Stiri

Topul știrilor din Iași, Vineri 10 Ianuarie 2025

In fiecare zi incercam sa facem un top 5 al stirilor din Iasi, cele mai importante noutati care marcheaza evenimentele din orasul Iasi, incercam sa evitam stirile politice, acuzatii dar si pe cele publicitare. Ne puteti urmari pe InstagramFacebook dar si pe canalul nostru de Whatsapp.

Facem o sinteza a zilei, daca aveti sugestii de stiri puteti sa le publicati in zona de comentarii de mai jos, singura regula este de a mentine subiectele publicate.

CURS VALUTAR

Euro – 4.9749 Lei sus
Dolar american – 4.8373 Lei sus
Lira sterlină – 5.9967 Lei jos
Francul elveţian – 5.3185 Lei sus

Fii și tu sponsor al newsletter-ului și poți să ajungi la peste 3000 oameni care îl citesc săptămânal. Newsletter-ul e gratuit, dar informațiile sunt neprețuite. Trimite-mi un mail pe adresa contact@iasi4u.ro și hai să discutăm!

STIRI DIN IASI

● Proprietarii de apartamente din Iași, obligați din 2025 să plătească o taxă specială: „Taxa de protecție civilă”, 2% din valoarea impozitului. Primăria Iași a instituit o nouă taxă specială, care va fi achitată începând cu 2025. Proprietarii de apartamente care au plătit impozitul la început de an au putut constata că noua taxă a apărut deja în sistem, și poartă titulatura de „taxă de protecție civilă”. Noua taxă va aduce încasări de 1,7 milioane lei la bugetul local. (Ziarul de Iasi)

● Momentul impactului dintre un tramvai și o mașină în Iași. După ciocnirea violentă, șoferul a fugit de la fața locului. Un accident grav a avut loc pe un bulevard din Iași, joi dimineață, între un tramvai și o mașină. Impactul a fost surprins de camerele de supraveghere din oraș. Din primele informatii, de vină ar fi fost vatmanul care nu a acordat prioritate. Șoferul mașinii a fugit de la fața locului. (digi24.ro)

● Golănie uriașă la început de an, sub domnia lui Costel Alexe! Un drum făcut cu milioane de euro dispare. Răspuns halucinant al șefului DJADP Iași: „Oricum, pe acolo trec 10 mașini pe zi”. Drumul județean DJ 207A este artera care leagă județul Iași de județul Neamț și trece și prin satul Stornești din comuna Sinești. Lucrările de modernizare a arterei au costat peste 1,7 milioane de euro, iar acestea au fost finalizate în anul 2023. După nici un an de la finalizare, drumul s-a surpat din cauza alunecărilor de teren care ar fi trebuit descoperite de studiul geotehnic. (bzi.ro)

● Cinci ofertanți la licitația pentru construirea drumului expres Focșani – Brăila, care va asigura legătura A7 cu podul de la Brăila. Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) a primit cinci oferte de la asocieri și constructori din România, Bulgaria și Italia la contractul pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani-Brăila, un proiect cu o valoare estimată la 6,3 miliarde de lei. (apix.ro)

● Evenimente Iasi: Around the word – Spania | Un pairing excepțional de food & wine ce va aduce o nouă dimensiune gustului. Vineri, 17 ianuarie, de la 18.00 la Breeze.

● Universitatea „Al.I. Cuza” ridică un Institut de cercetare în Copou. „Va consolida reputația la nivel internațional”. Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” (UAIC) va construi un institut de cercetări interdisciplinare în Copou. Instituția a întocmit deja un plan urbanistic zonal în acest sens, iar documentația va face obiectul unei dezbateri publice săptămâna viitoare la sediul Primăriei Iași. (Ziarul de Iasi)

Unde poți face cursul de arme și muniții în Iași. Obținerea permisului de port-armă implică parcurgerea unor pași esențiali, iar unul dintre cei mai importanți este absolvirea unui curs de arme și muniții. În Iași, cei interesați de acest domeniu au la dispoziție mai multe opțiuni pentru a se pregăti corespunzător, fie că își doresc să devină vânători, sportivi de tir sau să dețină arme în scop de autoapărare.

● Țintele Politehnicii. Doi foști jucători ieșeni se antrenează în Copou, un altul e așteptat azi în Iași. Politehnica Iași pregătește, în continuare, primele meciuri ale anului la baza proprie, din Copou. În paralel, Poli caută soluții pentru cârpirea lotului, descoperit de plecările mai multor jucători, mulți cu statut de titulari în sezonul de toamnă. (Ziarul de Iasi)

STIRI DIN TARA & DIVERSE

● Bulova Snorkel Diver Collection: Ceasuri “Hybrid Ceramic” la doar 350 de dolari, în colaborare cu Citizen. După succesul colaborărilor dintre Swatch și branduri de prestigiu precum Omega și Blancpain, un nou jucător intră în scenă: Bulova, în parteneriat cu gigantul japonez Citizen Group, lansează colecția Snorkel Diver. Aceasta promite să cucerească pasionații de ceasuri cu un design îndrăzneț, culori vibrante și un preț accesibil de doar 350 de dolari. (ebogdan.ro)

● Ministerul Finanţelor a împrumutat joi aproape 1,3 miliarde lei de la bănci, prin două emisiuni de obligaţiuni de stat, potrivit datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR). Banii sunt destinați refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat. (Digi24)

● Ministerul Energiei anunţă că producătorul de gaze naturale Romgaz îşi extinde activitatea pentru a furniza gaze naturale către clienţii casnici şi non-casnici. Romgaz devine a două mare companie din portofoliul ministerului care intră pe piaţa românească de furnizare, după Hidroelectrică. (News.ro)

● Începând din 2 aprilie 2025, turiștii din Uniunea Europeană, inclusiv din România, vor avea nevoie de o Autorizație Electronică de Călătorie (Electronic Travel Authorisation – ETA) pentru a primi acordul de a intra pe teritoriul Marii Britanii. Autorizația va costa 10 lire sterline (circa 60 lei), se va obține pe o platforma online care va fi disponibilă din 5 martie 2025 și va avea o valabilitate de 2 ani. În perioada de valabilitate, autorizația va putea fi folosită de un număr nelimitat de ori pentru a intra în Marea Britanie. Autorizația va fi necesară inclusiv în cazul unei escale pe un aeroport din Marea Britanie. (Ministerul Afacerilor Externe)

● România a început anul 2025 sfidând în mod deschis legislaţia Uniunii Europene: a acordat noi aprobări de urgenţă pentru pesticide interzise care ucid albinele, în ciuda unei hotărâri judecătoreşti potrivit căreia astfel de derogări sunt ilegale, scrie joi POLITICO. Aprobările de urgenţă acordate de Bucureşti pentru insecticide interzise împing sectorul culturilor de floarea-soarelui împotriva legislaţiei UE şi scot la iveală dificultăţile Bruxelles-ului în ceea ce priveşte aplicarea acesteia. (News.ro)

● Românii pot cere în continuare vize pentru a călători în SUA. Care este avantajul pe care aceste documente îl oferă. Cei care au vize pentru SUA le vor putea folosi în continuare, după intrarea României în programul Visa Waiver, a precizat la Digi24 ministrul de Externe, Emil Hurezeanu. De asemenea, românii pot solicita în continuare o viză, în aceleași condiții, dacă își doresc un document cu valabilitate mai mare, de 10 ani. (Digi24.ro)

● Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat că România își propune prelungirea termenului de exploatare a centralelor pe cărbune, în condițiile în care nu are cu ce să le înlocuiască în acest moment. Burduja a estimat o prelungire a termenului de exploatare a centralelor pe cărbune cu trei ani. Prelungirea trebuie aprobata de Comisia Europeană. (Profit.ro)

● Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române. Potrivit Basilica.ro, agenția de presă a Patriarhiei Române, evenimentul marchează 140 de ani de când Bisericii Ortodoxe Române i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală şi 100 de ani de când a fost ridicată la rangul de Patriarhie. (Hotnews)

● Filmul zilei: Subteran. Prima productie Netflix Romania

Aboneaza-te la newsletterul orasului Iasi / Urmărește canalul de știri Iași4u.ro pe WhatsApp

Click to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

To Top