, Sala Gradinari: Qwan Ki Do – Organizatori: Federatia Romana de Arte Martiale, Asociatia Judeteana si Directia pentru Sport a Judetului Iasi
09.00-16.00, CS Politehnica: Sah, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Judeteana de Sah
09.00-20.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Campania “O carte pentru biblioteca” – Organizator: Biblioteca “Gh.Asachi”
09.00-16.00, Iasi: “Sa ne cunoastem orasul”, turul Iasului – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Alexandru cel Bun”
09.00 – 16.00, Esplanada Palatului Culturii: Tirgul Mesterilor Populari – Organizator: Complexul Muzeal National “Moldova” Iasi – Muzeul Etnografic al Moldovei
9.30-12.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
09.30-13.00, Baza nautica Dorobanti: Canotaj, Regata Iasului – Organizatori: Directia pentru Sport a Judetului Iasi, Asociatia Judeteana de Canotaj si Clubul Sportiv Municipal Iasi
10.00, Esplanada Teatrului National: Orientare turistica, Sportul pentru toti – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Club Sportiv Coris
10.00, Colegiul National de Arta “Octav Bancila”: Vernisajul expozitiei de icoane “Sf. Parascheva” – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul National de Arta “Octav Bancila”
11.00-20.00, Iasi: Festivalul de poezie “Grigore Vieru”, inaugurarea strazii Gr. Vieru in Iasi, conferinte tematice, recital de poezie Adrian Paunescu, recital muzical Tudor Gheorghe la Casa de Cultura a Studentilor – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi, Primaria Chisinau, Asociatia Culturala Feed Back
12.00-13.00, Parcul Copou: Concert sustinut de catre fanfara militara a garnizoanei Iasi – Organizator: Garnizoana Iasi
12.00, Parcul Copou: Spectacol de varietati “Cristian Simionica si invitatii sai…” – Organizator: Casa de Cultura “Mihai Ursachi”
14.00, Institutii partenere: Activitati de voluntariat – Organizatori: Asociatia Parintilor din Colegiul National Iasi, Asociatia Elevilor din Colegiul National – AGRATA
15.00-17.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
16.00-20.00, Stadionul “Emil Alexandrescu”: “IA SI marcheaza”, campionat de minifotbal intre institutii publice – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
16.00, Sala Casei de Cultura “Mihai Ursachi”: Spectacol sustinut de formatia instrumentala de copii “Mandolina” – Organizator: Casa de Cultura “Mihai Ursachi”
16.00-18.00, Sala de spectacole a Ateneului Tatarasi: Spectacol de dans si muzica – Organizatori: Clubul de dans sportiv “Vogue Dance”, Clubul de muzica usoara Gabriela Nechita si Ateneul Tatarasi
17.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Seri de literatura in lectura autorilor. Invitati: scriitori ieseni – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
18.30, Sala DIOTIMA, Casa de Cultura “Mihai Ursachi”: Concert de muzica religioasa sustinut de Corul “Lyrodia” – Organizator: Casa de Cultura “Mihai Ursachi”
19.00-20.30, Catedrala Mitropolitana, Str. Sf. Andrei, Str. Palat, Biserica “Sf. Nicolae Domnesc”, Catedrala Mitropolitana: Pelerinajul Calea sfintilor, cu moastele Sf. Cuv. Parascheva. Intilnirea sfintilor pe platoul din fata Bisericii “Sf. Nicolae Domnesc”, unde vor astepta moastele Sf. Ier. Vasile cel Mare. Continuarea pelerinajului pina la Catedrala Mitropolitana si depunerea sfintelor moaste spre inchinare – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
19.00, Sala Filarmonicii Moldova: Festivalul Muzicii Romanesti – Organizatori: Universitatea de Arte “G. Enescu” Iasi, Filarmonica Moldova, Primaria Municipiului Iasi
19.00, Tatarasi, esplanada Oancea – concert: Bere Gratis si El Negro – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
19.00, Baia Turceasca: Spectacolul de teatru neconventional 4X4, regia Alexandra Badea – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi si Asociatia Compania FAPT
20.00, Palatul Culturii: Lansarea albumului “Palatul Culturii” – Organizatori: Palatul Culturii
Luni 12 octombrie 2009
00.00-24.00: Crestomatie. “Iasul vazut de oameni de cultura si artisti ieseni”. Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi. www.bjiasi.ro
07.30-8.00, Catedrala Mitropolitana: Citirea Acatistului Sf. Cuv. Parascheva – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
08.00-11.30, Catedrala Mitropolitana: Miezonoptica, Utrenia si Sf. Liturghie – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “(Re)cunoaste Iasul”, concurs de recunoastere a unor monumente istorice din Iasi pe baza de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “Iasul tau”, concurs de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-23.00, str. Costache Negri, Hala Centrala, str. Palat, Splai Bahlui: Tirgul de Toamna – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-23.00, Esplanada Halei Centrale: Sarbatoarea Vinului – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
08.00-19.00, strada Lapusneanu: “Mesteri si mestesuguri traditionale din Moldova” – Organizatori: Asoc. “ART – Mestesugurile Prutului”, Asoc. “Alexandru Lapusneanu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Asoc. “Contrafort”, Asoc. Mesterilor Populari din Moldova si Primaria Iasi
09.00, CS Politehnica: Sah, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Judeteana de Sah
09.00-20.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Campania “O carte pentru biblioteca” – Organizator: Biblioteca “Gh.Asachi”
09.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Culorile Iasului in toamna”- expozitie de arta fotografica/ desene care surprind farmecul Iasului ca oras al culturii – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul “C. Negruzzi” Iasi
09.00, Sala LPS Iasi: Handbal – Organizator: Asociatia Judeteana de Handbal
09.00-16.00, Iasi: “Sa ne cunoastem orasul”, turul Iasului – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Alexandru cel Bun”
09.30-12.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
10.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Concursul “Cuvioasa Parascheva in constiinta crestinilor” – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Inspectoratul Scolar Judetean, Mitropolia Moldovei si Bucovinei
10.00, Biblioteca Judeteana “Gheorghe Asachi” Iasi: “Iasul de-a lungul vremii” (expozitie de postere) – Organizator: Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iasi – Parteneri: Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iasi, Directia Judeteana de Tineret Iasi
11.30, curtea Mitropoliei, linga Biblioteca Ecumenica: Sfintirea apei (aghiazma mica) si Sf. Maslu – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
12.00, Scoala “Alexandru cel Bun”: “Municipiul Iasi – trecut, prezent, viitor”, dezbateri – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Alexandru cel Bun”, Muzeul de Istorie a Moldovei
12.00, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi: “Iasul in suflet de copil”, spectacol de muzica si poezie – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Ion Ghica” Iasi, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi, Scoala Dancu Iasi
14.00, Institutii partenere: Activitati de voluntariat – Organizatori: Asociatia Parintilor din Colegiul National Iasi, Asociatia Elevilor din Colegiul National – AGRATA
14.00, Scoala “Ion Ghica”: “Trofeul Iasului la handbal” – Organizatori: Scoala “Ion Ghica” Iasi, DJTS, Sc. 43, Sc. 21, Sc. 10 si Sc. 4 din Iasi
15.00-17.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
16.00-20.00, Stadionul “Emil Alexandrescu”: “IA SI marcheaza”, campionat de minifotbal intre institutii publice – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
16.00, CS Politehnica: Sah, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Judeteana de Sah
17.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Seri de literatura in lectura autorilor. Invitati: scriitori ieseni – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
17.00, Ateneul Tatarasi: Festivalul de poezie “Grigore Vieru”, Gala Laureatilor, spectacol sustinut de artisti din Republica Moldova, concert “In memoriam” sustinut de FUEGO – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi, Primaria Chisinau, Asociatia Culturala Feed Back
19.00, Sala Filarmonicii Moldova: Festivalul Muzicii Romanesti – Organizatori: Universitatea de Arte “G. Enescu” Iasi, Filarmonica Moldova, Primaria Municipiului Iasi
19.00, Alexandru cel bun, Piata Voievozilor – concert: Crush&Alexandra si Blaxy Girls – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi
20.00-21,30, Catedrala Mitropolitana: Concert de muzica bizantina, Corul Byzantion. Slujba de priveghere in cinstea aducerii moastelor Sf. Apostol Andrei la Iasi (Vecernia, Litia si Utrenia) – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Primaria Municipiului Iasi
22.00-04.00, Str. Crisan: Ceaiul Pelerinilor – Organizator: Primaria Municipiului Iasi.
Marti 13 octombrie 2009
00.00-24.00: Crestomatie. “Iasul vazut de oameni de cultura si artisti ieseni”. Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi. www.bjiasi.ro
07.00-11.00, Catedrala Mitropolitana: Miezonoptica, Acatistul Sf. Apostol Andrei, Ceasurile si Sfinta Liturghie – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “(Re)cunoaste Iasul”, concurs de recunoastere a unor monumente istorice din Iasi pe baza de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “Iasul tau”, concurs de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-23.00, str. Costache Negri, Hala Centrala, str. Palat, Splai Bahlui: Tirgul de Toamna – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-23.00, Esplanada Halei Centrale: Sarbatoarea Vinului – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Culorile Iasului in toamna”- expozitie de arta fotografica/ desene care surprind farmecul Iasului ca oras al culturii – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul “C. Negruzzi” Iasi
08.00-19.00, strada Lapusneanu: “Mesteri si mestesuguri traditionale din Moldova” – Organizatori: Asoc. “ART – Mestesugurile Prutului”, Asoc. “Alexandru Lapusneanu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Asoc. “Contrafort”, Asoc. Mesterilor Populari din Moldova si Primaria Iasi
09.00, CS Politehnica: Sah, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Judeteana de Sah
09.00-20.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Campania “O carte pentru biblioteca” – Organizator: Biblioteca “Gh.Asachi”
09.00-16.00, Iasi: “Sa ne cunoastem orasul”, turul Iasului – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Alexandru cel Bun”
09.30-12.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
10.00, Gr. Sc. “D. Mangeron”: Iasul – Centenarul Ortodoxiei; Sfinta Cuvioasa Parascheva ocrotitoarea crestinilor de pretutindeni – Organizatori: ISJ Iasi, Gr. Sc. “D. Mangeron”
10.00-16.00, Bulevardul Stefan cel Mare si Sfint: Simultanul de sah “Iasi 601” – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi si Asociatia Judeteana de Sah Iasi
10.00, Biblioteca Judeteana “Gheorghe Asachi” Iasi: “Iasul de-a lungul vremii” (expozitie de postere) – Organizator: Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iasi – Parteneri: Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iasi, Directia Judeteana de Tineret Iasi
12.00-13.00, zona Canta – Pacurari: “Iasul, un oras mai curat, mai frumos” – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Elena Cuza” Iasi, S.C. Salubris S.A. Iasi
14.00, Scoala “Ion Ghica”: “Trofeul Iasului la handbal” – Organizatori: Scoala “Ion Ghica” Iasi, DJTS, Sc. 43, Sc. 21, Sc. 10 si Sc. 4 din Iasi
12.00, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi: “Iasul in suflet de copil”, spectacol de muzica si poezie – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Ion Ghica” Iasi, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi, Scoala Dancu Iasi
13.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Conferinta ecumenica “Nihil Sine Deo” – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Mitropolia Moldovei si Bucovinei, Dieceza Romano-Catolica de Iasi
13.00, Scoala “Stefan Barsanescu”: Iasi – orasul meu iubit – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Stefan Barsanescu”
14.00, Institutii partenere: Activitati de voluntariat – Organizatori: Asociatia Parintilor din Colegiul National Iasi, Asociatia Elevilor din Colegiul National – AGRATA
15.00-17.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
16.00-20.00, Stadionul “Emil Alexandrescu”: “IA SI marcheaza”, campionat de minifotbal intre institutii publice – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
16.00, CS Politehnica: Sah, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Judeteana de Sah
16.30, Gradinita “Buna Vestire”: Sfintirea Gradinitei “Buna Vestire” a Mitropoliei Moldovei si Bucovinei – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
17.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Seri de literatura in lectura autorilor. Invitati: scriitori ieseni – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
17.00, Galeriile WTC: Vernisajul Salonului Municipal de Arta ARTIS 2009 – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi si UAP Iasi
17.30-20.30, Catedrala Mitropolitana: Concursul coral “Cintati Domnului”, editia a VI-a – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
18.00, Teatrul National “Vasile Alecsandri”, Sala Studio: “Visind la umbra morilor de vint”, spectacol de poezie cu Florin Mirce. Intrare libera – Organizator: Teatrul National “Vasile Alecsandri” Iasi
18.00, Sala Casei de Cultura “Mihai Ursachi”: Club Muzical, compozitori si solisti ieseni de muzica usoara – Organizatori: Casa de Cultura “Mihai Ursachi” si Studioul de Radio Iasi.
19.00, Sala Filarmonicii Moldova: Festivalul Muzicii Romanesti – Organizatori: Universitatea de Arte “G. Enescu” Iasi, Filarmonica Moldova, Primaria Municipiului Iasi
20.00, Piata Unirii: spectacol extraordinar cu Ovidiu Lipan Tandarica, grupul Balcano, Stelu Enache si Fanfara 10 Prajini si concert Hara – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi
21.00-03.00, Catedrala Mitropolitana: Slujba de priveghere a Sf. Parascheva (Vecernia, Litia, Utrenia si Sfinta Liturghie) – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
22.00-04.00, Str. Crisan: Ceaiul Pelerinilor – Organizator: Primaria Municipiului Iasi.
Miercuri 14 octombrie 2009
00.00-24.00: Crestomatie. “Iasul vazut de oameni de cultura si artisti ieseni” – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi. www.bjiasi.ro
07.00, Catedrala Mitropolitana: Miezonoptica, Acatistul Sf. Cuv. Parascheva si Ceasurile – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
09.00-13.00, Catedrala Mitropolitana: Sfinta Liturghie – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “(Re)cunoaste Iasul”, concurs de recunoastere a unor monumente istorice din Iasi pe baza de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Centrul de Informare Turistica: “Iasul tau”, concurs de fotografii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-23.00, str. Costache Negri, Hala Centrala, str. Palat, Splai Bahlui: Tirgul de Toamna – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-23.00, Esplanada Halei Centrale: Sarbatoarea Vinului – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
09.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Culorile Iasului in toamna”- expozitie de arta fotografica/ desene care surprind farmecul Iasului ca oras al culturii – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul “C. Negruzzi” Iasi
08.00-19.00, strada Lapusneanu: “Mesteri si mestesuguri traditionale din Moldova” – Organizatori: Asoc. “ART – Mestesugurile Prutului”, Asoc. “Alexandru Lapusneanu”, Muzeul Etnografic al Moldovei, Asoc. “Contrafort”, Asoc. Mesterilor Populari din Moldova si Primaria Iasi
09.00, CS Politehnica: Sah, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Judeteana de Sah
09.00-20.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Campania “O carte pentru biblioteca” – Organizator: Biblioteca “Gh.Asachi”
09.00-16.00, Sala Polivalenta: Scrima, Etapa finala a Campionatului national – Organizatori: Federatia Romana de Scrima, Directia pentru Sport a Judetului Iasi, Asociatia Judeteana de Scrima si Clubul Sportiv Municipal Iasi
09.00-16.00, Iasi: “Sa ne cunoastem orasul”, turul Iasului – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Alexandru cel Bun”
09.30-12.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
10.00, Biblioteca Judeteana “Gheorghe Asachi” Iasi: “Iasul de-a lungul vremii” (expozitie de postere) – Organizator: Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iasi – Parteneri: Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iasi, Directia Judeteana de Tineret Iasi
10.00-12.00, Catedrala Mitropolitana: “Pelerinaj la Moastele Sfintei Parascheva” – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Ion Ghica” Iasi, Biserica “Sf. Lazar” Iasi
12.00-14.00, Biserica “Sf. Treime” Iasi: “Sfinta zi de sarbatoare”, program muzical religios – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Elena Cuza” Iasi, Biserica “Sf. Treime” Iasi
14.00, Scoala “Ion Ghica”: “Trofeul Iasului la handbal” – Organizatori: Scoala “Ion Ghica” Iasi, DJTS, Sc. 43, Sc. 21, Sc. 10 si Sc. 4 din Iasi
12.00, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi: “Iasul in suflet de copil”, spectacol de muzica si poezie – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Ion Ghica” Iasi, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi, Scoala Dancu Iasi
12.30, Cantina de ajutor social: Masa Pelerinilor – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
14.00, Esplanada Teatrului National: Demonstratie de parasutism – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
14.00, Institutii partenere: Activitati de voluntariat – Organizatori: Asociatia Parintilor din Colegiul National Iasi, Asociatia Elevilor din Colegiul National – AGRATA
15.00-17.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
17.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Seri de literatura in lectura autorilor. Invitati: scriitori ieseni – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
17.00, Sala Mare a Primariei: Seara Valorilor – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
17.00, Parcul Copou: Concert Fanfara de la Chetris – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi
18.00- 22.00, Catedrala Mitropolitana: Slujba de Priveghere a Sf. Ierarh Vasile cel Mare (Vecernia, Litia si Utrenia) – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
18:00 – 20:30, Concert la Palatul Culturii cu Inna, David DJ, Laurentiu Duta, Smiley si Voltaj.
18.30-21.00, Sala de spectacole a Ateneului Tatarasi: Spectacolul de opera “La Traviata” – Organizatori: Opera Nationala Romana Iasi si Ateneul Tatarasi
19.00, Sala Filarmonicii Moldova: Festivalul Muzicii Romanesti – Organizatori: Universitatea de Arte “G. Enescu” Iasi, Filarmonica Moldova, Primaria Municipiului Iasi
19.00, Piata Palatului Culturii: Concert aniversar si foc de artificii – Organizator: Primaria Municipiului Iasi
22.00-04.00, Str. Crisan: Ceaiul Pelerinilor – Organizator: Primaria Municipiului Iasi.
Joi 15 octombrie 2009
00.00-24.00: Crestomatie. “Iasul vazut de oameni de cultura si artisti ieseni”. Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi. www.bjiasi.ro
07.00-11.30, Catedrala Mitropolitana: Miezonoptica, Acatistul Sf. Ier. Vasile cel Mare, Ceasurile, Sfinta Liturghie – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
09.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Culorile Iasului in toamna”- expozitie de arta fotografica/ desene care surprind farmecul Iasului ca oras al culturii – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul “C. Negruzzi” Iasi
09.00, CS Politehnica: Sah, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Judeteana de Sah
09.00-20.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Campania “O carte pentru biblioteca” – Organizator: Biblioteca “Gh.Asachi”
09.00-16.00, Sala Polivalenta: Scrima, Etapa finala a Campionatului national – Organizatori: Federatia Romana de Scrima, Directia pentru Sport a Judetului Iasi, Asociatia Judeteana de Scrima si Clubul Sportiv Municipal Iasi
09.00-16.00, Iasi: “Sa ne cunoastem orasul”, turul Iasului – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Alexandru cel Bun”
09.30-12.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
10.00, Biblioteca Judeteana “Gheorghe Asachi” Iasi – “Iasul de-a lungul vremii” (expozitie de postere) – Organizator: Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iasi – Parteneri: Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iasi, Directia Judeteana de Tineret Iasi
11.00, Hotel Conest: Table si Backgammon 6X5, Cupa orasului Iasi – Organizatori: CS Table si Backgammon 6×5 Iasi
12.00, Sala “Dr. Iustin Moisescu” a Centrului Eparhial Iasi: Binecuvintarea noului an universitar la Facultatea de Teologie Ortodoxa “Dumitru Staniloae” din Iasi – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
12.00, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi: “Iasul in suflet de copil”, spectacol de muzica si poezie – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Ion Ghica” Iasi, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi, Scoala Dancu Iasi
12.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”, Manastirea Golia, Trei Ierarhi, Catedrala Mitropolitana, Manastirea Cetatuia: “Itinerarii spirituale”, pelerinaj pe trasee iesene cu incarcatura spirituala – Organizator: Colegiul “C. Negruzzi”
13.00-13.45, Piata Palatului: Concert sustinut de catre fanfara militara a garnizoanei Iasi – Organizator: Garnizoana Iasi
13.45-14.00, Piata Palatului – Casa Modei: Defilarea fanfarei militare pe Bd. Stefan cel Mare – Organizator: Garnizoana Iasi
14.00, Institutii partenere: Activitati de voluntariat – Organizatori: Asociatia Parintilor din Colegiul National Iasi, Asociatia Elevilor din Colegiul National – AGRATA
15.00-17.00, Manastirea “Sf. Trei Ierarhi”: Expozitie de arta fotografica Orthphoto – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
15.00, Scoala “Stefan Barsanescu”: Personalitati iesene contemporane, activitate a Consiliului elevilor – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Stefan Barsanescu”
16.00-18.00, Catedrala Mitropolitana: Ceasul al IX-lea, Vecernia si Paraclisul Sf. Cuv. Parascheva – Organizator: Mitropolia Moldovei si Bucovinei
16.00, Biserica “Sf. Lazar”, Iasi: “Poezia in sufletul copilului” – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Ion Ghica” Iasi, Biserica “Sf. Lazar” Iasi
16.00, Hotel Conest: Table si Backgammon 6X5, Cupa orasului Iasi – Organizatori: CS Table si Backgammon 6×5 Iasi
17.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Seri de literatura in lectura autorilor. Invitati: scriitori ieseni – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
19.00, Casa de Cultura “Mihai Ursachi”: Concert folk cu Andrei Bauer – Organizator: Casa de Cultura “Mihai Ursachi”
19.00, Centrul Cultural German Iasi: Concert de muzica clasica sustinut de duetul german Karlsruher Konzert Duo – Organizatorul: Centrul Cultural German Iasi in parteneriat cu Filarmonica de Stat Iasi.
Vineri 16 octombrie 2009
00.00-24.00: Crestomatie. “Iasul vazut de oameni de cultura si artisti ieseni”. Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi. www.bjiasi.ro
09.00, CS Politehnica: Sah, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana Sportul pentru Toti si Asociatia Judeteana de Sah
09.00-20.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Campania “O carte pentru biblioteca” – Organizator: Biblioteca “Gh.Asachi”
09.00-16.00, Sala Polivalenta: Scrima, Etapa finala a Campionatului national – Organizatori: Federatia Romana de Scrima, Directia pentru Sport a Judetului Iasi, Asociatia Judeteana de Scrima si Clubul Sportiv Municipal Iasi
09.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Culorile Iasului in toamna”- expozitie de arta fotografica/ desene care surprind farmecul Iasului ca oras al culturii – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul “C. Negruzzi” Iasi
10.00, Biblioteca Judeteana “Gheorghe Asachi” Iasi: “Iasul de-a lungul vremii” (expozitie de postere) – Organizator: Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Iasi – Parteneri: Colegiul Tehnic “Dimitrie Leonida” Iasi, Directia Judeteana de Tineret Iasi
11.00, Hotel Conest: Table si Backgammon 6X5, Cupa orasului Iasi – Organizatori: CS Table si Backgammon 6×5 Iasi
12.00, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi: “Iasul in suflet de copil”, spectacol de muzica si poezie – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Ion Ghica” Iasi, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi, Scoala Dancu Iasi
13.00-14.00, Scoala “Elena Cuza” Iasi: “Pasiune si traditie”, moment folcloric – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Elena Cuza” Iasi, Clubul copiilor
13.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Simpozion “Gheorghe Asachi” (140 de ani de la moartea carturarului – 12 noiembrie 1869) – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi, Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
16.00, Palatul Copiilor: Concurs International de telegrafie viteza “Cupa Moldovei” – Organizator: Palatul Copiilor Iasi
16.00, Sala CSM Iasi: Cupa Sarbatorilor Iasului la tenis de masa – Organizator: Clubul Sportiv Municipal Iasi
17.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Seri de literatura in lectura autorilor. Invitati: scriitori ieseni – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
18.00-19.00, Sala de spectacole a Ateneului Tatarasi: Spectacol de breakdance – Organizatori: Trupa de breakdance “Voodoo People” si Ateneul Tatarasi
18.00-22.00, Casa de Cultura a Studentilor: Festivalul de muzica folk “Moldavia Folk”, competitie, Gala Laureatilor, recitaluri invitati: Mircea Vintila/Ducu Bertzi si Maria Gheorghiu – Organizatori: Casa de Cultura a Studentilor si Primaria Municipiului Iasi
19.00, Baia Turceasca: Spectacolul de teatru neconventional 4X4, regia Alexandra Badea – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi si Asociatia Compania FAPT.
Simbata 17 octombrie 2009
00.00-24.00: Crestomatie. “Iasul vazut de oameni de cultura si artisti ieseni”. Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi. www.bjiasi.ro
09.00-16.00, Sala Polivalenta: Scrima, Etapa finala a Campionatului national – Organizatori: Federatia Romana de Scrima, Directia pentru Sport a Judetului Iasi, Asociatia Judeteana de Scrima si Clubul Sportiv Municipal Iasi
09.00-20.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Campania “O carte pentru biblioteca” – Organizator: Biblioteca “Gh.Asachi”
09.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Culorile Iasului in toamna”- expozitie de arta fotografica/ desene care surprind farmecul Iasului ca oras al culturii – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul “C. Negruzzi” Iasi
09.00, Teren Liceul “G. Ibraileanu”: Streetball – Organizatori: Directia pentru Sport a Judetului Iasi si Asociatia Judeteana de Baschet Iasi
10.00, Sala Gradinari: Box, Cupa “Sarbatorile Iasilor” – Organizatori: Asociatia Judeteana de Box, Clubul Sportiv Municipal si Clubul Sportiv Gladiatorul
10.00-16.00, Sala Mare a Palatului Roznovanu: Campionatul local de sah scolar – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi si Asociatia Judeteana de Sah
10.00, Sala CSM: Tenis masa, Sportul pentru toti – Organizatori: Asociatia Sportiva Palatul Copiilor si Clubul Sportiv Municipal
10.00, Palatul Copiilor: Concurs International de telegrafie viteza “Cupa Moldovei” – Organizator: Palatul Copiilor Iasi
11.00, Arena CFR Iasi: Popice – Organizator: CS CFR Iasi
11.00, Hotel Conest: Table si Backgammon 6X5, Cupa orasului Iasi – Organizatori: CS Table si Backgammon 6×5 Iasi
12.00, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi: “Iasul in suflet de copil”, spectacol de muzica si poezie – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Ion Ghica” Iasi, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi, Scoala Dancu Iasi
16.00, Sala CSM Iasi: Cupa Sarbatorilor Iasului la tenis de masa – Organizator: Clubul Sportiv Municipal Iasi
17.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Seri de literatura in lectura autorilor. Invitati: scriitori ieseni – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi
18.00-19.00, Sala de spectacole a Ateneului Tatarasi – Spectacol de dans grecesc – Organizatori: Trupa de dans grecesc “Dionysos” si Ateneul Tatarasi
19.00, Baia Turceasca: Spectacolul de teatru neconventional 4X4, regia Alexandra Badea – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi si Asociatia Compania FAPT
19.30, Casa de Cultura “Mihai Ursachi”: Concert de muzica rock sustinut de grupul Skepsis – Organizator: Casa de Cultura “Mihai Ursachi”
Duminica 18 octombrie 2009 00.00-24.00: Crestomatie. “Iasul vazut de oameni de cultura si artisti ieseni”. Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi. www.bjiasi.ro 09.00-20.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Campania “O carte pentru biblioteca” – Organizator: Biblioteca “Gh.Asachi” 09.00-20.00, Casa de Cultura “Mihai Ursachi”: Expozitie de fotografie – Iasmina Calinciuc – Organizator: Clubul Fotografilor, Casa de Cultura “Mihai Ursachi” 09.00-16.00, Colegiul “C. Negruzzi”: “Culorile Iasului in toamna”- expozitie de arta fotografica/ desene care surprind farmecul Iasului ca oras al culturii – Organizatori: ISJ Iasi, Colegiul “C. Negruzzi” Iasi 10.00, Palatul Copiilor: Concurs International de telegrafie viteza “Cupa Moldovei” – Organizator: Palatul Copiilor Iasi 10.00, Stadionul “Emil Alexandrescu”: Atletism, Alergare rezistenta (cros) – Organizatori: Asociatia Judeteana de Atletism, Liceul cu Program Sportiv si Clubul Sportiv Politehnica 10.00, Sala CSM: Tenis masa, Sportul pentru toti – Organizatori: Asociatia Sportiva Palatul Copiilor si Clubul Sportiv Municipal 10.00, Sala Penicilina: Volei – Organizatori: CSS Unirea Iasi, Asociatia Judeteana de Volei Iasi 10.00, Stadion “Emil Alexandrescu”: Atletism, Cros – Organizatori: Asociatia Judeteana de Atletism, Liceul cu Program Sportiv si Clubul Sportiv Politehnica 11.00, Gradina Botanica: Expozitia “Flori de toamna”, editia a XXXIII-a, deschiderea oficiala – Organizatori: Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” Iasi si Gradina Botanica “Anastasie Fatu” Iasi 11.00, Sala LPS Iasi: Handbal – Organizator: Asociatia Judeteana de Handbal 12.00, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi: “Iasul in suflet de copil”, spectacol de muzica si poezie – Organizatori: ISJ Iasi, Scoala “Ion Ghica” Iasi, Biblioteca “Gh. Asachi” Iasi, Scoala Dancu Iasi 17.00, Biblioteca “Gh.Asachi”: Seri de literatura in lectura autorilor. Invitati: scriitori ieseni – Organizatori: Biblioteca “Gh.Asachi”, Uniunea Scriitorilor Filiala Iasi 18.00-19.00, Sala de spectacole a Ateneului Tatarasi: Spectacol de teatru-dans – Organizatori: Trupa de breakdance “Iazyges Soul” si Ateneul Tatarasi 19.00, Baia Turceasca: Spectacolul de teatru neconventional 4X4, regia Alexandra Badea – Organizatori: Primaria Municipiului Iasi si Asociatia Compania FAPT 19.30, Parcul Copou: Proiectie multidimensionala – Organizatori: Casa de Cultura “Mihai Ursachi” si Catedra foto-video a Facultatii de Arta plastica a Academiei de Arte “George Enescu”


Pingback: Avon Space Blog » Arhiva Blog » Recomandari de weekend
Pingback: Concert de zile mari la Sarbatorile Iasului 2009 | Portalul orasului Iasi 4u