Stiri

Topul știrilor din Iași, Marti 30 Iulie 2024

In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe InstagramFacebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.

Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.

CURS VALUTAR

Euro – 4.9764 Lei sus
Dolar american – 4.6195 Lei sus
Lira sterlină – 5.8296 Lei jos
Francul elveţian – 5.2893 Lei sus

Fii și tu sponsor al newsletter-ului și poți să ajungi la peste 3000 oameni care îl citesc săptămânal. Newsletter-ul e gratuit, dar informațiile sunt neprețuite. Trimite-mi un mail pe adresa contact@iasi4u.ro și hai să discutăm!

STIRI DIN IASI

VIDEO David Popovici: Proba de 200 de metri liber din cadrul Olimpiadei de la Paris. Romania reuseste sa invinga Marea Britanie si Statele Unite ale Americii la proba de 200 de metri liber de la Paris. David Popovici a reușit să devină campion olimpic cu 2 sutimi de secundă: 1:44.72, iar în spatele său au fost englezul Richards Matthew cu 1:44.74 și americanul Hobson Luke cu 1:44.79. Astfel aducand prima medalie a delegației României la Jocurile Olimpice de la Paris.

Iașul, ”măturat” de vânt până marți, ora 22. A fost emis Cod galben. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis noi avertizări valabile astăzi și mâine. În mai multe județe din țară este cod galben de vânt puternic, în timp ce în sudul țării canicula persistă, fiind anunțate temperaturi de până la 38 de grade Celsius. (Ziarul de Iasi)

Două firme din Iași, implicate în ceea ce este anunțată a fi una dintre cele mai mari investiții private din România. Grupul de firme Euro Construcții Arhis (lider) și Crops Beton fac parte dintr-un proiect de amenajare în Botoșani a unui parc eolian pe 84 de hectare. Investiția este anunțată la o valoare care va depăși 730 milioane de euro. (Ziarul de Iasi)

TOP 15 companii ieșene, după valoarea profitului.

Pe primele trei locuri sunt Antibiotice, Phinia și Rompak. Omul de afaceri Iulian Dascălu are 4 firme în clasament, profitul cumulat, peste 142 milioane lei, fiind cât al primelor două companii la un loc. (Ziarul de Iasi)

Descinderi la cabinetul avocatei Gianina Poroșnicu. Iată ce caută procurorii. În această dimineaţă, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi au descins în cabinetul avocatului Gianina Poroșnicu, aflat în casa monument istoric Joseph Zoller. (bzi.ro)

George Simion, dat afară de locuitorii unui cartier din Iași: „Ieși, mă, de aici!”. George Simion, președintele AUR, a mers într-un cartier din Iași ca să vadă unde și-a luat casă primarul Mihai Chirica. Numai că oamenii din zonă l-au alungat. Chirica a reacționat pe Facebook, numindu-l pe Simion un trădător și cerându-și scuze că a avut încredere în el la un moment dat. (b1.tv)

Fenomen alarmant! Am testat pepenii din piețele din Iași! Rezultatele sunt șocante. „Nitrații sunt toxici”. Reporterii BZI au testat pepenii comercializați în piețele din Iași, fiind unele dintre cele mai căutate fructe de sezon. Testele arată că depășesc cantitatea de nitrați acceptată, astfel că nu sunt buni pentru consum. Situația alarmantă a fost semnalizată, în ultimele zile, pe rețelele de socializare de oameni de afaceri, influenceri sau consumatori care au testat pepenii și au descoperit că au conținut ridicat de nitrați. (bzi.ro)

Noi blocuri în Horpaz într-o zonă în curs de dezvoltare. Două blocuri cu 40 de apartamente vor fi construite în Horpaz, potrivit unui proiect urbanistic consultat de APIX.ro. Blocurile vor avea un regim parter, 2 etaje și mansardă, iar investiția se ridică la 1,9 milioane lei, conform estimărilor dezvoltatorului – firma Cib New Home SRL. (apix.ro)

STIRI DIN TARA SI DIVERSE

Guvernul lucrează la o serie de măsuri fiscale, printre care majorarea impozitării dividendelor de la 8% la 10%, taxarea altor forme de capital și eliminarea stimulentelor fiscale pentru angajații din construcții. Executivul are în vedere, în schimb, creșterea deducerilor personale de bază. (Profit.ro)

Românii dețin 5,7% din averea financiară a regiunii Europei de Est, potrivit raportului Boston Consulting Group Global Wealth Report 2024. (Hotnews)

Ministrul de externe al Israelului a îndemnat luni NATO să expulzeze Turcia din organizaţie după ce preşedintele acesteia, Recep Tayyip Erdogan, a ameninţat că ţara sa ar putea intra în Israel aşa cum a făcut-o în Libia şi în Nagorno-Karabah în trecut. (News.ro)

Sociologul Alfred Bulai (61 de ani), fost prodecan și șeful Departamentului de Sociologie din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) din București, a fost acuzat de foste studente că le cerea să se dezbrace, că le mângâia și chiar că a făcut sex cu unele. Rectorul Remus Pricopie a cerut retragerea lui Bulai de la șefia Departamentului de Sociologie și suspendarea acestuia cât timp Comisia de Etică face o analiză, iar Poliția a demarat o anchetă. (Snoop)

Pană masivă de pornografie în SUA – cum ar putea schimba internetul, dar și lumea. Dacă cineva din Texas încearcă să intre pe site-ul Pornhub, are parte de o surpriză dezamăgitoare: în locul conținutului obișnuit va vedea un singur clip în care apare o vedetă a filmelor pentru adulți, Cherie DeVille, complet îmbrăcată, care prezintă termenii accesului pe site. (spotmedia.ro)

Poza zilei: David Popovici a declarat, după câștigarea titlului olimpic la 200 m liber: “Mă bucur că am scris istorie şi dacă eu am putut, un băiat obişnuit, doar cu dorinţă arzătoare şi puternică, atunci oricine poate.” Inquam Photos / Colette Rochefort.

Filmul zilei: The Day of the Jackal (Ziua șacalului) | Teaser Oficială | SkyShowtime România

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top