Evenimente

Serbăm #Unirea La Castel: Seara Iilor, 30 Noiembrie

La Castel au loc cele mai frumoase petreceri din Iași. Muzică bună, oameni de calitate, servicii fără cusur și mâncare pe gustul tuturor – cam așa arată un eveniment care are loc aici.

În preajma sărbătorilor de iarnă, La Castel se aude muzică de seara până în zori și nenumărați artiști de vază le trec pragul. În luna noiembrie, după petrecerea grecească urmează Seara Iilor, ca un omagiu adus tuturor acelora care s-au dedicat înfăptuirii unității naționale.

Astfel, la 100 de ani de la MAREA UNIRE ne adunăm cu toții, din toate colțurile țării, la Hotel Restaurant La Castel – Iasi, sub egida Alexandrion 100, să refacem Hora Unirii alături de Radu Ilie, Nemuritorii, Cristi Proca&Orizont, Ansamblul Folcloric „Suflet de român”, Taraful Domnesc și Adrian Enache.

Vă așteptăm la Seara Iilor să comemorăm 100 de ani de la evenimentul politic major al anului 1918: desăvârșirea statului național român, realizată prin unirea provinciilor românești cu România. Muzica populară live, dansurile populare românești, preparatele tradționale românești și voia buna ne vor însoți pe tot parcursul serii.

Așadar, vă așteptăm pe 30 noiembrie la Hotel Restaurant La Castel, începând cu ora 20:00, la Seara Iilor, să petrecem românește #CentenarulMariiUniri și să ne înfruptăm din bunătăți, care mai de care mai gustoase.

De asemenea, prin participarea la acest eveniment aveți șansa de a câștiga la tombolă o excursie la munte, la New Montana Sinaia și 2 tablouri realizate de artistul ieșean Alexandru David.

Vă așteptăm cu mare drag!

Parteneri eveniment: Alexandrion Group, Casa de vinuri Cotnari, Hotel Restaurant La Castel Iasi, Deka Events;

Pret meniu:

Adult: 150 RON/persoană

Copil: 110 RON/persoană 

Detalii și rezervari:

Telefon: 0749.225.220/0232.225.225.

E-mail: rezervari@lacastel.ro

Facebook: https://bit.ly/2yZFWX1

W: http://hotel.lacastel.ro/evenimente/

Facebook Comments

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.



curatatorie incaltaminte iasi Iasi
   
To Top