Liga Studentilor Econimisti te invită în perioada 16-22 mai 2011 să participi la STREET GAMES, un proiect de competiții sportive. Ai posibilitatea să-ți alegi sportul care ți se potrivește dintre: fotbal, tenis cu piciorul, streetball, volei, table, tenis de masă și biliard.
Cele 6 competiţii sportive vor avea locaţii diferite, în funcţie de necesităţile tipului de joc. Astfel, concursul de table se va desfăşura în faţa Corpului B al Universităţii ”Al. I. Cuza”. Pentru celelalte activităţi, organizatorii au în vedere terenul de fotbal şi sala Facultăţii de Educaţie Fizică şi Sport a Universităţii ”Al. I. Cuza. În ceea ce privește ultimul sport enumerat, acesta se va desfășura în Amsterdam, în Moldova Mall.
Înscrierile se vor desfășura în perioada 2 -14 mai, iar pentru acestea, va trebui să trimiți un mail la adresa streetgames2011@yahoo.com și apoi să achiți o taxă de participare la standul LSE.
Deschiderea evenimentului va fi realizată printr-un meci amical de fotbal între echipa LSE şi o echipă formată din cadrele didactice care doresc să răspundă apelului lansat de către organizatorii proiectului.
Cele 6 zile de competiţii sportive vor fi încheiate cu o festivitate de premiere a câştigătorilor, ce va avea loc duminică, 22 mai, la orele 22.00, în Club Skye. Pentru fiecare sport vor fi acordate premii specifice, fotbalul şi streetball-ul fiind privilegiate prin acordarea de premii şi celui mai bun marcator, respectiv celui mai valoros jucător. Seara se va încheia cu o petrecere în cinstea tuturor participanţilor, organizatorilor şi colaboratorilor Street Games.
[fblikebutton]
Pentru informatii suplimentare nu ezita să-l contactezi pe Florin: telefon 0742 857 351.

