Curierul de Iaşi continuă şi în acest număr prezentarea detaliată a marilor proiecte de infrastructură pentru realizarea cărora Primăria Municipiului Iaşi a reuşit să atragă fonduri europene.
“Centrul Tehnologic Regional Iaşi” este un proiect al municipalităţii ieşene care îşi doreşte sprijinirea mediului de afaceri şi creşterea competitivităţii economice prin accelerarea încorporării inovaţiei şi a tehnologiei, fiind cuprins în Planul Integrat de Dezvoltare pentru Polul de Creştere Iaşi (PIDPC).
Proiectul al cărui contract de finanţare a fost semnat la Piatra Neamţ în iulie 2010 are o valoare totală de 18.280.915 lei şi este finanţat prin intermediul Planului Operaţional Regional – Axa prioritară 1 “Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, avand o perioadă de implementare de 18 de luni ( 2.12.2010 – 2.06.2012 ).
Centrul Tehnologic Regional va fi situat pe B-dul Poitiers, nr. 10, în vecinătatea Centrului Expoziţional “Moldova” şi a Tehnopolis şi va consta în construirea a patru clădiri de 4.785 de metri pătraţi ale căror spaţii vor fi închiriate firmelor pentru cercetare şi transfer tehnologic.
Obiectivul specific al proiectului constă în realizarea unei structuri de sprijinire a afacerilor, care să reprezinte interfaţa între cercetare si industrie în domeniul prioritar de dezvoltare a Regiunii de Nord Est, anume producţia industrială.
Centrul va oferi următoarele servicii:
- Servicii de închiriere spaţii birouri pentru cercetare si transfer Tehnologic
- Servicii de închiriere spatii pentru aplicaţii practice firmelor din ramurile componente ale domeniul prioritar de dezvoltare al Regiunii de Nord Est si celor dezvoltatoare care sprijină ramurile componente ale domeniul prioritar de dezvoltare al Regiunii de Nord Est;
- Servicii de închiriere spaţii de tip laborator specializat pentru testare;
- Servicii de consultanţă
Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt agenţii economici din municipiul si judeţul Iasi în special si din Regiunea de Nord Est în general, interesaţi de valorificarea potenţialului de cercetare a ramurilor componente ale domeniului prioritar de dezvoltare identificat si care pot apela la serviciile structurii de sprijinire a afacerilor si care vor fi găzduiţi în Centrul Tehnologic Regional, în special IMM-urilor din care: firme din domeniului prioritar de dezvoltare al Regiunii de Nord Est si anume producţie industrială, cu ramurile componente: electronica, electrotehnica, energetica, construcţii de masini si unelte, prelucrarea lemnului, farmaceutică si prelucrarea produselor agroalimentare, firme dezvoltatoare care sprijină domeniului prioritar de dezvoltare al Regiunii de Nord Est si anume producţie industrială, cu ramurile componente: electronica, electrotehnica, energetica, construcţii de masini si unelte, prelucrarea lemnului, farmaceutică si prelucrarea produselor agroalimentare.
Centrul va fi o structură de sprijinire a afacerilor sub forma unui Centru Tehnologic axat pe oferirea de facilităţi pentru dezvoltarea activităţilor economice bazate pe cunoastere, care va reprezenta un cadru favorabil stimulării, dezvoltării si promovării mediului de afaceri, cu precădere al IMM-urilor, inclusiv microintreprinderi la piaţa caracteristică.
Centrul va beneficia de următoarele componente: spaţii birouri pentru cercetare si transfer tehnologic, spaţii pentru aplicaţii practice ale procesului de transfer tehnologic, spaţii de tip laborator specializat pentru testare, meeting room, spaţiu comun pentru relaxare, spaţii specific dotate de depozitare şi parcare la nivelul solului.
Stadiul actual al proiectului
Primăria Municipiului Iaşi a semnat deja contractul pentru dirigenţia de şantier cu MEDOS Consulting SRL, pentru serviciile de audit urmând a se comunica o decizie după evaluarea ofertelor depuse până la sfârşitul acestei luni.
În ceea ce priveşte serviciile de publicitate a proiectului, la data de 27.04.2011 nu s-a prezentat niciun ofertant, urmând ca procedura de achiziţie să fie reluată.
Singurele dificultăţi întâmpinate momentan se referă la licitaţiile pentru lucrările de construire şi de managementul proiectului unde procedurile au fost contestate, fiind aşteptate decizii ale Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor.